Schitul Prodromul (adică Înaintemergătorul), schitul românilor din Sfântul Munte Athos, a fost zidit între anii 1852-1866 de ieroschimonahul Nifon Ionescu și ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie.
Este închinat Sfântului Ioan Botezătorul și se află pe teritoriul Mănăstirii Marea Lavră.
Cei care au contribuit cel mai mult la ridicarea schitului au fost: domnitorul Moldovei Grigorie Ghica, caimacamul Munteniei Alexandru Ghica, Mitropolitul Sofronie al Moldovei și Mitropolitul Nifon al Munteniei.
Cea mai aleasă comoară a aşezământului este Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa”, zugrăvită în chip minunat în anul 1863, la Iaşi.
Îmbrăcată în argint și împodobită foarte frumos, icoana este așezată în fața catapetesmei, în partea stângă. Ziua de prăznuire a icoanei este 12/25 iulie.
În Schitul Prodromul se mai află și alte icoane făcătoare de minuni.
Icoana Maicii Domnului «Apărătoare de foc», care a scăpat de multe ori schitul de incendiu.
Această icoană este aşezată în paraclisul zidit deasupra intrării principale, în turnul clopotniţă, la primul etaj. Paraclisul este închinat Adormirii Maicii Domnului.
În fiecare an se face agheasmă și procesiune cu această sfântă icoană.
Altă icoană a Maicii Domnului este «Înainte Vestitoarea», apoi icoana Maicii Domnului «Ctitorița».
La acestea se adaugă și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, păstrată în Paraclisul cel vechi, rezidit în anul 1660 de duhovnicul Filotei.
Icoana a fost îmbrăcată în argint de către domnitorul Moldovei, Grigorie Ghica, în anul 1853.
Dintre sfintele moaște care se află în biserica schitului amintim pe cele de la: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești.
În prezent în acest sfânt locaș se nevoiesc 35 de călugări români.
Părintele Iulian este cel mai căutat duhovnic de la Schitul românesc Prodromu, fiind totodată părinte duhovnicesc şi povăţuitor pentru mulţi călugări şi mireni, nu numai români, care îl caută pentru binecuvântare, spovedanie sau pentru un cuvânt de folos.
mai mult