Sfânta Mănăstire Gouvernétou (a Doamnei Îngerilor) este și punctul de plecare spre chiliile pustnicești și spre altă mănăstire, Mănăstirea Katholikoú. Mănăstirea Gouvernétou se găsește lângă Akrotíri, la 19 kilometri de orașul Haniá din Creta. Pentru a ajunge la Akrotíri din Haniá, trebuie să urmărim direcția spre aeroport, iar apoi indicatoarele spre Mănăstirea Sfintei Treimi și spre Mănăstirea Gouvernétou.
În apropierea Mănăstirii Gouvernétou se găsește și monumentul eroilor căzuți în Bătălia pentru Creta, și în luptele de rezistență din vremea ocupației germane.
O cărare pietruită pornește din partea de nord a Mănăstirii, trecând printr-un mic defileu, ajunge până la mare. Coborârea este ușoară, dar întoarcerea, la deal, este obositoare, mai ales în lunile de vară. Defileul se varsă într-un mic golf cu ape de un albastru-turcoaz, folosit pe vremuri drept port.
La coborâre, în partea stângă se poate vedea Mănăstirea Sfântului Antonie, acum pustie și ruinată.
La distanță de un sfert de oră de mers pe jos de mănăstire se găsește peștera Arkoudóspilios (Peștera Ursului), în care se află un urs îngropat în calcar, pietrificat. Cel din urmă pustnic ce a locuit în această peșteră a murit la începutul secolului al XX-lea.
Coborârea oferă o bună priveliște asupra peșterilor care, încă din epoca primară a creștinismului și până la începuturile secolului al XX-lea, au fost locuite de asceți, dar și asupra naturii sălbatice din insula Creta.
În peștera în care s-a nevoit Sfântul Ioan Eremitul
Pod pe drumul spre Mănăstirea Katholikoú
Biserica Sfântului Ioan Eremitul, săpată în stâncă
În interiorul Bisericii Sfântului Ioan Eremitul
mai mult