Vechi cruci pandantiv modelate și ștanțate din alamă și aramă – port de podoabă din Bucovina și Moldova, sec. XIX – obiecte de patrimoniu din tezaurul Muzeului Național al Țăranului Român
Plecând de la câteva modele recuperate de Muzeul Ţăranului din satele româneşti, Dl Ovidiu Simionescu, recreează o lume extrem de bogată în care Crucea se regăseşte exprimând, prin intuiţia creatoare a artistului, virtuţile creştine: credinţă, nădejdea şi dragostea, înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea şi curajul.
Mulţimea nelimitată a formelor, frumuseţea, delicateţea şi discreţia, precum şi smerenia conferită de metalele din care sunt realizate, conferă crucilor lui Ovidiu Simionescu un har deosebit şi le aşază în atmosfera autentică a semnelor cu putere ale credinţei şi vieţuirii creştine.
La Muzeul Ţăranului Român, acolo unde Horea Bernea, inspirat de Bunul Dumnezeu, a pus temelia celei mai autentice recapitulări a spiritualităţii creştine româneşti, a avut loc în ziua praznicului Bunei Vestiri, vernisajul unei expoziţii de cruci lucrate de artistul plastic Ovidiu Simionescu.
Întâi, pentru că se desfăşoară în perioada premergătoare Patimilor, Răstignirii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, evenimente în cursul cărora crucea trece printr-o transformare uluitoare: din instrument destinat celei mai batjocoritoare şi umilitoare morţi, crucea devine altar al jertfei pascale restauratoare a firii omeneşti şi semn al biruinţei asupra păcatului şi a morţii.
De aceea, în Răsăritul Ortodox, Crucea, ca semn de pecetluire şi de însemnare a creştinului şi a lucrurilor lui înconjurătoare şi ca stindard al credinţei creştine, este înfăţişată totdeauna împodobită, pentru a sugera biruinţă, învierea la care se ajunge prin jertfire de sine, prin moarte: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând!
Un al doilea motiv de bucurie se datorează faptului că această expoziţie este găzduită de Muzeul Ţăranului Român şi este închinată fără să se spună explicit pomenirii lui Horea Bernea, cel care a prezentat Crucea într-o mare expoziţie în anii de început ai Muzeului, ca semn fundamental ce recapitulează viaţa ţăranului român.
În primul rând către cei în grijă cărora este astăzi confecţionarea crucilor, începând cu cele ce se pun pe biserici, la morminte, la răscruci de drumuri şi terminând cu cele pe care le purtăm la piept.
Ceea ce oferă pangarele sau magazinele bisericeşti doritorilor este din nefericire prea departe de ceea ce a creat Dl Simionescu, un iubitor de frumos, de tradiţie şi de cruce.
Ar fi momentul să recuperăm respectul faţă de lucrurile şi semnele sfinte prin refuzul ieftinătăţii şi stereotipiei şi adoptarea preţiozităţii şi frumosului autentic.
Este timpul să înţelegem că nu este suficient să purtăm la piept o cruce, ci crucea aceea trebuie să fie frumoasă şi preţioasă.