Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi găzduieşte în perioada 23 aprilie-12 mai 2013 expoziţia de pălmare „Pomelnice ctitoreşti“. Expoziţia organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“, Iaşi, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, are ca temă „Ctitorii şi pomenirea lor“.
Ce mai mare parte a exponatelor (sec. XIX-XX) fac parte din colecţia de pomelnice a Muzeului „Patriarh Nicodim Munteanu“ din Pipirig, judeţul Neamţ, organizat de părintele Mihai Bistriceanu.
Aceste pomelnice au fost găsite în turnul-clopotniţă, într-o stare necorespunzătoare, au fost restaurate cu ajutorul unui specialist în conservare de la Muzeul Etnografic al Moldovei şi cu ajutorul unui restaurator de la Suceava.
Alături de aceste exponate valoroase expoziţia conţine şi pomelnice din colecţii particulare.
Pomelnicele de lemn, aşa-numitele „pălmare”, sunt documente religioase pe care erau scrise numele familiilor ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii sau ale celor care voiau să fie pomeniţi la slujbele religioase.
În patrimoniul cultural al ţării noastre s-au păstrat numeroase pomelnice scrise pe materiale şi în forme dintre cele mai variate: direct pe zidurile interioare ale unor biserici; pe suporturi metalice sau de lemn, sculptate, pictate şi îmbinate ca diptice sau triptice; pe cartoane şi plăci de marmură, dreptunghiulare, pătrate sau de alte forme; pe foi de pergament şi de hârtie, alcătuite ca rotuluşi sau cărţi etc..
Dintre exponatele cele mai valoroase amintim pomelnicul satului Pipirig, pe care sunt trecuţi atât bunicii, cât şi mama lui Ion Creangă.
Detaliu
Pomelnicu Dumnisali Iftimi Talău – Colecţia: Muzeul „Patriarh Nicodim Munteanu“, sec. XIX
Pomelnicu Dumnisali Vasili Rahău – Colecţia: Muzeul „Patriarh Nicodim Munteanu“, sec. XIX
Pomelnicu Dumnisali Smaranda Hăuliasa – Colecţia: Muzeul „Patriarh Nicodim Munteanu“, sec. XIX
Pomelnicu Du(mnisale) D. Petri lui Gavril Apopi – Colecţia: Muzeul „Patriarh Nicodim Munteanu“, sec. XIX
Pomelnicu lui Ghiorghi Zabuliuc – Colecţia: Muzeul „Patriarh Nicodim Munteanu“, an 1891
Pomelnicu lui Vasili Crianga – Colecţia: Muzeul „Patriarh Nicodim Munteanu“, sec. XIX
Pomelnic pe hârtie – Colecţia: Muzeul „Patriarh Nicodim Munteanu“, sec. XIX
Pomelnic ctitoresc – Sat Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ, sec. XIX-XX
Năfrămuţă – Colecţia: Muzeul Etnografi al Moldovei, sec. XX
Curatorul expoziţiei este Eva Giosanu, muzeograf în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei. Intrarea este gratuită pe toată durata evenimentului.
mai mult