Devenirea întru psalt a Părintelui Spiridon Mikraghiannanitul (+2015)

26 June 2015

Fericitul întru adormire, Bătrânul Spiridon Aghiannanitul, monah în obștea Părintelui Gherasim Aghiannanitul ,,Imnograful”, într-un interviu acordat la Mănăstirea Vatopedi pentru Pemptousia, vorbește despre devenirea sa întru psalt.


spiridon-maa-in-r

Părintele Spirirdon în tinerețe

Cu ajutorul Lui Dumnezeu și prin mila Maicii Domnului am venit la Sfântul Munte în 1968, la vârsta de 17 ani. Îi cunoscusem deja, până atunci, pe bătrânii mei, pe gheronda Gherasim Aghiannanitul, Imnograful Bisericii celei Mari a Lui Hristos, și pe părinții Dionisie și Mitrofan pe care i-am avut duhovnici . Cel care m-a ajutat ca să realizez această legătură a fost mitropolitul de astăzi al Veriei și Náousei, Înaltpreasfințitul Panteleimon – care era laic pe vremea aceea și provine de la chilia noastră – care, văzând aplecarea mea către monahism, m-a ajutat să-i cunosc pe bătrâni și astfel am ajuns la schitul Sfânta Ana ,,Mică”, în iulie 1968, după terminarea școlii. În continuare, stăruind în această hotărâre pe care o luasem, am ajuns aici în septembrie, și, cu ajutorul bătrânilor m-am înscris la Athoniada, cu puțină ,,viclenie”, aș putea spune, pentru a putea să rămân la Athos, pentru că aveam doar 17 ani, și aveam nevoie de o ,,justificare” ca să pot rămâne, iar aceasta a fost înscrierea la Athoniada. Am fost înscris în obștea Mănăstirii Símonos Pétras conform legislației Sfântului Munte de atunci și am studiat un an la Athoniada, până când am împlinit 18 ani, după care am venit aici alături de bătrânii mei, și, cu voia Lui Dumnezeu, mă aflu aici până în ziua de astăzi.

Consider că am fost binecuvântat de Dumnezeu că am fost alături de acești oameni fiindcă, în persoana lor am găsit tot ce am lăsat în lume, și pe tatăl meu, și pe mama mea și pe frații mei. Au fost și sunt, pentru mine, cei mai mari binefăcători, cei care m-au ajutat cel mai mult. Sigur, nu pot să nu amintesc din nou de Mitropolitul Veriei, kir Panteleímon, care m-a pus în legătură și cu Sfântul Munte dar și cu bătrâni mei. Dumnezeu să-i dăruiască ani îndelungați, în continuare, și să-l întărească în lucrarea sa pastorală iar Maica Domnului să-i dăruiască răsplata pentru ajutorul pe care mi l-a dat.

papas4

Părintele Spiridon Mikraghiannanitul

Când am ajuns eu prima dată la Sfânta Ana, nu era schitul pe care îl vedeți astăzi. Era un loc nu foarte primitor, era greu de viețuit acolo, dar, chiar dacă condițiile de trai acolo erau mai dificile, eram mai aproape de ceea ce înțelegem azi prin viață ascetică. Asta nu înseamnă că nu am întâmpinat dificultăți, mai ales pentru că eu eram obișnuit cu alt fel de viață. Chiar dacă trecusem prin Athoniadă, unde exista un anume regim strict pentru cei care învățau acolo – dificultăți pe care, datorită dorinței și dorului meu pentru viața îngerească, am reușit să le depășesc – viețuirea la Sfânta Ana a fost cu totul altceva. Am trăit în toată această perioadă doar la Sfânta Ana, încercând și eu, după puterile mele și prin cunoștințele mele muzicale să slujesc Lui Dumnezeu și schitului care m-a primit. Atunci când am fost chemat să cânt la vreo sărbătoare, la altă mănăstire, am răspuns cu dragoste invitației pentru bucuria fraților și a părinților de a psalmodia și a sluji împreună.

Muzică psaltică am învățat la Tesalonic, alături de domnul Harílaos Taliadóros. Cel care m-a îndrumat către muzica psaltică a fost preotul enoriei mele din Tesalonic, Sfântul Terapont – Káto Toúmbas, părintele Panaiótis Karatásos – veșnică să-i fie pomenirea. Acesta a văzut ceva la mine în vremea aceea, probabil, și m-a trimis să învăț muzică. Părintele Panaiótis îl cunoștea pe domnul Taliadóros, pentru că acesta, la începutul carierei salem, a fost protopsalt la biserica parohiei noastre, Sfântul Terapont. Am luat lecții de muzică psaltică timp de un an alături de domnul Taliadóros, iar lecțiile se desfășurau chiar acasă la dumnealui, pentru că, în acea vreme – vorbim de anii 1966-1967 – nu existau școli de muzică psaltică. Mai apoi, s-a redeschis conservatorul de muzică ,,Makedonikó Odeío”, care există și astăzi. Acolo, în afară de domnul Taliadóros, i-am avut profesori pe vrednicii de pomenire Hrísanthos Theodosópoulos, Athanásios Karamánis, Dimítrios Sourlantzís. Mai apoi, am venit la Sfântul Munte unde, la Athoniada, am continuat să studiez intens muzica psaltică. Trebuie să mărturisesc că, la început, în primele luni alături de domnul Taliadóros, nu m-am simțit foarte atras de muzica psaltică, dar, mai apoi, odată cu venirea mea la Sfântul Munte și la Athoniada, zelul și dragostea mea pentru psaltică au crescut foarte mult. Aici am învățat tipicul slujbelor, citind foarte mult, dar și direct de la strană, alături de ceilalți ,,profesori-psalți-monahi”.

Îmi amintesc de vremea când veneam la Sfânta Ana ca mirean, și mai târziu, ca novice și cântam la strană, iar unii părinți îmi spunea că psalmodiez ca un mirean. ,,Ești de atâta vreme aici și tot ca un mirean cânți?” îmi spuneau părinții. Trebuie să recunosc că, la acea vreme, aceste cuvinte mă întristau foarte mult. Dar, odată cu trecerea mea pe la Athoniadă, felul în care psalmodiam s-a schimbat foarte mult. Un rol important, în acest sens, în progresul meu, l-a avut nepotul părintelui Kosmás Firfirís, părintele Ánthimos Pahídis, care, de mic copil a fost în preajma părintelui diacon Kosmás și, în ciuda vârstei sale tinere de atunci, era un psalt foarte bun. Acesta este acum paroh la o biserică din Mitropolia Kavalei. El m-a ajutat foarte mult. În afară de el, a mai fost și gheronda Melétios, de la care, de asemenea, am avut foarte mult de învățat. Acea perioadă de un an pe care am petrecut-o la Athoniada a fost, pentru mine, un început de bun augur.

spiridon-ma-in

Reîntorcându-mă, după acel an petrecut la Athoniada, la chilie, și observând părinții că acord prea multă importanță muzicii, ignorând celelalte îndatoriri ale mele, mi-au dat ascultarea ca timp de un an să nu mai pun mâna pe nici o carte de muzică psaltică. Și așa am făcut: am pus toate cărțile de muzică psaltică într-o cutie mare de carton și timp de un an nu am mai deschis nici una. Din inimă cred că acea ,,interdicție” din partea părinților mi-a folosit foarte mult în continuare. Bătrânii mei aveau mare dragoste pentru psalmodie, dar pe de altă parte, vroiau să mă ,,păzească” de anumite ispite cu care putea fi încercat un tânăr monah la început. Adică, ei vroiau, așa cum este și firesc, să nu pun accentul numai pe muzică, ci să spun și rugăciunea și toate celelalte pe care trebuie să le facă un monah. Nu-mi este rușine să recunosc că, în vremea aceea, nu vroiam decât să psalmodiez, cât era ziua de mare. Luam o carte și nu o lăsam din mână până nu ajungeam la ultima pagină. După ce o terminam luam alta și tot așa. Acum, vedeți, toate aceste lucruri nu sunt tocmai ceea ce trebuie pentru un novice care abia a venit la mănăstire. Deși poate suna paradoxal, ceea ce făceam eu atunci nu era deloc ceea ce trebuie. Nu ,,începusem” deloc bine, și eram foarte des luat peste picior de ceilalți părinți, cu blândețe, și dragoste, desigur. Deci, văzând bătrânii mei, și, în special părintele diacon Dionisie Firfirís că dau atât de multă importanță muzicii, au luat măsurile necesare, iar acest lucru mi-a fost de foarte mare folos.

Mai târziu, participarea la privegherile atonite, unde am avut norocul să-i ascult de aproape pe părintele diacon Firfirís, pe Gheronda Ioasaf de la chilia Ioasafiților, și pe mulți alți psalți de seamă, m-au ajutat foarte mult. Apoi, părinții de la noi de la schit, de la Sfânta Ana și de la celelalte schituri și chilii – Daniileii, Tomadeii, Gheronda Panteleímon Kártsonas – toți aceștia au fost pentru mine dascăli de la care am învățat foarte multe. De aceea, trebuie să mulțumesc tuturor, dar, în primul rând Maicii Domnului, care m-a îndrumat pe drumul acesta al psalticii și mi-a scos în cale oameni care au fost reprezentanții unei generații care, într-un mod aparte a interpretat această muzică a îngerilor, muzica psaltică, și care astăzi se numește ifos aghioritic.

Un rol foarte important în formarea mea muzicală, să zicem, l-a avut Mănăstirea Sfântul Pavel. Încă de când eram tânăr, bătrânii mei mă trimiteau acolo de fiecare dată când se făcea priveghere. Mă trimiteau, pe de-o parte, ca să ascult și să învăț, dar și să ,,exersez”, adică să cânt și eu alături de ceilalți părinți. Așa am învățat și muzică dar și tipic.

Cât timp am fost la Athoniada am avut binecuvântarea să mă aflu în preajma celor mai buni psalți de la Sfântul Munte. Era acolo diaconul Dionísios Firfirís, cu vocea sa dulce și modul său de interpretare care l-a consacrat. În 1968 era încă bine cu sănătatea, participa activ la slujbe și privegheri și era o plăcere să-l asculți. Era neobosit, cânta fără să se oprească, cânta din inimă, cânta cu inima. Cânta foarte frumos, dumnezeiește.

Părintele diacon Ioasaf era un alt fel de om: mai dinamic, energic, și aspru de foarte multe ori. Și vocile lor erau diferite: vocea diaconului Firfiris era mai caldă, pe când a părintelui diacon Ioasaf te trezea, te ,,stârnea”, în sensul bun, desigur. (În paranteză fie spus, la fel îmi place și mie să cânt, ca oamenii să simtă că sunt la slujbă, să îi trezesc). Cine ascultă înregistrările care există cu aceștia doi își pot face și singuri o idee despre felul lor de a psalmodia.

Cât despre diaconul Iánnis, nu știu foarte multe despre pregătirea sa muzicală. Avea o voce gravă, profundă, ,,plină” cum spunem noi. Crea o anumită atmosferă atunci când cânta. Din acest punct de vedere, se asemăna cu gheronda Gavriil Makavós. Acesta, totuși, avea o voce care îl deosebea de ceilalți. Avea o voce clară, puternică, nu era foarte ,,dulce” ca a părintelui Firfirís, dar avea o voce remarcabilă.

Acum, despre ,,vecinii” noștri de la Sfânta Ana, ce să spun? Fiecare cu harisma cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Gheronda Panteleímon (Kártsonas), cu vocea lui firavă, dar fermă, îți crea o altă frumusețe în suflet. Nu o să uit niciodată cântarea ,,Iată, întuneric” (Voscreasna, glasului al VII-lea, n. tr.) care se cântă în noaptea Învierii, înainte de ,,Veniți de luați lumină”. În fiecare an, de Înviere, când cântăm această cântare, mă duc cu mintea mereu la Gheronda Panteleímon.

symmeikta_19_cd

De la chilia Tomadeilor trebuie să-i amintesc pe Gheronda Kyprianós și pe papa Thomás, care viețuiesc aproape de chilia noastră și care au fost dascălii mei în ale psaltichiei. Fiecare avea ifosul său de a cânta, de a interpreta; papa Thomás cânta mai ,,artistic”, să spunem așa, pe când Gheronda Kyprianós avea o voce foarte pătrunzătoare.

Apoi, m-am bucurat să cânt alături de Daniilei, când formau, deja, o obște numeroasă, avându-l în mijlocul lor pe părintele Gherontie, pe Gheronda Grigorie, pe Gheronda Daniil, pe Acachie, pe Gheronda Ștefan. Aceștia cântau foarte frumos și era o încântare și o bucurie să îi asculți. Aceștia, Daniileii și-au pus amprenta asupra muzicii psaltice aghiorite prin modul lor specific de interpretare care, de altfel, a și devenit cunoscut tuturor. Ei cântau câte 5-6 odată, toți la fel, și, astfel au devenit cunoscuți drept ,,Daniileii”.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB