Reţete aghiorite – Cartofi înăbuşiţi

18 December 2012

Ingrediente (pentru 6 porţii):

1kg de cartofi

3 cepe uscate, 4 căţei de usturoi

180 ml ulei de măsline

sare, oregano, piper negru boabe, chimen, scorţişoară, boia dulce

4 frunze de dafin

2 linguri pastă de tomate

Se curăţă cartofii, se spală şi se taie în bucăţi mari, după preferinţă. Se curăţă ceapa şi usturoiul şi se spală. Ceapa se toacă mărunt iar usturoiul se taie feliuţe. Se pun în tavă uleiul şi ceapa şi se lasă la călit, la foc mic, până se rumeneşte uşor ceapa.

Adăugăm în tavă (sau într-o cratiţă puţin adâncă) cartofii şi amestecăm de două – trei ori. Se toarnă atâta apă cât să acopere cartofii, apoi se adaugă frunzele de dafin, piperul, sarea şi se dă focul mai tare. După 30 minute de fiert, se adaugă şi celelalte condimente precum şi pasta de tomate rărită cu puţină apă. Se amestecă bine în mâncare şi se reduce flacăra la jumătate.

După un sfert de oră, se micşorează din nou flacăra la un sfert şi se mişcă energic tava. Atenţie ! Nu amestecăm cu lingura prin mâncare, deoarece cartofii au început deja să se înmoaie şi s-ar sfărâma complet. După 15 minute, mâncarea noastră este gata şi luăm tava de pe foc.

Acest fel de mâncare se poate pregăti şi fără ulei.

Proverb: Vinul şi oala cer multă pricepere.

Şi au semănat ţarine şi au sădit vii
Şi au strâns belşug de roade,
Şi i-a binecuvântat pe ei [Domnul] şi s-au înmulţit foarte
Şi vitele lor nu le-a împuţinat.
(Psalmul 106, 37-38)

Sursa: Epifanie Mylopotamitul, Arta culinară a Sfântului Munte, Ed. Sýnchronoi Orízontes 2008

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB