Noua Muceniță Margareta (+1918)

Monahia Margareta, stareța Mănăstirii Sfântului Ioan Înaintemergătorul din orașul rusesc Menzelinsk, era de origine elenă. Se distingea prin educația aleasă, prin înțelepciune, dar mai ales prin viața de aspră nevoință, organizându-și mănăstirea după modelul vechilor mănăstiri din Grecia. Monahia Aleftína, rămasă fără vedere în ultimii săi ani de viață, a fost una dintre monahiile viețuitoare ale acestei mănăstiri care, trăind până în zilele noastre, a păstrat informații prețioase despre viața sfântă a stareței.

Luminată de Dumnezeu și sub îndrumarea duhovnicească a stareței Margareta, întreaga obște a mănăstirii ducea o viață aspră, săvârșind neîncetat slujbele dumnezeiești și împlinind cu mare osârdie rânduiala monahală. Mănăstirea deținea multe livezi, stupi de albine, grădini de legume, ogoare, dispunea chiar și de un atelier foto (lucru rar și inovator la vremea aceea), iar monahiile lucrau cu duh de jertfelnicie și cu multă râvnă.

Stareța Margareta

În septembrie 1918, când trupele militare ale „albilor” au plecat din Kazan și din orașele învecinate, stareța Margareta, temându-se de bolșevici, a hotărât să plece pentru o vreme de la mănăstire, împreună cu alți refugiați. Ajungând la portul fluvial unde refugiații se îmbarcau pe vapoare, i s-a arătat Sfântul Nicolae, care i-a spus:

– De ce renunți la cununa ce te-așteaptă?

Auzind aceasta, stareța Margareta s-a cutremurat și, întorcându-se îndată la mănăstire, a chemat un preot pe care l-a rugat să-i pregătească mormântul și să o îngroape, dacă se poate, în aceeași zi în care va muri, fiind convinsă că o așteaptă martiriul. Preotul însă o asculta nedumerit.

A doua zi, în timpul Sfintei Liturghii, un grup de rebeli, intrând în katholikon-ul mănăstirii, a arestat-o pe stareța Margareta care, în ciuda rugăminților de a fi lăsată mai întâi să se împărtășească cu Sfintele Taine, a fost târâtă în pronaosul bisericii, unde fără alte explicații a fost omorâtă, fiind acuzată de propagandă antirevoluționară.

Monahiile îndurerate au luat sfintele ei moaște și, săvârșind slujba înmormântării, le-au îngropat în spatele katholikon-ului. Abia atunci a înțeles preotul ce însemnase acea rugăminte stăruitoare de a fi înmormântată în aceeași zi.

Bolșevicii au adus și un preot musulman pe care, omorându-l, au încercat să-l îngroape în același mormânt cu monahia ortodoxă, însă Dumnezeu nu a îngăduit.

În deceniul ’70, după ce mănăstirea fusese închisă și distrusă, s-a petrecut o întâmplare minunată. Marina Mihailovna, fiica preotului care o înmormântase pe stareța Margarita, își amintește cum autoritățile locale, neștiind nimic despre mormântul ei, au hotărât să sape în apropierea altarului. În timp ce săpau, au găsit trupul neputrezit al unei monahii îmbrăcată în rasă și în schimă monahală, având o cruce de lemn pe piept. De vreme ce trupul nu dădea semne de stricăciune, monahia părea vie, ca și cum dormea. Văzând acestea, muncitorii s-au speriat și nu au atins moaștele. Au acoperit repede mormântul și au început să sape în altă parte.

În secolul al XIX-lea, marele stareț al Rusiei, Sfântul Ambrozie de la Optina, care se distingea și prin harisma înainte-vederii, a profețit următoarele:

„În orașul Menzelinsk va funcționa o mănăstire, care va câștiga faimă și prestigiu. În vremea cârmuirii primei starețe, se va construi o nouă biserică. A doua stareță va deveni muceniță. Când va veni a treia stareță, vor cădea clopotele mănăstirii”.

Într-adevăr, profeția Sfântului Ambrozie s-a împlinit. Katholikon-ul mănăstirii a fost construit pe vremea primei sale stăreții. A doua stareță a fost gherondisa Margareta, noua muceniță. În vremea egumeniei urmașei sale, mănăstirea a fost închisă cu forța, monahiile au fost alungate, iar rebelii au aruncat la pământ clopotele mănăstirii și le-au distrus.

Sursa: Arhimandritul Necatrie Antonopulos, Noi Mucenici și Mărturisitori ruși 1917-1922, Partea a 4-a: „Noi Mucenici din Cazan”, § Monahia de origine elenă și stareța Margarita, pp. 233-236, Ed. Akritas, Ediție a II-a, decembrie 2001