Cinstita dreaptă a Cuviosului Maxim Mărturisitorul – Mănăstirea Sfântul Pavel

Sfântul Maxim Mărturisitorul, mozaic, nea Moni Chios, sec. al XI-lea

Cuviosul Maxim Mărturisitorul a fost arestat și aruncat în închisoare sub învinuirea de nesupunere și neascultare față de decretul imperial al împăratului Constans, dar și acuzat fiind de erezie. Avea să fie judecat, condamnat și trimis în exil, în trei rânduri. În cel de-al treilea exil, însoțit fiind și de ucenicii săi, Cuviosul Maxim avea fie supus la cazne, tăindu-i-se limba și mâna dreaptă, astfel încât să nu mai poată nici vorbi, nici scrie. Mai mult, legându-i-se de gât mâna și limba tăiată, sfântul avea să fie plimbat pe străzile Constantinopolului, fiind, mai apoi, trimis în exil.

Martiriul Cuviosului Maxim Mărturisitorul și a ucenicilor lui, manuscris slavon, Bulgaria, sec. al XIV-lea

Această dreaptă tăiată a sfântului a fost salvată și, ,,călătorind” de-a lungul veacurilor, se odihnește din veacul al XII-lea la Mănăstirea Sfântului Pavel din Sfântul Munte, fiind considerată singura rămășiță cunoscută a Cuviosului Maxim Mărturisitorul.

Dreapta Cuviosului Maxim Mărturisitorul, Mănăstirea Sfântului Pavel, Athos

După care fiara aceea s-a dus la ucenicul lui [Anastasie Monahul], iar după el, la acela care avea același nume cu el [Anastasie Apocrisiarul] și, în timp ce erau loviți și înțepați cu țepușe, au pus lângă ei crainici, care strigau: ,,Cei care nu ascultă de legile împărătești și rămân nesupuși sunt vrednici să primească pedeapsa aceasta”. Și așa, mai mult morți, i-au luat și i-au târât în închisoare.

Iar în ziua următoare, l-au adus iarăși pe cuviosul [Maxim] împreună cu ucenicul acestuia [Anastasie], în întregime însemnați cu cicatrice, umflați de răni, și, deși aveau mari dureri, nu s-au reținut să facă cu ei lucruri și mai rele, arătând că ei nu sunt oameni, ci fiare. Căci, în chip nelegiuit, i-au tăiat din rădăcină limba care izvorâse cuvinte mai bogate decât fluviile, ca, nimicindu-i organul producător de sunete, să-i nimicească și cuvântul, și învățătura, pentru ca pe viitor să nu mai învețe nimic și să fie tăcut și nevorbitor.

Dar, deși ți s-a tăiat limba, bunule părinte Maxim, nu vei tăcea, nici nu vei înceta să rostești acelea preadulci cuvinte, ci, Acela Care face limba pruncilor și îl face pe cel mut și pe cel surd să grăiască, Acela te-a făcut și pe tine să grăiești și să vorbești în chip minunat, și să rostești cuvinte mai articulat decât înainte!

Iar când au făcut același lucru și cu ucenicul lui, Anastasie, și i-au tăiat și lui limba dilnăuntru, același Har l-a întărit și pe el și i-a dat grai fără cuvinte producătoare de sunete, cuvânt mult și bogat, în chip minunat. Văzând aceasta, cuprinși fiind de ură, ticăloșii le-au aplicat nobililor bărbați o tortură mai nouă, ca socotind că e nedrept dacă n-ar pune în mișcare orice experiență cumplită asupra lor, căci ar fi fost mai bine cum li se părea lor înșiși, să fie dați morții decât să fie supuși unor asemenea pedepse. Căci, legându-l pe sfântul cu frânghii subțiri, i-au tăiat, cu un cuțit și un ciocan, mâna dreaptă, și i-au aruncat-o la pământ. După care au trecut la prietenul său de luptă și de suferință, Anastasie, aplicându-i aceeași pedeapsă, pentru ca să se poată bucura și el de aceeași slavă și desfătare. Și scoțându-i pe amândoi, așa, fără limbă și fără mână din pretoriu, i-au târât și i-au plimbat prin piață, batjocorind mădularele lor tăiate, vorbindu-le urâciuni și strigându-le vorbe de ocară. Iar după acea purtare fără cinste prin oraș, i-au luat și i-au trimis în exil, departe de casa lor: goi, neîngrijiți, desculți, înfometați, lipsiți de toate cele ale traiului. Și nu i-au trimis aproape de mare, ca să nu fie vizitați de cei care ar fi voit să-i ajute. Dar lucrul cel mai cumplit a fost că i-au despărțit unii de alții. Iar lucrul cel mai bun pe care l-au făcut ei, spurcații persecutori, a fost că au stat departe de ei.
(Viața, petrecerea și mucenicia părintelui nostru Maxim Mărturisitorul, scrisă de monahul Mihail Exavoulitis de la Mănăstirea Studion)