Viața Sfântului Iosif cel Nou – 8. Mutarea moaștelor la Timișoara

19 September 2014
Iosif cel Nou de la Partos, Vasile Lefter, Viena, bis romaneasca  sf Andrei IN

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, frescă de Vasile Lefter, Biserica Sf. Andrei din Viena

În vremurile mai noi, Mitropolitul Vasile al Timișoarei a dorit să reînvie cultul cinstirii uitatului Sfânt Iosif cel Nou. Astfel, între 25-31 mai 1956 s-au făcut săpături în jurul altarului bisericii de la Partoș, unde se știa că se găsește mormântul în care au fost depuse cinstitele sale oseminte. În momentul în care lucrătorii au găsit ceea ce părea a fi cinstitele moaște ale sfântului, dând la o parte pământul, o mireasmă îmbătătoare, frumos-mirositoare, s-a împrăștiat, a umplut toată biserica, făcându-se simțită și în curtea mănăstirii. Toți cei prezenți acolo au mărturisit cu bucurie: ,,Cu adevărat, mitropolitul nostru Iosif a fost un om sfânt”[1].

Acest lucru nu făcea decât să confirme ceea ce poporul binecredincios mărturisea cu tărie: sfințenia cinstitului ierarh Iosif cel Nou.

După întâmplarea aceasta, mitropolitul de atunci, Vasile, a început să strângă datele și informațiile necesare pe care le-a depus la Patriarhie, pentru reactivarea cultului cinstitului ierarh. Pe baza memoriului depus de mitropolit, Sfântul Iosif cel Nou a fost trecut oficial în rândul sfinților Bisericii Ortodoxe Române. Slujba de canonizare a avut loc la 6-8 octombrie 1956. La această dată, sfintele sale moaște au fost mutate de la Mănăstirea Partoș, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, hotărându-se ca ziua de prăznuire să fie 15 septembrie[2]. Sărbătoarea aceasta avea dublă însemnătate, fiindcă la acea dată se împlineau 300 de ani (1656-1956)[3] de la trecerea la Domnul a sfântului. Pentru cinstirea cum se cuvine a acestui părinte al nostru, nou făcător de minuni, i s-a alcătuit și slujba, care acum se cântă în toate bisericile.

Ziua de 8 octombrie în care s-au desfășurat ceremoniile religioase de proclamare în rândul sfinților a părintelui nostru Iosif cel Nou, fusese și ziua eliberării insulei Limnos (în 1912). Această coincidență se poate să nu fie întâmplătoare, poate că pentru eliberarea insulei a mijlocit și Sfântul Iosif, care, cu această ocazie, poate deveni cunoscut și în Grecia, putând deveni cel de-al doilea patron spiritual al insulei, împreună cu Sfântul Sozon, care se bucură deja de cinstire în rândul locuitorilor insulei Limnos.

O deosebită evlavie față de Sfântul Iosif a arătat și Biserica Serbiei, motiv pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Serbiei a oficializat la 27 mai 1965, cinstirea lui ca sfânt al Bisericii.

Dumnezeu le-a trimis timișorenilor acest dar neprețuit pentru a-i întări în clipele grele prin care aveau să treacă. Astfel, alături de racla sfântului se găsește și o parte din cenușa celor uciși și incinerați în secret apoi, în timpul revoluției din decembrie 1989, descoperind, astfel, o altă latură a sfințeniei, și anume aceea a martiriului. În zilele acelea, în timpul sângeroaselor confruntări cu regimul comunist ateu, mulți s-au salvat rugându-se la Sfântul Iosif. Astfel, sfântul a ajutat ca România să devină din nou o țară liberă, iar credința ortodoxă să nu mai cunoască nici un fel de îngrădiri.

În criza aceasta a valorilor, cu care se confruntă societatea noastră de astăzi, Sfântul Iosif cel Nou continuă să fie un exemplu grăitor de imitare a Lui Hristos.

Abia după anul 2001 acest sfânt necunoscut și neprețuit va fi cunoscut și în Grecia. Folosindu-ne de bibliografie mai veche, în special în limba română, am scris această carte, la redactarea căreia ne-am sfătuit și cu monahi de la Sfântul Munte, în special de la mănăstirile Pantocrator, Vatoped și Cutlumuș, acolo unde sfântul a viețuit ca monah și egumen. La aceste mănăstiri sfântul deja se bucură de cinstire și există și icoane care îl înfățișează. Sfârșit.

Întreaga viață a Sfântului Iosif cel Nou o puteți citi aici: http://www.pemptousia.ro/?p=43964

Note:

[1] Dr. Gh. Cotoșman, Viața Sfântului Iosif cel Nou, mitropolitul Timișorii și a toată țara Banatului 1650-1656, Timișoara, 1956, p. 136.

[2] Mai multe informații în Mitropolia Banatului, 10-12 (1056), pp. 6-125. Tomul patriarhal de canonizare a Sfântului Iosif a fost semnat la data de 7 octombrie 1956 de către Patriarhul României, Iustinian, de Mitropolitul Ardealului, Iustin, Mitropolitul Olteniei, Firmilian, Mitropolitul Banatului, Vasile, Episcopul Râmnicului și Argeșului, Iosif, Episcopul Clujului, Nicolae, Episcopul Aradului, Andrei, Valerian, Episcopul Oradei, Teofil, Episcopul de Roman și Huși, Andrei, Episcopul Americii, Episcopul Vicar Antim Târgovișteanul și Episcopul Vicar Teoctist Botoșăneanul. Vezi și Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, Timișoara, 1994, p. 21.

[3] Racla în care se găsesc cinstitele moaște ale sfântului a fost sculptată de către sculptorul Grigore Dumitrescu din București, având pictate, de asemenea, și opt scene din viața sfântului, și se găsește așezată în partea dreaptă a pronaosului.

Sursa: Pr. Vincențiu Curelaru, Ο βίος του Αγίου Ιοσήφ του Νέου μητροπολίτη Τιμισοάρας

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB