Ortodoxie și criză în Spania

Vara aceasta [2011, n. tr.], Înaltpreasfințitul Mitropolit al Spaniei și Portugaliei, kir Policarp (Stavropoulos) a petrecut, ca în fiecare an, un sejur în orașul său natal, Nafpaktos. Pe durata șederii lui aici și a întâlnirilor noastre în sfintele biserici unde a liturghisit, ni s-a oferit prilejul să îl întrebăm despre slujirea sa în Spania, în cadrul Patriarhiei Ecumenice, și să aflăm lucruri noi și importante, atât despre Ortodoxia din Spania, cât și despre felul cum se confruntă cu criza economică mondială creștinii de acolo, lucruri pe care am dorit să le facem cunoscute și cititorilor noștri.

Paremvasi: Care este imaginea de ansamblu a clerului din eparhia Înaltpreasfinției-voastre, din punct de vedere duhovnicesc, național și socio-economic?

Înaltpreasfințitul Policarp: În acest moment, în Sfânta Mitropolie a Spaniei și Portugaliei, care s-a înființat pe 20 ianuarie 2003, slujesc 34 de clerici: 27 de preoți de mir și 7 celibatari, 33 de protopresviteri și un diacon. Dintre aceștia, avem: un grec, un englez, un român, un moldovean, un bulgar, un finlandez, un spaniol, un uruguayan căsătorit cu grecoaică, un neamț, un italian, 3 portughezi și 21 de ucraineni. În ce privește sursele lor de venituri, doi reușesc să trăiască pe seama parohiilor lor, doi sunt detașați din Grecia, trei sunt pensionari, unul este întreținut de mitropolie și restul de 26 muncesc din greu ca să își întrețină familiile, asta, desigur, atunci când găsesc de lucru, pentru că se întâmplă ca destui dintre ei să rămână șomeri pentru un mare interval de timp. Deja doi clerici ai noștri, un diacon și un proto-presviter, după un an întreg de șomaj, au fost nevoiți să se întoarcă țara de origine, în Ucraina. Din păcate, mă tem că în curând îi vor urma și alți doi preoți ai noștri, care sunt șomeri de un an încoace. Cei mai mulți lucrează în construcții, în agricultură, în creșterea animalelor, alții sunt paznici de noapte, grădinari și îngrijitori de bătrâni. Preotesele lor lucrează la curățenie, pe câmpuri, la recoltarea fructelor, în industria turistică și ca îngrijitoare de bătrâni, în timp ce copiii celor mai multe familii preoțești trăiesc cu bunicii lor, în țara de origine. Jumătate dintre ei au terminat o facultate în țările lor, în timp ce aproape toți au absolvit cel puțin un seminar teologic. Sunt adevărați eroi, pentru că, fără a putea să trăiască pe seama enoriilor lor, își oferă timpul sâmbăta și duminica pentru nevoile duhovnicești ale credincioșilor, unii dintre ei călătorind zeci de kilometri de la domiciliul lor până la biserică, luptându-se din răsputeri să mențină bisericile deschise, într-o epocă dominată de o uriașă criză economică, care a lovit Spania și Portugalia, când zeci de mii dintre creștinii turmei noastre se află în șomaj de multă vreme. Din punct de vedere duhovnicesc, acești clerici ai noștri se luptă ”lupta cea bună” într-un mediu extrem de dificil din toate punctele de vedere. Însă marile lor jertfe, personale și familiale, care par de neînțeles nu numai pentru un cleric din Grecia, dar și pentru unul din Europa de Est, reprezintă cunună duhovnicească și urcuș pe scara virtuților.

Paremvasi: O imagine de ansamblu despre credincioșii din eparhie, din punct de vedere duhovnicesc, educațional, național, social și demografic. Câte biserici ortodoxe există? Dacă puteți să ne oferiți și o statistică a Tainelor care se săvârșesc (botezuri, căsătorii, preoție).

Înaltpreasfințitul Policarp: În general, creștinii ortodocși din întreaga Peninsulă Iberică și insule se ridică la aproape 1 400 000, dintre care 800 000 români, deși destui dintre aceștia din urmă s-au întors deja în țara lor datorită șomajului ridicat care a afectat în principal Spania. Turma noastră directă, în afara celor aproape 3500-4000 de greci ortodocși (greci din Grecia, ciprioți, greci din America Latină și greci arabofoni) din ambele țări, este alcătuită din imigranți economici din Europa de Est, în majoritate ucraineni și bulgari, care au venit în valuri succesive în Peninsula Iberică după căderea comunismului în țările lor. Spania și Portugalia, la rândul lor, după căderea lungilor sisteme dictatoriale, al lui Franco și respectiv al lui Salazar, au cunoscut vreme de 30 de ani o mare dezvoltare economică, care a condus la nevoia de mână de lucru, fapt care a determinat guvernele lor să încheie acorduri în acest sens cu Ucraina, România și Bulgaria. Majoritatea zdrobitoare a ucrainenilor (200 000) merg la biserică în parohiile din Mitropolia noastră, unde slujesc preoții noștri ucraineni. Desigur, această situație, anume faptul că ucrainenii ortodocși vin la biserici ortodoxe aparținând Patriarhiei Ecumenice, își are explicația sa: este vorba de ucraineni din Ucraina de Vest, cu un puternic spirit naționalist, filo-occidental și mai ales anti-moscovit. Ceva asemănător este valabil și pentru români, care în marea lor majoritate sunt din Transilvania. De asemenea, majoritatea bulgarilor (200 000) merg la enoriile noastre, unde sunt asistați duhovnicește de clericii noștri, ca, de asemenea și un număr destul de mare de georgieni, moldoveni, sârbi, ruși, albanezi etc. ortodocși.

Nivelul lor educațional este destul de mulțumitor, în timp ce numărul absolvenților de universitate se ridică la câteva mii, care, evident, lucrează aici în afara obiectului lor de studiu. Viața și nivelul lor duhovnicesc diferă de la individ la individ. Cei care merg regulat la biserică au deja o puternică conștiință ortodoxă și o viață duhovnicească și liturgică. Dintre cei care vin la biserică doar de marile sărbători, mulți sunt ”credincioșii lumânării”, anume cei care vin la biserică, își aprind lumânarea și pleacă. Totuși, majoritatea poporului ortodox care trăiește și lucrează în Peninsula Iberică este, din păcate, departe de biserică, mai ales tineretul, în timp ce destui dintre cei care se arată a fi credincioși sunt caracterizați de o mare ignoranță și destui dintre ei au credință superstițioasă și primitivă. Însă ”rămășița credincioasă”, care are o legătură vie cu Biserica și clerul ei, este alcătuită din creștini de bună calitate și acest lucru înseamnă pentru noi nădejde și sprijin.

Mitropolia noastră nu deține biserici ortodoxe în afara celor din Madrid. Românii și rușii urmează să-și construiască fiecare o catedrală în Madrid și au în plan reconstruirea altor biserici: șase, românii, și două, rușii. Sârbii sunt proprietarii unei biserici ortodoxe în Barcelona. Parohiile și nucleele parohiale ale Mitropoliei noastre se ridică la 44: 4 grecești, 30 ucrainene, una bulgară, una portugheză, una finlandeză, două românești și 5 multinaționale. Desigur, nu trebuie să ne scape faptul că în esență nici una din aceste parohii nu este pur etnică, pentru că în fapt comunitățile sunt multinaționale. Ca spații de cult se folosesc în cea mai mare parte paraclise romano-catolice și în al doilea rând protestante sau săli aflate în proprietatea primăriilor locale, care pe durata slujbelor sunt transformate, atât cât ne stă în putință, în spații ortodoxe, ca ulterior ele să redevină spații de cult romano-catolice, protestante sau spații publice.

În sfârșit, în ce privește statistica Sfintelor Taine, în Mitropolia noastră au loc anual 300-350 de botezuri, 50 de nunți și 2-3 hirotonii.

Paremvasi: Care este limba de cult?

Înaltpreasfințitul Policarp: Limba de cult diferă de la parohie la parohie. La cele pur ”etnice” se folosesc, respectiv, limba greacă, ucraineană, slavonă și română, la catedrala din Madrid, limbile greacă, slavonă și română, în timp ce la bisericile multinaționale, se folosesc aceste trei limbi menționate mai sus, plus spaniola sau portugheza.

Paremvasi: Care sunt relațiile Sfintei Mitropolii cu Biserica Romano-Catolică dominantă?

Înaltpreasfințitul Policarp: Relațiile Sfintei noastre Mitropolii cu Biserica Romano-Catolică locală variază în funcție de episcop și de colaboratorii apropiați ai acestuia. Există episcopi mai ”deschiși” și episcopi mai ”închiși”. În linii generale, din fericire, predomină cei dintâi. Avem o nevoie imediată și imperativă de spații de cult, pe care ni le asigurăm cu mult efort și dificultate, spre deosebire de români și ruși. Asupra acestui subiect nu poate exista nici o comparație cu diaspora grecească din celelalte țări ale Europei. De asemenea, există deosebire, de pildă, între romano-catolicismul catalan, basc, portughez, pe de o parte, și cel castilian (centrul Spaniei), pe de altă parte. Primii sunt mai deschiși și mai prietenoși, în timp ce castilienii sunt mai închiși, iar în ce privește Madridul, situația este încă mai dificilă. În capitala spaniolă nu există, cel puțin la nivel instituțional, relațiile și contactele așa-numite ”ecumenice” prevăzute și impuse de Conciliul II Vatican, și asta nu din vina noastră.

O altă problemă cu care se confruntă în mod special Mitropolia noastră este aceea a Uniației. În procent de 98%, păstoriții noștri sunt imigranți economici săraci din Europa de Est, cei mai mulți ucraineni. Adunările episcopale romano-catolice ale Spaniei și Portugaliei au umplut în ultimele decenii aceste două țări ale Peninsulei Iberice cu parohii uniate ucrainene și cu preoți uniați, iar recent au început să organizeze și parohii uniate românești. Acolo unde au apucat să întemeieze o parohie uniată, majoritatea fraților noștri ucraineni ortodocși se duc la biserică acolo, din păcate, și această situație reprezintă pentru noi o mare problemă practică în întemeierea unei parohii ortodoxe acolo, chiar dacă deținem o turmă suficient de mare și preot cu domiciliu stabil în acea regiune, pentru că nu găsim înțelegere din partea autorităților ecleziale locale pentru acordarea unui spațiu de cult, chiar și pentru două ore în fiecare duminică. Din fericire, asemenea episcopii romano-catolice și asemenea episcopi sunt puțini. Totuși, în general, suntem abordați cu o anume suspiciune și neîncredere.

Paremvasi: Care sunt relațiile Mitropoliei cu societatea din Spania?

Înaltpreasfințitul Policarp: În linii generale, societatea castiliană este una închisă, iar ca popor, spaniolii sunt pasionali în toate aspectele vieții lor. Mai deschiși sunt catalanii, bascii, valencienii și canarienii – în ce privește Spania – și, desigur, portughezii sunt în general mai deschiși. Romano-Catolicismul spaniol este în primul rând spaniol și abia în al doilea rând catolic, și nu a rămas neinfluențat de urmele ariene vizigote și de cei 850 de ani de stăpânire arabă musulmană.

Relația lumii spaniole cu ortodoxia nu este una istorică, așa cum, de pildă, este cazul în Peninsula Italică și în Europa Centrală, ci se datorează contactului de facto prin fenomenul imigrației economice de după anii ’90 a sute de mii de frați ai noștri ortodocși din Europa de Est și prin urmare, prin întemeierea multor parohii cu preoți ortodocși în vasta Peninsulă Iberică și în insulele ei. Nu este întâmplător că fenomenele extremiste din romano-catolicism, începând din primele veacuri creștine până în zilele noastre, au apărut în Spania castilian: celibatul obligatoriu al clerului, Filioque, Inchiziția, diferite mișcări romano-catolice populare extremiste. Totuși, astăzi, societatea spaniolă este guvernată de un secularism antireligios liberal dezlănțuit, s-au instituit diferite legi sociale care nu-au fost votate nici măcar în Olanda, țară care de mai bine de un veac și jumătate încoace este vestită ca extrem de liberală în chestiunile sociale. În Spania, aceste legi privesc căsătoriile între indivizi de același sex, cu toate drepturile și obligațiile pe care le presupune o căsătorie normală (divorț, moștenire, adopție de copii etc.), de asemenea legi privitoare la avorturi, ”moartea demnă” (eutanasie), eliminarea oricărui simbol religios din sfera publică etc. Cine s-ar fi așteptat la asemenea lucruri în Espana Catolicisima [Spania cea foarte catolică]! Totuși, întorsătura pe care au luat-o lucrurile nu este una întâmplătoare și se explică prin faptul că Biserica Romano-Catolică locală, ca instituție oficială a statului spaniol, asta până la căderea regimului lui Franco, a supus populația la mari presiuni și constrângeri.

În ciuda tuturor acestor conjuncturi, avem contacte, mai ales în cadru instituțional, cu diferiți factori și organizații de stat, sociale și religioase, în special la nivel local, dar și național. Și asta, pentru că nu se poate ignora prezența numerică a ortodocșilor în Peninsula Iberică (1 400 000), și nici trecutul istoric ortodox faimos al acestei peninsule, care nu este cunoscut în multe aspecte sau chiar deloc nici măcar ortodoxiei noastre răsăritene. Există un bogat material neexplorat și destule subiecte care trebuie la un moment dat să înceapă să îi preocupe pe cercetătorii și erudiții noștri ortodocși.

Paremvasi: Cum trăiți criza care, din câte cunoaștem, a lovit puternic și Spania?

Înaltpreasfințitul Policarp: Criza economică care a lovit Spania și Portugalia este uriașă. În Spania, la nivel oficial, șomajul se ridică la un procent de 24% din forța de muncă (45% dintre tineri), în timp ce Portugalia a fost nevoită să primească un substanțial ajutor economic în valoare de 68 de miliarde de euro. Zeci de mii dintre păstoriții noștri se află în șomaj – dintre care chiar cinci dintre clericii noștri – asta de ceva vreme încoace, în cazul unora chiar de mai bine de un an. Mulți ortodocși s-au întors în țările lor, așteptând vremuri mai bune ca să revină, în timp ce alții, care de multe luni sunt șomeri, și au decis să  mai rămână în Peninsula Iberică, însă și-au trimis familiile în țară și stau singuri. S-a micșorat simțitor numărul credincioșilor noștri care vin regulat la biserică și încă și mai mult veniturile parohiilor noastre, dintre care cele mai multe, deși trec prin mari dificultăți, fac eforturi să rămână deschise. Totuși, dacă această situație grea va continua, sincer vorbind, nu vreau să mă gândesc unde vom ajunge și nădăjduiesc doar în mila nesfârșită a Preabunului Dumnezeu. În fiecare zi vin credincioși care ne cer să le facem o rugăciune sau un paraclis pentru a-și găsi de lucru. Eu, personal, am întocmit o rugăciune în limba spaniolă pentru ocrotirea și ajutorul fraților noștri șomeri și pentru găsirea grabnică a unui loc de muncă, rugăciune pe care o citim în fiecare duminică în parohiile noastre, imediat după otpust.

Încercăm să întărim moralul poporului nostru credincios, arătând aproape la fiecare predică faptul că această criză este una duhovnicească și  morală și nici Biserica în latura ei umană nu a rămas neatinsă de acest tăvălug, însă întoarcerea la Domnul constituie singura nădejde de scăpare și singura ieșire din impas, pentru că Domnul nostru ne pune la încercare, pentru că ne iubește foarte mult, iar prosperitatea, consumismul și secularizarea galopantă ne-au adus de fapt în această situație. Pentru mulți, greutățile lucrează spre bine, însă nu lipsesc nici cei care – slabi în credință fiind – o interpretează ca pe o pedeapsă nedreaptă din partea lui Dumnezeu. Întreaga situație ne amintește de vechiul Israel al vremurilor de apostazie și de atitudinea acestuia față de Dumnezeu, Care așteaptă de la noi pocăință și întoarcerea în brațele Lui părintești.

Paremvasi: Care este statutul juridic al Mitropoliei, adică ce relație juridică are Mitropolia cu statul spaniol?

Înaltpreasfințitul Policarp: Sfânta Mitropolie a Spaniei și Portugaliei este recunoscută ca Persoană Juridică Religioasă de către statul spaniol, în timp  ce procesul recunoașterii ei juridice de către Portugalia se află în curs de desfășurare. De asemenea, s-a încheiat un ”Convenio” – un fel de Concordat – cu statul spaniol, sub numele de ”Biserica Grec-Ortodoxă a Spaniei” în cadrul mai larg al ”Federației Persoanelor Religioase Evanghelice din Spania”, care a fost votat de către Parlamentul spaniol în noiembrie 1992, și încercăm să ”treacă” juridic în mitropolie. Acest ”Convenio” conferă Bisericii Grec-Ortodoxe a Spaniei toate privilegiile pe care le are și Biserica Romano-Catolică, în afară de 7‰, adică procentul de impozitare a persoane fizice și juridice, pe care acestea pot hotărî să îl direcționeze către o anume confesiune, pentru realizarea de opere sociale și culturale în cadrul statului spaniol. În aprilie 2010, statul spaniol a recunoscut Ortodoxia ca Biserică ”adânc înrădăcinată istoric și numeric în teritoriul național” (Notorio Arraigo). S-a reușit acest lucru, pentru că s-a soluționat marea problemă a reprezentării Bisericii Ortodoxe, care în relațiile cu statul spaniol nu mai este reprezentată prin fiecare jurisdicție ortodoxă în parte, ci în întregul ei, prin întemeierea Adunării Episcopale Ortodoxe a Spaniei și Portugaliei, a cărei președinție o dețin, pe baza deciziilor unanime ale celei de-a IV-a Conferințe Presinodale Panortodoxe (Geneva, iunie 2009). Din păcate nu am avansat în recunoașterea oficială din partea statului spaniol a Adunării Episcopale Ortodoxe a Spaniei și Portugaliei ca singurul organ reprezentativ al Bisericii Ortodoxe în Peninsula Iberică, pentru că ne izbim la nivel eparhial de stânca agresivului naționalism bisericesc românesc și de etno-filetismul de rigoare, fenomen care, după cum știm, a fost condamnat sinodal la nivel panortodox ca erezie. În ultima vreme, etno-filetismul este însă cultivat foarte intens în toată Europa de jurisdicția românească, care se bazează pe faptul că marele număr de români a schimbat datele numerice valabile până nu demult în diaspora ortodoxă a Europei[[i]].

Desigur, jurisdicția românească creează probleme la front deschis doar în Spania și în Italia, unde românii constituie majoritatea zdrobitoare a poporului ortodox. Doresc și mă rog ca Domnul să destrame acest nor anticreștin și anacronic al aroganței seculare prin dumnezeiasca Sa luminare, spre binele Preasfintei noastre Ortodoxii și mai ales a înșiși fraților noștri ortodocși români, întrucât în esență ei sunt cei care vor beneficia cel mai mult de pe urma unui ”acord” direct între statul spaniol și Biserica Ortodoxă în întregul ei, ca unii ce sunt superiori numeric. Vom vedea!

Paremvasi: Care este relația Sfintei Mitropolii cu Comunitatea Ortodoxă? Există două organizații diferite?

Înaltpreasfințitul Policarp: Relațiile dintre Sfânta Mitropolie și Comunitatea Grec-Ortodoxă de la Madrid sunt foarte bune și armonioase. Juridic vorbind, sunt două organisme diferite, dar Comunitatea Grec-Ortodoxă se subordonează canonic și jurisdicțional mitropoliei. Mitropolitul are un cuvânt decisiv și controlul asupra treburilor Comunității, ca Păstor și Episcop al ei, fără a cărui părere și aprobare nu se poate face nimic.

În esență, singura deosebire dintre Comunitatea Grec-Ortodoxă de la Madrid și celelalte comunități parohiale ale mitropoliei este că în cazul celei dintâi Consiliul Administrativ este ales de Adunarea Generală a membrilor ei și are un președinte laic, în timp ce în comunitățile parohiale Consiliul Administrativ este numit și suspendat de către mitropolit și este prezidat de către preotul paroh. De asemenea, există relații foarte bune și cu asociațiile și comunitățile laice grecești, ucrainene și bulgare din Spania și Portugalia.

Paremvasi: Cum se întreține Sfânta Mitropolie?

Înaltpreasfințitul Policarp: Mitropolia noastră se întreține din alocația anuală pe care o primește de la Direcția E2 pentru Probleme Religioase și Bisericești a Ministerului de Externe al Greciei, pe care însă  în ultima vreme, din cauza uriașei crize economice care a lovit preaiubita noastră țară, o primim cu întârziere și din ce în ce mai redusă. Din această alocație, jumătate se duce pe chiria sediului mitropoliei, iar cealaltă jumătate pe călătoriile pastorale ale mitropolitului (bilete, cazare, masă), care mitropolit, nota bene, nu are salariu, nici asigurare medico-farmaceutică și spitalicească și nici dreptul la pensie. O altă sursă de veniturilor sunt certificatele de botez, căsătorie sau divorțuri; de asemenea, beneficiem și de un mic ajutor anual din partea Fundației ”Lumea în Armonie” a Prințesei Irina a Greciei. Mergem înainte făcând incredibile economii, din care mitropolia noastră reușește să ofere de trei ori pe an, de Crăciun, de Paște și de Adormirea Maicii Domnului, un ajutor economic clericilor noștri ucraineni aflați în șomaj.

Paremvasi: După cum se vede, condițiile de păstorire, de săvârșire a Sfintelor Taine, și de propovăduire a cuvântului dumnezeiesc par mai grele chiar decât cele din Africa, unde există sărăcie, însă poporul este mult mai deschis?

Înaltpreasfințitul Policarp: În această privință aveți întru totul dreptate, aceasta este cruda realitate și adevărul gol. Nu mă voi lungi mai mult, pentru că răspunsul la această întrebare este acoperit întru totul de răspunsurile mele de mai sus. Rugați-vă pentru noi!

Paremvasi: Cum îmbinați păstorirea Sfintei Mitropolii cu îndatoririle dumneavoastră sinodale din îndepărtatul Constantinopol?

Înaltpreasfințitul Policarp: Îndatoririle mele sinodale, ca reprezentant pe teme ecleziale al Europei, s-au încheiat pe 28 februarie 2011. A fost o experiență inedită, mare și prețioasă, care este potențată și de vârsta mea relativ mică. Pentru aceasta mulțumesc din adâncul inimii cu recunoștință fiască Preafericitului Patriarh Ecumenic, Bartolomeu, care m-a chemat ca asistent sinodal. Ne-am întrunit de 11 ori pe durata anului 01.03.2010-28.02.2011 și îndatoririle mele sinodale nu au constituit în nici un caz o piedică pentru cele pastorale, dimpotrivă, prețioasa experiență sinodală dobândită m-a ajutat mult în exercitarea îndatoririlor mele pastorale. Desigur, este mare distanța dintre Madrid și Constantinopol, 4.30 ore mers cu avionul, însă dragostea părintească și înțelegerea Preafericitului nostru Stareț – Patriarhia Ecumenică funcționează ca o mănăstire avându-l ca Stareț pe Patriarh și ca frați pe mitropoliți – și a celorlalți arhierei sinodali, sfătuirea frățească și folositoare, m-au odihnit și au înlăturat orice oboseală trupească. Ucenicia mea pe băncile sinodale ale ”Școlii de la Fanar” – ca să folosesc expresia devenită proverbială a celui mai mare dintre ierarhii fanarioți ai ultimilor ani, a pururea pomenitului Mitropolit al Calcedonului, kir Meliton – unde se săvârșește taina Marii Biserici, în afara faptului că a fost pentru mine o cinste excepțională, a constituit și o mare binecuvântare. Acestor îndatoriri sinodale, care, Dumnezeu binevoind, se vor relua la anumite intervale de timp, se adaugă și experiența prețioasă ca reprezentant oficial al Marii Biserici în toată lumea și experiența misiunilor încredințate mie.

Paremvasi: Două vorbe despre Nafpaktos, orașul natal al Înaltpreasfinției noastre?

Înaltpreasfințitul Policarp: Nafpaktos este patria mea iubită și atât de specială. Frumoasa mireasă a Golfului Corint. Nafpaktosul este pentru mine un fel de Itaca și, îndată ce trece Paștele, sunt nerăbdător să vină luna iulie când o voi reîntâlni, o voi gusta și mă voi odihni, privind de pe terasa casei mele părintești castrul, podul[1], Golful Corintului și lanțul muntos Panahaic, precum și turla Sfintei Parascheva din Nafpaktos, căci eu sunt nafpaktian din cartierul Sfintei Parascheva, de asemenea, aștept cu nerăbdare să mă reîntâlnesc cu iubitele mele rude, cu vechii prieteni și cunoscuți. De asemenea, este un plăcut prilej și o frumoasă experiență să mă reîntâlnesc cu Înaltpreasfințitul nostru păstor, Mitropolitul Ierothei, despre a cărui dragoste părintească și compasiune să mi se îngăduire să exprim din inimă, și prin intermediul acestui interviu, mulțumiri fiești și recunoștință, căci continuă pilda predecesorului său, actualul Mitropolit al Mantiniei și Kynouriei, Alexandru. Vă mulțumesc foarte mult! Vă urez ca noul an bisericesc să vă fie binecuvântat de ”Domnul vremurilor și al anilor” și să aveți o iarnă bună și să ne revedem iarăși la vară în frumosul nostru Έpachtos[2] cu sănătate și bucurie!