David şi Goliat

Planul lui Dumnezeu este ca oamenii să se întoarcă în Rai, deoarece pentru Rai i‑a făcut. Şi acolo i‑a aşezat dintru început. Dar vezi ce au păţit, nepricepuţii? Ce au pătimit pentru că nu au ascultat şi nu s-au pocăit? L‑au pierdut.

Aşadar, Dumnezeu îi trimite pe proorocii Săi ca să le pregătească oamenilor întoarcerea în Rai şi să îi călăuzească la calea care duce către frumuseţile lui. Dar crezi că oamenii îi ascultă pe prooroci?

Primii care nu îi ascultă şi fac după capul lor sunt mai‑marii lor, împăraţii, adică chiar cei care trebuie să fie pildă de urmat pentru ceilalţi.

Iată! Priviţi‑l pe împăratul Saul! În loc să zidească temple ca oamenii să se închine adevăratului Dumnezeu, ridică monumente ca să fie slăvit el.

Proorocul Samuil se întristează văzând acestea. Îi pare rău şi se hotărăşte să meargă la palat. Se întâlneşte cu împăratul şi îi vorbeşte cu curaj.

– Nu este bine ceea ce faci, împărate, şi fără-ndoială că nu este nici plăcut înaintea lui Dumnezeu.

Dar nici împăratului nu îi sunt plăcute aceste cuvinte ale proorocului. Socoteşte că nimeni nu are dreptul să‑l mustre, nici măcar Samuil. Se mânie. Îl apucă de haină, îl zgâlţâie şi îi sfâşie proorocului haina. În cele din urmă îl izgoneşte.

– Să nu mai calci pe aici! Să nu te mai văd!

Samuil îl priveşte cu tristeţe. Prin faţa ochilor săi se perindă prevestiri negre în legătură cu soarta viitoare a împăratului. Îşi priveşte şi haina sfâşiată.

– Ah, împărate, împărate! suspină. Tot aşa va sfâşia şi Dumnezeu împărăţia ta. Şi o va lua de la tine, să‑ţi aminteşti aceasta! îi prooroceşte el împăratului.

Samuil pleacă amărât de la palat. Se întristează că oamenii pun piedici în calea planului dumnezeiesc.

Şi atunci, atunci Samuil aude glasul Domnului:

– Încetează cu întristarea, Samuil! Planul Meu, ca oamenii să se întoarcă în Rai, îl va îndeplini mai bine urmaşul lui Saul. El va fi unul dintre fii lui Iesei cel din Betleem, din seminţia lui Iuda. Umple deci vasul tău cu untdelemn şi mergi să îl ungi împărat.

Samuil umple vasul său cu untdelemn şi merge la Betleem în casa lui Iesei. Iesei îi aduce înaintea lui Samuil pe cei şapte fii ai săi. De cum îi vede, proorocul pune ochii pe Eliav. Este înalt, frumos şi cu o înfăţişare împărătească. Dar Dumnezeu îi spune „nu”. Nu este bun de împărat.

Atunci Samuil îl întreabă pe Iesei dacă mai are vreun fiu.

– Da, spune Iesei. Mai am unul, pe David. Dar acum nu este aici. S‑a dus să pască oile.

Trimite după el nişte slugi să îl aducă.

Când David intră în casă şi dă bineţe, Samuil nu are nici cea mai mică îndoială. Acesta este alesul lui Dumnezeu, deşi nu are înfăţişarea măreaţă a lui Eliav. Însă pe faţa sa străluceşte o lumină neobişnuită. Ochii săi sunt ca marea liniştită, iar părul său ca grâul nesecerat, atunci când vântul de vară adie printre spicele sale aurii. Samuil se scoală, ia vasul cu ulei şi îl unge. Apoi îl conduce la palatul lui Saul.

Saul se afla în acea vreme în război cu un neam învecinat, cu filistenii. Şi prima încercare a lui David a fost să se lupte cu cel mai puternic şi mai viteaz luptător al lor, cu Goliat. În această luptă el avea să dovedească curajul şi vrednicia de a sluji poporului pe care i l‑a încredinţat Dumnezeu.

Goliat râde când îl vede pe acest copilandru apropiindu‑se şi stând cu curaj înaintea lui pentru a se lupta cu el fără platoşă, fără coif, ci numai cu o praştie, ca şi cum ar fi ieşit la o vânătoare de porumbei. El însă era înarmat până în dinţi.

– Ajută‑mă, Dumnezeul meu, se roagă David şi învârte praştia, să nu greşesc ţinta ca să nu ajungă israelitenii robi ai filistenilor din cauza mea.

Nu, piatra lui David nu dă greş. Dumnezeu o îndreaptă direct către ţintă şi îl loveşte pe vrăjmaşul său, pe vrăjmaşul lui David, în frunte, între sprâncene. Cade la pământ ameţit.

Atunci David aleargă, îi ia sabia de fier şi îl omoară. Filistenii o iau la fugă. Israelitenii îl întâmpină pe noul împărat cu urale. Dar cel mai mult l‑au slăvit atunci când a cucerit cetatea Sionului şi a intrat biruitor în Ierusalim. Ca să‑i arate cinstirea lor, au dat cetăţii numele lui: au numit Ierusalimul „Cetatea lui David”. Şi Dumnezeu a hotărât ca din seminţia lui David să se nască Împăratul Împăraţilor: Mesia. Aceasta au spus‑o proorocii, care sunt trâmbiţele lui Dumnezeu.