Manuscrise de muzică bisericească

Manuscrisele de muzică bisericească constituie o categorie specială a manuscriselor şi din cauza conţinutului lor, dar, mai ales, din cauza formei lor. Aceste codice, care conţin toate părţile psalmodiate ale ciclului noapte-zi al slujbelor, sunt scrise cu rânduri duble ce conţin textul poetic, deasupra căruia sunt aşezate simbolurile muzicale. Întotdeauna scrise cu cerneală neagră sau roşie, ilustrează prin această dicromie minunata artă psaltică elenă. Codicele muzicale sunt întâlnite astăzi în cele mai multe biblioteci ale lumii. În Sfântul Munte, în acest loc eminamente al cultului şi raportării la Dumnezeu, de la fondarea lui a fost imperativ necesară cultivarea muzicii psaltice. Prezenţa cărţilor de muzică este necesară pentru psalmodia organizată şi ordonată a monahilor. Dintr-o fericită întâmplare primele manuscrise muzicale sunt contemporane cu debutul monahismului athonit organizat de la mijlocul secolului al X-lea. Prin urmare, în această cale de peste o mie de ani, au fost create şi s-au conservat până astăzi mai mult de 3000 de manuscrise. Acest număr al manuscriselor muzicale care au rămas în Sfântul Munte este puţin mai mare de o treime din manuscrisele artei psaltice ce sunt cunoscute în întreaga lume. În Marea Mănăstire a Vatopedului se găsesc cam o optime din manuscrisele muzicale aghiorite.

În biblioteca Mănăstirii nu s-au făcut până acum lucrări sistematice pentru întocmirea unui catalog analitic special al manuscriselor muzicale. Acest fapt nu ne permite să vorbim cu certitudine despre importanţa şi raritatea manuscriselor. Cea mai importantă parte a manuscriselor muzicale alcătuieşte o unitate cu numerotare unificată, ce ocupă a treia parte din „catalogul codicelor păstrate în Sfânta Mănăstire a Vatopedului” (Arcadie Vatopedinul – Sofronie Eustr. 1924, paginile 207-239). Înregistrarea în catalog  s-a făcut – ca în cazul tuturor manuscriselor bibliotecii – în ordinea alfabetică a titlurilor pe care le poartă manuscrisele sau pe care le-a dat acestora alcătuitorul catalogului. Numerele care trimit la codicii muzicali sunt 1252-1536. Prin urmare, ierodiaconul Arcadie Vatopedinul a numărat şi înscris în catalog, într-un mod aproape descriptiv, 285 de codice ce conţin muzică. După această înregistare, alte douăzeci şi cinci de manuscrise muzicale au fost cuprinse în catalogul manuscris suplimentar al bibliotecii. Codicele muzicale sunt cuprinse la Anexă sub numerele 1581 – 1589, adică nouă codice, şi 1688β [=1689] – 16902, alte două codice. În afara acestor codice înscrise în catalog, sârguinţa iubitoare de studiu şi grija părinţilor actuali de a păstra toate câte părinţii vatopedini mai vechi au lăsat moştenire, a adunat în jur de şaptezeci de manuscrise. În afară de acestea se păstrează în biblioteca Mănăstirii şi cincisprezece codice muzicale ale schitului Sfântului Dimitrie. Numărul total al manuscriselor muzicale ale Mănăstirii se ridică la 396. Cât despre conţinutul lor, în colecţie sunt reprezentate toate categoriile cunoscute de manuscrise muzicale, precum: Anastasimatarii, Stihirarii, Irmologhioane, Papadicoane, Mathimatarii (care cuprind „mathimata”, adică lecţii de muzică, n. trad.), Cratimatarii (care conţin cratime sau teriremuri, n. trad.), Ichimatarii (de la „icoase”, n. trad.), Opera completă a celor mai mari melozi bisericeşti – precum cea a lui Petru Berechet şi a lui Anastasie Rapsaniotis -, precum şi antologhioane, totdeauna cu un conţinut bogat si variat.

Manuscrisele muzicale aflate în grija Mănăstirii acoperă întreaga perioadă din secolul al XI-lea până în secolul al XX-lea. Manuscrisele post-bizantine depăşesc cu siguranţă ca număr pe cele din perioada bizantină. Se creează astfel „goluri” ce nu se justifică în legătură cu istoria Mănăstirii. Cert este faptul că multe codice ale bibliotecii vatopedine împodobesc astăzi biblioteci cunoscute dinlăuntrul şi dinafara Greciei,  deci imaginea colecţiei vatopedine este oarecum subiectivă. Un exemplu reprezentativ este codicele muzical cu datarea cea mai veche cunoscută până astăzi şi care se află acum în biblioteca Petersburgului. Este vorba de un Stihirar din pergament scris în Mănăstirea Vatoped la data de 3 Mai a anului mântuirii 1106. Este şi acesta o întâietate cu care se mândreşte Sfânta şi Marea Mănăstirea a Vatopedului.