Cuviosul Paisie Velicikovski: Despre descoperirea scrierilor patristice în Sfântul Munte – 1

15 November 2014

Istorisirea Cuviosului Paisie Velicikovski despre descoperirea scrierilor patristice în Sfântul Munte și despre traducerea acestora. Scrisoare de răspuns către Egumenul Theodosie de la Sihăstria Sfântului Sofronie din Rusia.

paisie velicicovski in

Pe când încă mă aflam în Sfântul Munte cu un număr mic de frați, cunoșteam bine din învățătura și din scrierile Părinților noștri de Dumnezeu purtători, anume că acela care are sub îndrumarea sa frați nu trebuie să îi învețe și să îi povățuiască după cugetul și judecata sa proprie. Această povățuire trebuie să se facă după duhul adevărat și drept al Sfintei Scripturi, așa cum învață dumnezeieștii Părinți și învățători a toată lumea, după cum de asemenea învață și învățătorii și călăuzitorii luminați de Duhul Sfânt ai vieții monahale. De asemenea, mă temeam și mă cutremuram în fața micimii minții mele, ca nu cumva, adică, din pricina lipsei mele de experiență, potrivit cuvintelor Domnului, ca unul ce sunt orb, și eu să cad în groapa pierzării, trăgându-i odată cu mine și pe cei care mă urmează.

De aceea, așadar, ca temelie neclintită în călăuzirea dreaptă, fără greșeală și fără abatere de la drumul drept al lui Dumnezeu, atât pentru mult necăjitul meu suflet, cât și pentru sufletele sfinților mei frați, am așezat Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament. De asemenea, prin harul Sfântului Duh, și dreapta lor tâlcuire, adică învățătura de Dumnezeu purtătorilor Părinți ai noștri și învățători a toată lumea, a Sfinților Părinți învățători și călăuzitori ai vieții monahale, a Sfintelor Sinoade și a tuturor Canoanelor Sfinților Părinți, ale celor apostolice și sinodale, pe care le păstrează Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică, precum și ale poruncilor și rânduielilor tipiconale ale acesteia. ”Așa cum am spus, pe toate acestea le-am primit ca învățătură pentru mine însumi și pentru sfinții frați, așa încât atât eu, cât și frații care trăiesc cu mine, prin împreună-lucrarea lui Dumnezeu și încuviințarea dumnezeiescului Har, să fim învățați prin acestea, dar și pentru a nu ne abate de la cugetul drept al Bisericii Ortodoxe, celei Sfinte și Sobornicești.

Mai întâi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am început cu osârdie, cu multă osteneală și nu cu puțină cheltuială, să fac rost de cărți patristice care învață despre ascultare și luare aminte, despre trezvie și rugăciune. Pe acestea, fie le-am copiat eu cu mâna mea, fie le-am cumpărat pe bani, cu toate că era greu, căci cele necesare pentru hrana noastră le dobândeam prin lucrarea mâinilor noastre. Înfrânându-ne de multe ori de la mâncare și îmbrăcându-ne sărăcăcios, cumpăram acele cărți despre care am pomenit, scrise în limba slavonă, adică bulgară, și le socoteam ca pe o comoară cerească, dăruită nouă de către Dumnezeu. După ce, de-a lungul a câțiva ani, le-am citit pe acestea cu atenție și în foarte multe locuri am constatat o imprecizie de neimaginat, în timp ce în multe alte locuri nu găseam deloc sens din punct de vedere gramatical.

Cu toate că le citeam de mai multe ori, cu o osteneală și o cercetare de nedescris, și tot nu puteam pricepe. Numai Dumnezeu știe de câtă amărăciune mi s-a umplut inima, pentru că nu știam ce să mai fac. Credeam că puteam îndrepta, fie și în parte, aceste cărți în slavonă după alte cărți tot în slavonă. Am început, așadar, cu scrierile Sfântului Isihie Preotul Ierusalimiteanul, ale Sfântului Filothei Sinaitul și ale Sfântului Theodor al Edesei, copiindu-le cu mâna mea după patru manuscrise, cu gândul că aș găsi sensul corect din punct de vedere gramatical comparând cele patru manuscrise. Toată această muncă a mea s-a făcut în zadar, pentru că din nici una din cele patru cărți de pe care lucram comparativ nu am putut să găsesc înțelesul desăvârșit.

După ce m-am chinuit de atâtea ori, am înțeles că în zadar mă ostenesc să diortosesc, chipurile, cărți slavonești după slavonă. Am început, așadar cu stăruință să cercetez de cum a apărut în cărțile slavonești o asemenea imprecizie inexplicabilă și lipsă de corectitudine gramaticală. Și, după slabele puterile ale minții mele, am găsit că două sunt pricinile acestei stări de fapt: prima este nepriceperea traducătorilor din vechime, care au tradus din greacă în limba slavonă, iar a doua nepriceperea și indolența cu care s-au făcut nenumăratele copii de pe manuscrise. Și atunci m-am dezamăgit cu totul, văzând cum este redat în cărțile patristice slavonești sensul adevărat și corect din originalele grecești.

Când, pe timpul șederii mele în Sfântul Munte, am învățat să vorbesc la o anume măsură limba greacă, am luat hotărârea mai cu osârdie și cu durere în inimă, să caut cărțile patristice grecești, cu nădejdea că pe baza acestora le voi corecta pe cele slavonești. Și, deși tot întrebam în multe locuri, nu puteam să le găsesc. Așa am mers la marele Schit al Sfintei Ana de la Marea Lavră, la Kavsokalivia, la Schitul Sfântului Dimitrie de la Mănăstirea Vatoped și la celelalte schituri și mănăstiri, însă peste tot unde întrebam oameni demni de încredere și bătrâni duhovnicești cu experiență și monahi osârduitori, despre cărțile patristice după numele lor, nicăieri nu puteam să găsesc asemenea cărți, ci de la toți primeam același răspuns: ”Noi până azi nu numai că nu cunoaștem despre asemenea cărți, dar nici nu am auzit numele acestor Sfinți”. Primind un asemenea răspuns, numai Dumnezeu știe în ce amărăciune m-am cufundat, gândindu-mă că de la monahi care au fost aleși de Dumnezeu să trăiască în acest loc sfânt, unde au trăit mulți sfinți mari și desăvârșiți, nu m-am învrednicit nu numai să găsesc acele sfințite cărți atât de dorite mie, dar nici numele acelor Sfinți de la nici unul dintre ei nu le-am auzit. Aceasta a fost pricina pentru care am căzut nu în puțină tristețe.

Toată nădejdea însă de a găsi asemenea cărți mi-am pus-o în Dumnezeu și am cerut negrăita Lui iubire de oameni, ca pe căile pe care Însuși le cunoaște, ca Unul ce este Atotputernic, să mă învrednicească să găsesc asemenea cărți. Dumnezeu, așadar, ca Atotmilostiv, nu a trecut cu vederea dorința mea arzătoare de a dobândi cărțile patristice în limba greacă și m-a învrednicit, prin pronia Lui cu neputință de spus, să găsesc asemenea cărți și să dobândesc un număr dintre acestea astfel:

Odată, pe când mergeam cu doi frați de la Sfânta și Marea Lavră a Sfântului Athanasie la Schitul Sfintei Ana, am ajuns în vârful muntelui Sfântului Proroc Ilie, care este cât o treime din înălțimea marelui și foarte înaltului Athon. Pe acest munte, la o înălțime foarte mare, pe partea dinspre mare, se află un schit al Sfântului Vasile cel Mare, care a fost întemeiat în urmă cu puțină vreme de niște monahi veniți din Cezareea Capadociei, într-un loc foarte sălbatic, care nu are nici apă, nici izvor. Din acest motiv, schitul nu are nici podgorii, nici măslini, nici smochine, nici grădini, nici alt mijloc de trai, afară de apa de ploaie care acoperă nevoile obștii.

S-a născut, așadar, în noi dorința de a merge la acest schit și pentru închinare, dar și ca să vizităm acest loc în care nu mai mersesem până atunci. Am ajuns, deci, la schit și ne-am așezat lângă sfânta biserică, așa că ne-a văzut un monah evlavios, care ne-a deschis biserica și după ce ne-am închinat în biserică și la sfintele icoane, am ieșit afară și el ne-a chemat cu dragoste la chilia sa și apoi a ieșit ca să ne pregătească cina și să ne odihnească după drum.

Cum stăteam și mă uitam la măsuța de lângă fereastră, am văzut că se afla acolo o carte deschisă după care copiau o alta. Copistul era un caligraf iscusit și, uitându-mă la carte, am văzut că era a Sfântului Petru Damaschinul. ”Când m-am uitat bine, nu pot să spun cu câtă bucurie duhovnicească de negrăit m-am umplut, simțind că m-am învrednicit găsesc pe pământ o comoară cerească. După ce monahul s-a întors la chilie, am început cu mare bucurie și o surpriză de nedescris să îl întreb de unde, mai presus de orice așteptare a mea, a găsit cuvioșia sa o asemenea carte. El mi-a spus că există și o altă carte a aceluiași Sfânt, care are 24 de capete în ordine alfabetică. Când l-am întrebat dacă au și alte asemenea cărți, mi-a spus că la ei există următoarele: ale Sfântului Antonie cel Mare, ale Sfântului Grigorie Sinaitul, dar nu toate, ale Sfântului Filotei, a Sfântului Isihie, a Sfântului Diadoh, a Sfântului Talasie, a Sfântului Simeon Noul Teolog, Cuvânt despre rugăciune, a Sfântului Nichifor Monahul, Cuvântul despre rugăciune, cartea Sfântului Isaia, și alte asemenea cărți, a Sfântului Nichita Stitatul. ”La noi”, a spus, ”există numai 22 de capete din aceasta, dar cartea întreagă există doar la bibliotecile marilor mănăstiri”. Când l-am întrebat de ce eu, deși am căutat cu durerea inimii aceste cărți, nu le-am putut găsi, deși am întrebat multe persoane vrednice de încredere, și nu m-am învrednicit nici măcar să aud despre acestea, el mi-a răspuns: ”Pricina este, după părerea mea, este că aceste cărți sunt scrise în cea mai curată limbă greacă, pe care în epoca noastră, în afara celor cultivați, puțini o mai înțeleg, în timp ce majoritatea nu o mai înțeleg deloc. Acesta este motivul pentru care aceste cărți au căzut în desăvârșită uitare, de aceea și tu, deși ai întrebat despre ele, nu te-ai învrednicit nici măcar să auzi ceva despre ele”.

Monahii acestui schit, pe când încă trăiau în țara lor, în Cezareea Capadociei, auziseră destule despre aceste cărți, iar când au venit în Sfântul Munte, cu multă osteneală și timp și cu cheltuială nu puțină, din cele ce câștigau prin rucodelia lor, plătind oameni cultivați, au învățat nu doar greaca simplă, ci și greaca veche, iar cu ajutorul lui Dumnezeu au găsit la unele mănăstiri asemenea cărți, pe care le copiază și le citesc și, după putere, se folosesc și în practică de pe urma învățăturii din ele. Când am auzit acestea, m-am bucurat mult cu bucurie de negrăit, pentru că am găsit pe pământ comoară cerească. Am început, așadar, să îl rog fierbinte, ca pentru dragostea lui Dumnezeu, să copieze și pentru mine asemenea cărți, făgăduindu-i că îi plătesc oricât cere pentru osteneala lui.

Acesta însă, având el însuși multe de copiat, m-a trimis la un alt caligraf, care viețuia în același schit. L-am implorat și pe acesta din inimă să îmi copieze cărți patristice, făgăduindu-i să îl plătesc triplu. Acesta, pentru dragostea lui Dumnezeu, și văzând dorința mea fierbinte de a dobândi asemenea cărți, nu a primit să fie plătit triplu, ci mi-a făgăduit să îmi ia doar prețul obișnuit; cu toate că avea multe lucrări de copiat, totuși mi-a făgăduit că va face tot ce poate ca să copieze fie și în parte aceste cărți. Astfel, doi ani și ceva înainte de a părăsi Sfântul Munte, acel caligraf a început să copieze cu toată puterea pe care o avea mâna lui, și a copiat o parte din cărțile atât de dorite de mine, pe care le-am primit ca pe darul lui Dumnezeu, și am ieșit din Sfântul Munte Athos pentru a ne descurca mai ușor în aceste țări cu nevoile de hrănire a obștii noastre.

Continuarea, aici: http://www.pemptousia.ro/?p=44875

Sursa: Antónios-Aimílios N. Tachiáos, Cuviosul Paisie Velicikovski (1722-1794). Surse biografice. University Studio Press, Tesalonic 2009

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB