Sfântul Nectarie, pelerin în Sfântul Munte

În vara anului 1898, Sfântul Nectarie, Mitropolitul Pentapolei, alungat de la mitropolia sa din Egipt și fiind pe atunci director al Seminarului bisericesc Rizarion, după mai multe umilințe și necazuri pe care le-a îndurat fără să se plângă și cu răbdare creștinească, a făcut un pelerinaj în Sfântul Munte, către care privea totdeauna cu un dor aparte și unde, după alungarea sa din Egipt, avea intenția să se nevoiască ca monah.

Ajuns la Protaton, în Karyes, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni Áxion estí, a admirat frescele lui Pansélinos și a participat la câteva slujbe ca întâistătător, unde a simțit profund străpungerea inimii, pe care o simt doar cei care merg acolo și mai ales prima oară.

Un simplu monah

Purtând pe cap un fes simplu și îmbrăcat cu o rasă smerită de călugăr, încălțat cu bocanci soldățești grosolani, a vizitat multe mănăstiri, kathisme, colibe, chilii, schituri și sihăstrii fie mergând pe jos, fie călare pe mulari pe care cu bunăvoință i-i puneau la dispoziție monahii, fie cu ambarcațiuni. Cum era un admirator al naturii, mergând ore întregi prin aceste locuri neprihănite, cu păduri dese de castani cu trunchiuri înalte și fagi, de chiparoși și brazi, în acest spațiu paradiziac cu o vegetație bogată, cu ape limpezi și ciripit de păsări, cu marea nesfârșită de un albastru închis deschizându-se înaintea ochilor lui, se simțea mai aproape de Creator.

În sfintele lăcașuri s-a închinat la Cinstitul Lemn, la sfinte moaște ale mucenicilor și cuvioșilor, precum și la icoane făcătoare de minuni, în timp ce pe iconostase și pe pereții ”ilustrați” ai bisericilor a admirat arta dumnezeiască a iconarilor smeriți și evlavioși. Acolo a cunoscut și s-a sfătuit cu monahi sfinți din mănăstiri de obște sau pustnici și, plin de smerenie, deși arhiereu, a ucenicit întru Hristos pe lângă acești oameni.

Chilie în Sfântul Munte. Foto: Pr. Constantin Prodan

La Sfintele slujbe participa fie ca întâistătător șezând pe tronul arhieresc, fie într-o strană smerită pe care o lustruiseră cu coatele generații întregi de monahi, fie îngenunchea pe pardoselile de lespezi pe care de-a lungul veacurilor le udaseră monahii cu curgerile lacrimilor lor și le șterseseră cu nenumăratele metanii până la pământ. Auzind psălmuirile cu adevărat desăvârșite ale feluritelor cântări duhovnicești și văzându-i pe monahi cu capul acoperit stând nemișcați, ca niște umbre în semiîntuneric, Sfântul se muta cu duhul în lumile cerești.

Locuri de închinare

De asemenea, ca unul ce era cărturar, a admirat schevofilachiile cu tezaure neprețuite și atât cât i-a îngăduit timpul, a studiat și unele manuscrise care îl interesau în chip deosebit. Redăm câteva note despre unele pelerinaje ale sale:
Pe 6 august, de praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului, se afla la Marea Lavră, iar pe 15 august, de praznicul Adormirii, a liturghisit la mănăstirea Iviron, unde s-a închinat la icoana făcătoare de minuni din Sfântul Munte, a doua ca însemnătate, la vestita ”Portărița”. Între Karies, Marea Lavră și Iviron a vizitat și Mylopótamos, unde se nevoia fostul Patriarh Ecumenic Ioachim al III-lea, după primul său patriarhat. Vizita aceasta era ceva cât se poate de firesc, dată fiind personalitatea luminoasă a acestui mare Patriarh, după cum consemna pe la 1910 pururea pomenitul părinte Gavriil Dionisiatul, monah în Sfântul Munte: ”Este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru acest loc cu nume sfânt. Venirea Patriarhului a electrizat mulțimea ortodocșilor și s-a observat un aflux în număr și calitate a sufletelor iubitoare de Dumnezeu (…). Nici unul, cel puțin dintre noi, nu a ratat ocazia să treacă pe la Mylopótamos, ca să primească dimpreună cu binecuvântarea patriarhului și hrană sufletească (…). Ulterior, ori de câte ori Patriarhul Ioachim avea să primească în Constantinopol părinți aghioriți, cădea efectiv la gâtul lor și îi săruta.

Descoperire

La Katunakia și la Obștea Danileilor, Sfântul Nectarie nu le-a spus cine este, ci s-a prezentat ca un oarecare monah simplu. La un moment dat, mergând pe jos către sfințita Karulia din vecinătate, așezată într-un loc accidentat, i-a descoperit unui pustnic cine era. E vorba de o emoționantă întâlnire cu un ascet care avea harisma discernământului și căruia, din păcate, nu i s-a păstrat numele. Acesta, fără să-l fi văzut mai dinainte pe Sfânt, a cunoscut cine este și a vestit sfințenia lui.

Vizita Sfântului la Katunakia a pus începutul strânselor sale relații duhovnicești cu Obștea Danileilor și mai ales cu Părintele Gavriil, care în scrisorile sale îl caracteriza astfel pe Nectarie al Pentapolei, fiind acesta încă în viață: ”preasfânt, vestit Arhiereu, ridicându-se la virtuțile Sfinților Părinți din vechime (…), un mare Părinte al Bisericii (…), un Părinte cu duh foarte străvăzător”.
La Sfânta Ana s-a întâlnit cu oameni sfințiți, precum ”preasfințitul și prea nevoitorul”, fost episcop de Metrón, Dositei, cu harismaticul Papamínas din Muntenegru și cu smeritul și înaintevăzătorul monah Ioasaf, cu care a ținut apoi o corespondență frecventă.

Într-o scrisoare a Sfântului către acesta se face ”o minunată analiză comparativă între valoarea unui arhiereu, ca rang bisericesc, și aceea a unui monah virtuos” (scrie P. Teoclit Dionisiatul).

La Simonopetra

La Simonopetra a rămas vie amintirea vizitei sale la căminul de bătrâni al acesteia, păstrând în special o strânsă legătura duhovnicească cu Ieronim Simonopetritul. Tânărul, pe atunci, monah Ieronim a fost foarte impresionat de personalitatea Sfântului Nectarie și apoi, ori de câte ori venea în Atena și la Metocul simonopetrit al Înălțării Domnului din cartierul Víronas, se ducea și până la Eghina ca să ia binecuvântarea Sfântului, iar mai târziu, în octombrie 1920, l-a vizitat pe Sfântul Nectarie la spitalul Aretaíeio unde era internat. Cu acea ocazie, Sfântul Nectarie i-a mărturisit dorul său lăuntric:
”Dacă Dumnezeu îmi redă sănătatea, voi reveni în Sfântul Munte”.

Mănăstirea Simonopetra. Foto: Pr. Constantin Prodan

Părăsind Sfântul Munte, Nectarie al Pentapolei a plecat cu mulțumire, cu folos duhovnicesc, iar modul de viețuire a Părinților Aghioriți i-a fost pildă în organizarea mănăstirii sale din Eghina. A venit în Sfântul Munte cu gândul cel bun, de aceea a și putut vedea atâtea lucruri minunate.