Viața Sfântului Iosif cel Nou – 2. Tunderea în monahism la Sfântul Munte

În anul 1588, în sufletul lui Iacov s-a născut dorința de a deveni monah la Sfântul Munte, în Grădina Maicii Domnului. Astfel, însoțit de încă un novice ca și el, Nicodim, Iacov ajunge la Sfântul Munte[1] și se instalează la Mănăstirea Pantocrator, unde va fi și tuns în monahism, primind numele Iosif. După doar doi ani va primi și Sfânta Taină a Preoției[2] la vârsta de doar 22 de ani.

În perioada cât a rămas la mănăstirea Pantocrator de la Sfântul Munte, Iosif s-a dedicat în întregime cultivării vieții duhovnicești prin ascultare și rugăciune. Astfel, încă de la început, el a pus o bază temeinică vieții sale duhovnicești, și, prin studiu continuu, a dobândit cunoștințe temeinice de teologie. S-a îndeletnicit, în special cu învățarea tehnicii caligrafiei, atât de necesară într-o epocă în care tehnica tipografică nu se răspândise încă așa de mult, și, mai ales, într-un loc, Sfântul Munte, unde textele liturgice erau folosite zi de zi. Încetul cu încetul, prin grija și răbdarea de care a dat dovadă, Iosif s-a arătat a fi un iscusit caligraf, lucru care l-a făcut foarte cunoscut în Sfântul Munte[3]. Astfel, ajungând foarte cunoscut pentru stilul său caligrafic deosebit, a fost invitat să meargă la Marea Lavră[4]. La această mare mănăstire, înființată de Sfântul Atanasie, acest ,,patriarh” al monahismului atonit, Iosif a dus viață îngerească, cu rugăciunea, postul și ascultările sale.

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, frescă de Vasile Lefter, Biserica Sf. Andrei din Viena

În vremea aceea, era foarte ușor pentru monahi să se mute de la o mănăstire la alta, fiindcă cele mai multe aveau viață idioritmică, iar organizarea interioară permitea acest lucru. Astfel că și Iosif, a trecut, succesiv, pe la Mănăstirea Pantocrator, Hilandar, Xiropotam, și, în cele din urmă, Vatopedi[5]. La aceasta din urmă, sfântul a săvârșit primele minuni și a devenit cunoscut ca făcător de minuni, vindecând cu rugăciunea mulți monahi de bolile de care sufereau, doar atingând cu dreapta sa frunțile acelora[6].

Cele mai multe mănăstiri atonite aveau metocuri în Limnos – locul natal la mamei Sfântului – care reprezentau danii din vremea împăraților bizantini, iar de la aceste metocuri se aprovizionau mănăstirile atonite cu tot ceea ce aveau nevoie. Nu este exclus ca și Iosif să fi fost iconom sau măcar ajutor al administratorului vreunui metoc din Limnos, de vreme ce avea o legătură ,,de sânge” cu această insulă.

Sfânta Mănăstire Pantocrator avea metocuri în regiunea Áno Horió, care era o regiune agricolă, donație a împăratului Ioan al V-lea Paleologul din anul 1388[7]. Mai târziu, proprietățile s-au extins în regiunile Aktí și Akrotírion, iar din 1394 și la Fakós[8].

Marea Lavră avea și ea, la rândul ei, multe metocuri în Limnos, și astfel înțelegem că legătura dintre Sfântul Munte și insula Limnos a devenit, cu timpul, una foarte strânsă[9].

După 1922, proprietățile tuturor acestor metocuri aveau să fie expropriate și împărțite refugiaților veniți din Asia Mică[10].

În secolul al XVI-lea, secolul în care a trăit Sfântul Iosif la Sfântul Munte, foarte multe mănăstiri dobândesc metocuri în ținuturile nord-dunărene. Domnitorii și voievozii închină mănăstiri și moșii, pentru ca numele lor să fie pomenite pe vecie la sfintele slujbe din mănăstirile atonite.

Pe când se afla la Vatopedi, Sfântul Iosif a fost ales egumen al Mănăstirii Sfântului Ștefan din Adrianopol (Edirne, Turcia de azi, n.tr), care era, și aceasta, metoc al Marii Lavre. Va păstori timp de șase ani obștea acestei mănăstiri, aducând cu el tradiția duhovnicească atonită, sporind, astfel, lucrarea duhovnicească a monahilor din Mănăstirea Sfântului Ștefan[11].

În continuare, se va întoarce la Sfântul Munte și va deveni egumen la Mănăstirea Cutlumuș[12], pentru ca, într-un final, să ajungă din nou la Vatopedi[13].

Note:

[1]Gheorghe Cotoșman, Considerațiuni generale asupra izvoarelor și literaturii istorice privitoare la personalitatea Mitropolitului Sfântul Iosif cel Nou, Mitropolia Banatului 7-9 (1956), Timișoara, p. 68.

[2]Ibidem, p. 68

[3]Ibidem, p. 68

[4]Ibidem, p. 70. Din insula Limnos, Sfântul Munte se poate vedea foarte clar cu ochiul liber, iar Mănăstirea Marea Lavră, acolo unde a viețuit Iosif, se află așezată exact vizavi de Limnos, locul de naștere al sfântului. Din cele mai vechi timpuri, insula Limnos a avut mereu relații importante cu Sfântul Munte.

[5]Gheorghe Cotoșman, op. cit., p. 70. Mănăstirile Xiropotam și Vatopedi, unde sfântul a viețuit pentru o perioadă, aveau și ele metocuri în insula Limnos. Vezi Pánnos L. Franghéllis, Limnos, insula noastră iubită, Vol. 3, Atena, pp. 270-272.

[6]Ibidem, p. 70.

[7]Imagini de la Mănăstirea Pantocrator, Sfântul Munte, 1998, p. 24.

[8]Ibidem, p. 24

[9]Marea Lavră avea următoarele metocuri în Limnos: Sfinții Chiric și Iulita, la nord de Gonatíou, Theotókos, la Gomáti, Theotókos Eleoúsa (nu se cunoaște exact locul acesteia), Theotókos ,,Kakabiótissa”, regiunea Zevgmatá, Theotókos Sergouniótissa, la Kastrí, Sotír, la Kótzino, Sfântul Gheorghe, la Neómata, Sfântul Ioan botezătorul, în apropiere de Kástro-Kotzinó, Paleokástello, la Kontéa, Hárakas, la nord de Gomatíou. Vezi Pánnos L. Franghéllis, op. cit., pp. 269-272. Aproape toate mănăstirile atonite, care beneficiaseră încă din vechime de donații din partea împăraților bizantini iubitori de monahi, dețineau metocuri în bogata insulă Limnos, de unde se aprovizionau cu cereale și produse lactate. Câțiva monahi viețuiau la aceste metocuri și se îngrijeau de recoltele anuale.

[10]Imagini de la Mănăstirea Pantocrator, p. 39.

[11]Gheorghe Cotoșman, op. cit., p. 70.

[12]Ieromonah Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Tesalonic, 1985, p. 83. Cercetările întreprinse în arhivele mănăstirilor aghiorite, cu privire la legăturile mănăstirilor cu metocurile lor, sunt încă departe de a se fi definitivat. De asemenea, completarea listelor cu numele tuturor egumenilor, și, în general a numelor tuturor personalităților atonite este departe de a se fi încheiat. Există, prin urmare, foarte multe date care nu pot fi verificate, din pricina lipsei documentelor, care au fost distruse de-a lungul timpului, ori au pierit în incendii. În acest sens, tradiția Mănăstirii Cutlumuș vorbește despre egumenia ieromonahului Iosif, dar, până în acest moment, cercetarea arhivelor nu aduce foarte multă lumină în acest caz. În tezaurul mănăstirii se păstrează o frumoasă icoană bizantină a Sfântului Iosif cel Nou, pictată în atelierul mănăstirii. Icoana prezintă următoarea însemnare: ,,Sfântul Iosif Cutlumușianul, Episcopul Timișoarei”. În trapeza mănăstirii, de asemenea, se găsește zugrăvit chipul sfântului, denumit, la fel, ,,Cutlumușianul”. Mănăstirea Cultumuș a deținut în Limnos metocul ,,Sfântul Ioan Botezătorul”, la Skála. Vezi Pános L. Franghéllis, op. cit., p. 70.

[13]Gheorghe Cotoșman, op. cit., p. 70.

Sursa: Pr. Vincențiu Curelaru, Ο βίος του Αγίου Ιοσήφ του Νέου μητροπολίτη Τιμισοάρας