Sfânta Mare Muceniță Christina

Sfânta Mare Muceniță Christina se trăgea din Tirul Siriei, fiica unui oarecare Urban Stratilatul (pe la anul 200 d.Hr.). Tatăl ei i-a construit un turn și a așezat-o în el. I-a făcut chiar și statui de idoli din aur și argint și i-a poruncit să jertfească acestora. Ea însă cunoscând că nu pot fi acestea dumnezei, le-a sfărâmat pe toate în mii de bucăți, pe care le-a împărțit săracilor. Pentru aceste fapte ale ei, Sfânta a fost supusă la chinuri de însuși tatăl ei, iar apoi a fost închisă.

În închisoare au lăsat-o flămândă, să moară de foame, însă îngerul Domnului îi aducea mâncare și i-a tămăduit toate rănile. Apoi au aruncat-o în mare, unde a primit Sfântul Botez de la Însuși Domnul Hristos, iar un înger al Domnului a scos-o nevătămată pe uscat.

Îndată ce s-a aflat că a fost salvată, tatăl ei a poruncit să fie aruncată din nou în închisoare. Însă în noaptea care a urmat, tatăl ei a murit, iar locul lui a fost luat de un anume Dion. Acesta a adus-o pe muceniță în fața judecății, iar acolo, înaintea tuturor, Sfânta și-a mărturisit credința. Îndată însă, Dion a turbat de furie și a poruncit să înceapă chinurile.

În timpul chinurilor, mulți au crezut în Hristos. După Dion, a venit stratilat [grad militar echivalent celui de general] un anume Iulian. Acesta a aruncat-o pe Christina într-un cuptor încins, apoi într-o cușcă plină cu șerpi veninoși, care în loc să o muște îi lingeau picioarele, apoi i-au tăiat sânii din care a curs lapte în loc de sânge și i-au tăiat și limba. Toate aceste chinuri martirice le-a îndurat cu răbdare și la sfârșit și-a dat duhul fiind împunsă cu sulițele, luând cununa muceniciei.

Pătimirea Marii Muceniţe Cristina, ilustraţie de Minologhion bizantin, sec. XIV

Tropar, Glasul IV:

Mielușeaua Ta, Iisuse, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele Meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu botezul Tău, și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine, și mor pentru Tine, ca să trăiesc întru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei ca un milostiv mântuiește sufletele noastre.

Condac, Glasul IV. Cel ce Te-ai înălțat:

Porumbiță cu chip de lumină te-ai cunoscut, având aripi de aur și către înălțimea cerurilor ai sosit cinstită, Christino. Pentru aceea săvârșim mărită prăznuirea ta, închinându-ne cu credință sicriului moaștelor tale, din care izvorăște tuturor cu adevărat dumnezeiască tămăduire sufletelor și trupurilor.

Pre Hristina cu Mirele Hristos o a unit cu adevărat,
Pe Mireasa cea fără prihană, sângele ce s-a vărsat.
Pre Hristina în a douăzeci și patra zi,
Cu lovirile sulițelor o omorî.