Sfântul Theofil Izvorâtorul de Mir (†1548) – 8 iulie

8 July 2014
Sfântul Theofil Izvorâtorul de Mir - icoană portabilă, 1893

Sfântul Theofil Izvorâtorul de mir – icoană portabilă, 1893

Sfântul Theofil s-a născut în localitatea Zíchni, în Macedonia, în anul 1460, din părinţi drept credincioși, primind o foarte bună educaţie. Ca ieromonah „a umblat prin diferite locuri, învăţând şi folosind pe creştini prin cuvântul şi exemplul vieţii sale”. A devenit prieten şi apropiat al episcopului de Rentíni, Acachie, cunoscut pentru evlavia şi virtutea sa, şi al Patriarhului Nifon al Constantinopolului, cunoscut pentru sfinţenia vieţii sale. A fost trimis de Sfântul Nifon în Alexandria pentru a adeveri minunile pe care le făcea Patriarhul Ioachim, care mutase un munte şi băuse otravă fără să fie vătămat, silit fiind la acestea de evrei şi musulmani. Dumnezeiescul Theofil a adeverit minunile Patriarhului Ioachim, s-a întors în Constantinopol, fiind numit notar al Marii Biserici. Înainte de a ajunge în Constantinopol, vizitase ca închinător Sinaiul, Antiohia şi Ierusalimul.

În Sfântul Munte, unde a venit dispreţuind cinstea de a primi tronul patriarhal, s-a nevoit în Mănăstirile Iviron şi Vatopaidi şi, în cele din urmă, „având dorinţă multă de nevoinţă şi mai aspră”, s-a retras, pentru isihie, în apropiere de Karyés, la Chilia Sfântului Vasilie din Kapsála, care ţinea de Mănăstirea Pantocrator. Aici „s-a ostenit cu şi mai multe lupte ascetice… încât devenise cu totul netrupesc”. Atunci când arhiepiscopul i-a propus tronul Tesalonicului, omul acesta sfânt a refuzat cinstea arhieriei și, „strălucind de lumina virtuţilor şi a vieţii sale îndumnezeite, a devenit vestit şi cunoscut pretutindeni”.

theofil myroblitis IN 2

Şi-a cunoscut dinainte sfârşitul, cerând de la ucenicul său, Isaac cel smerit: „Atunci când voi adormi, nu spune aceasta nimănui, ca să nu se săvârşească nicidecum cele obişnuite ale înmormântării, numai leagă-mi picioarele cu o frânghie şi trage-mă şi aruncă-mă în pădure în loc neştiut, ca să mă mănânce fiarele, iar liturghii şi pomeniri să faci câte vei putea”. Cu multă teamă, ucenicul a făcut cele cerute de bătrânul său. Purtătorul de grijă Dumnezeu a descoperit, însă, sfintele moaşte altor monahi, iar când au fost mutate la chilie, „au început să izvorască mir minunat mirositor, pentru arătarea vieţii bine plăcute lui Dumnezeu a Sfântului Theofil”. Pentru aceasta a şi fost numit Izvorâtor de Mir.

E important să amintim faptul că Sfântul s-a distins ca unul dintre cei mai pricepuţi bibliografi şi un extraordinar caligraf. Cele mai multe dintre operele sale au un conţinut liturgic şi se găsesc în Mănăstirea Iviron, fiind în număr de aproximativ treizeci. Sfântul Nicodim Aghioritul a scris un frumos sinaxar, precum şi slujba Sfântului Theofil, Izvorâtorul de Mir. Din viaţa scrisă de Sfântul Nicodim se inspiră şi autorii de sinaxare mai noi. O slujbă mai recentă a compus Mitropolitul de Zichni, Nicodim Vallīndras.

Mâna dreaptă a Sfântului se păstrează în Mănăstirea Pantocrator.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB