Sfințitul Nou Mucenic Grigorie al V-lea, Patriarhul Constantinopolului

10 April 2014

În această zi, 10 aprilie, prăznuim pe cel între sfinţi, Părintele nostru Grigorie al V-lea, Patriarhul Constantinopolului.

Ελληνική Επανάσταση ΓΡΗΓΟΡΙΟΣ Ε', εκδ. Αστήρ - Παπαδημητρίου

Sfântul Grigorie, în lume Gheorghe Anghelópoulos, s-a născut în Dimitsána, în anul 1745, din părinţi binecinstitori şi virtuoşi: Ioan şi Asimína.

În 1767 s-a mutat în Smirna, aproape de cuviosul său eclesiarh, Meletie, urmând cursurile Şcolii Evanghelice, iar apoi a urmat cursurile de filozofie ale lui Daniil Kerameus, în Patmos.

După terminarea studiilor a venit la Mănăstirea imperială a Schimbării la Faţă din insulele Strofade, unde a fost tuns monah, primind numele Grigorie. De acolo a fost chemat de Mitropolitul de Smirna, Procopie, care l-a hirotonit arhidiacon. Când, mai târziu, a fost hirotonit preot, s-a întors în Dimitsána, dând 1500 de groşi pentru găzduirea elevilor săraci. Atunci când Procopie a urcat în tronul Ecumenic (1788), l-a hirotonit pe Grigorie Mitropolit de Smirna.

Sfântul Grigorie a fost iniţiat în Eterie de Ioan Farmákis, pe la mijlocul anului 1818, în Sfântul Munte. „A arătat numaidecât un viu entuziasm faţă de duhul acesteia”, „dorind din inimă” atingerea cu succes a scopului ei.

Pe 19 august 1785 a fost ales Patriarh Ecumenic, rămânând în tronul patriarhal până în decembrie 1798, atunci când a fost depus de Poartă şi exilat în Sfântul Munte, fiind considerat incapabil să păstreze popoarele creştine sub jugul turcesc. În 1818 a fost ales pentru a treia oară în tronul ecumenic, în care a rămas până în ziua morţii sale martirice.

Constantinos Koúmas afirmă că Sfântul Grigorie nu era numai „cuviincios din fire, smerit în înfăţişare, postitor, luptător pentru credinţă, extrem de activ în toate acţiunile sale”, ci şi „intransigent în ideile sale, neîngăduind să se amestece nimeni în hotărârile pe care le lua”. Iar Sfântul Grigorie a hotărât să slujească poporul înrobit şi să ajute din toate puterile sale la eliberarea acestuia de sub jugul turcesc. Pentru ducerea la bun sfârşit a scopului său şi-a folosit toată iscusinţa diplomatică.

În încercarea sa de a salva poporul grec de la măcel şi în acelaşi timp de a-l înşela pe sultan, dând luptătorilor posibilitatea de a lucra fără piedică, Grigorie a fost obligat să-i afurisească pe revoluţionari.

grigorios 5

Sfântul Nou Mucenic Grigorie, Patriarhul Constantinopolului

Un răspuns copleşitor va da Alexandru Ipsilanti acuzatorilor lui Grigorie, atunci când a trimis, de la Chişinău, instrucţiunile sale către conducătorii din Peloponez.: „Patriarhul a fost obligat de Poartă să dea afurisanie şi să trimită exarhi pentru a vă convinge să vă uniţi cu Poarta. Voi, însă, socotiţi acestea lipsite de însemnătate, de vreme ce au fost date sub presiune şi fără voia Patriarhului”. „Să nu uităm că există situaţii în care se cere jertfă mai mare decât aceea a vieţii şi că uneori viaţa martirică este mai amară decât moartea mucenicească, dar la rândul ei o datorie de neocolit. Şi această jertfă supremă şi-a asumat-o fericitul Patriarh, prin aceasta suferind mucenicie mai rea decât moartea, când şi-a sacrificat orice egoism şi privind la folosul adevărat al gestului său, obligat fiind, şi-a pus semnătura în josul documentului, condamnând mişcarea, pentru reuşita căreia a lucrat din tot sufletul. Semnând, a îndepărtat suspiciunile Porţii în legătură cu participarea cercurilor oficiale la mişcare, căci nesemnând ar fi dat curs bănuielilor, iar pedeapsa tiranului asupra complotiştilor ar fi înăbuşit mişcarea înainte de declanşarea acţiunilor. Vrednicul de pomenire Patriarh, cu o răbdare minunată a suferit mucenicia atunci când a sosit momentul, cu toate că putea să se salveze prin fugă”.

Este reprezentativă scrisoare trimisă de Sfântul Patriarh Grigorie, pe 26 decembrie 1820, Episcopului de Salona, Isaia, şi preţioasă din punct de vedere istoric, dovedind faptul că Sfântul Mucenic a urmărit toate evenimentele şi pregătirile care se făceau în Grecia pentru Revoluţie: „Răspunzând cinstitelor scrisori ale bunului Founda Galaxidiótis, sigur că am cunoscut şi am primit şi cinstitele cuvinte scrise de acesta. E nevoie, frate, de multă discreţie şi prudenţă, la fiecare pas, căci vremurile sunt viclene şi printre patrioţi este şi aluat rău, de care, ca de o oaie râioasă, feriţi-vă. Căci mulţi lucrează răul pentru iubirea ucigașă de argint. Fiţi încredinţaţi de discreţia mea în legătură cu cele destăinuite mie de patrioţi. Am lucrat mereu binele faţă de galaxioţii pe care mi i-ai trimis şi, cunoscându-mă neputincios, nici un cuvânt nu mi-a scăpat din gură. Nu numai scrisorile tale, ci şi pe cele ale fraţilor din Morea le-a luat cu mine. Cunosc gestul patriotic al lui Papandreas, cunoscându-i sufletul, iar cei care nu-l cunosc, îl judecă. Sprijină-l în ascuns, iar la vedere fă-te nepăsător, chiar şi când sunt condamnaţi de Dumnezeu cinstitorii fraţi sau cei de alt neam. Cu aceleaşi cuvinte şi promisiuni linişteşte pe vizir şi nu te băga în gura leului. Îmbrăţişează pe vitejii fraţi învăţându-i să se ascundă de frica iudeilor. Se vor însufleţi ca leii şi binecuvântarea Domnului să fie peste ei, căci aproape este Paştele Mântuitorului. Binecuvântările smereniei mele asupra ta, frate Isaia. Lucrători nenumăraţi şi recoltă bogată să-ţi dea ţie Cel Preaînalt”.

Sfântul Grigorie contribuia la lupta pentru eliberare şi o susţinea prin orice mijloace. Era hotărât să se sacrifice pentru neam. „Avem datoria”, spunea, „să păstorim bine turmele noastre şi orice datorie să o îndeplinim, aşa cum a făcut Iisus pentru mântuirea noastră…”

Într-o scrisoare trimisă Mitropolitului Gherman al Patrei, scrie: „Împreună-lucrător cu mine întru cele ale lui Hristos și prea iubite frate, am primit epistola dumitale din 20 aprilie, iar hotărârea mea cu privire la ridicarea școlii preaiubitei patrii este identică cu a dumitale. După cum voiești, ia cunoștință de ea. Chivotul îndurării trebuie însuflețit, iar voia Domnului nu o pot schimba puterile omenești. Facă-se voia Lui!”

Prin cuvântul școală, Patriarhul și destinatarul epistolei lui subînțelegeau Revoluția de la 1821.

La una dintre întrunirile Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Grigorie de Derkoi i-a propus Patriarhului să se mute în Peloponez pentru a conduce Revoluția de acolo, dar Grigorie al V-lea a refuzat, spunând: „Eu, conducător al neamului fiind, și noi, ca sinod, suntem datori să murim pentru mântuirea celorlalți. Moartea noastră va da dreptul Creștinătății să ajute neamul împotriva tiranului. Dar dacă noi vom acționa spre întărirea Revoluției, atunci îl vom îndreptăți pe sultan să se hotărască să nimicească întreg neamul”.

Atunci când era presat de unii și de alții să plece din Constantinopol ca să se scape pe sine, bunul păstor dădea răspuns: „Mă povățuiți să plec. Junghiere va veni asupra Constantinopolului, iar eparhiile creștine vor fi războite. Iar voi doriți ca eu să mă refugiez cu corabia sau să mă încui în casa vreunui ambasador prietenos și să ascult de acolo cum este măcelărit poporul rămas văduv? Nu! Pentru asta sunt Patriarh, ca să-mi salvez neamul, iar nu ca să fiu indiferent la faptul că a lor credință va fi insultată în persoana mea. Grecii, bărbați luptători, se vor lupta cu și mai multă ardoare, căci așa se obține izbânda. De aceasta sunt convins. Primiți cu răbdare orișice mi s-ar întâmpla. Azi (în Duminica Floriilor), vom mânca pește, dar peste puține zile, poate chiar în săptămâna ce vine, peștii ne vor mânca pe noi… Da, să nu fiu spre batjocura celor ce trăiesc. Nu o voi apuca pe calea Odessei, a Kerkyrei sau a Anconei ca să fiu arătat cu degetul, iată-l pe Patriarhul ucigaș. Dacă Neamul meu va scăpa și va izbândi, atunci îmi va aduce tămâiere și cinstire, pentru că am făcut ceea ce eram dator să fac… Mă supun spre cele ce mă cheamă mintea mea, clerul Neamului și Tatăl ceresc, Cel ce vede faptele oamenilor”.

Grigorie al V-lea, acest înflăcărat ierarh, și-a urmat calea sa, întrupând întru sine întreg Neamul robit. Și-a ridicat Crucea sa și a urcat pe Golgotha.

În noaptea spre 10 aprilie 1821, în Duminica Paștilor, a slujit precum se cuvine Sfânta Liturghie a Învierii. La sfârșitul slujbei a anunțat că în Peloponez a izbucnit Revoluția, spunând: „Acum și pururi, facă-se voia Domnului!”. În dimineața zilei de duminică a primit vizita delegatului Înaltei Porți, iar după câteva ore a fost anunțat faptul că a fost depus din funcție. Au urmat bătăi și batjocoriri, iar apoi, Duminica Paștilor anului 1821 fiind, turcii l-au spânzurat de poarta Patriarhiei Ecumenice.

Martyrdom-of-Patriarch-Gregory-V

Martiriul Sfântului Grigorie, Patriarhul Constantinopolului

În hârtia care-i aducea condamnarea scria: „Iar necredinciosul Patriarh al Ellinilor, din pricina stricăciunii inimii lui, nu doar că nu a dat de știre ori i-a pedepsit pe trădători, ci ca un conducător a luat și el parte, cu tăinuire, la Revoluție. În loc să-i stăpânească pe apostați și să dea exemplu, cel dintâi, de întoarcere la îndatoririle lor, necredinciosul s-a făcut pricină a tuturor tulburărilor… Am fost înștiințați că el s-a născut în Peloponez și că este împreună vinovat de toată neorânduiala săvârșită de înșelătoarele raiade din eparhia Kalavrytei… Și fiind cu totul încredințați de trădarea lui nu numai față de Înalta Poartă, ci și față de întreg neamul său, a fost nevoie să fie ridicat de pe fața pământului și spânzurat spre înțelepțirea celorlalți”.

Saint_Peter_Gate_01

Poarta de care a fost spânzurat Noul Mucenic Grigorie Patriarhul nu a mai fost deschisă din 1821.

La un an după jertfa Patrirhului, cu ocazia aducerii sfintelor sale moaște la Odessa, Nikolaos Kokkinos, care avea să ajungă Arhiepiscop de Zakynthos, i-a scris slujba Noului Mucenic, lucru ce vădește că în conștiința poporului, sfințenia i-a fost recunoscută odată cu săvârșirea din viață a Patriarhului.

În anul 1871, Biserica Greciei a considerat de cuviință ca sfintele sale moaște să fie aduse de la Odessa la Atena, lucru care s-a întâmplat în ziua de 25 aprilie, fiind întâmpinate de mulțime de oameni. Cu străpungere și dragoste au fost așezate în Biserica Mitropolitană a Buneivestiri din Atena, unde se găsesc și astăzi, acoperite în raclă.

grigorios 5 in

Patrarhul Ecumenic Bartholomeu înaintea porții de care a fost spânzurat Sfântul Grigorie

În ziua de 10 aprilie a anului 1921, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei l-a trecut în rândul sfinților.

Pentru rugăciunile Sfântului Sfințitului Mucenic Grigorie, Patriarhul Ecumenic, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Racla cuprinzând moaștele Sfântului Grigorie, Patriarhul Constantinopoluluiu

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB