Prezența Ortodoxiei în Occident

14 March 2014

Vă oferim, în cele ce urmează, un rezumat al interviului oferit revistei «Pemptousia» de către Cornelia Delkeskamp-Hayes, cunoscut bioetician. În acest interviu, distinsa doamnă ne oferă o imagine de ansamblu asupra opiniei și provocărilor pe care le prezintă realitatea occidentală contemporană pentru modul de viață ortodox și ne propune câteva răspunsuri pe care Ortodoxia ar putea să le ofere.

14 mar in

Una dintre cele mai mari provocări pentru Biserica Ortodoxă este reprezentată de modul în care aceasta se înfățișează pe sine în fața întregii Europe. Pe bătrânul continent, spre deosebire de America, fiecare episcopie se ocupă de imigranții săi, săvârșind slujbe bisericești în limba lor maternă, care nu poate fi înțeleasă nicicum de localnici. Noi, localnicii, va trebui să așteptăm până ce copiii imigranților nu vor mai înțelege această limbă străină și vor cere ca slujbele să fie săvârșite în limba locală. De asemenea, spre deosebire de America, în general, în Europa, Bisericile Ortodoxe sunt sărace, iar episcopiile mai bogate nu sunt dispuse să-și împartă clădirile cu cele mai sărace.

Prin urmare, marea majoritate a parohiilor depind de ajutorul economic și de ospitalitatea pe care le-o oferă creștinismul occidental. În cazul în care Biserica locală le asigură acest ajutor economic, atunci cele două Biserici vor colabora în pace, cu condiția să nu se facă «prozelitism». Personal, ca una care am trăit cea mai mare parte a vieții mele ca protestantă, consider această situație ca fiind foarte periculoasă, fiindcă, deși am avut parte de niște experiențe de neuitat în scaunul de spovedanie, totuși nu am beneficiat de o îndrumare adecvată.

De cealaltă parte, experiența pe care am trăit-o în SUA m-a ajutat să-mi deschid ochii și să întrezăresc pericolul care se ascunde în spatele unei convertiri pripite, mai ales dacă este vorba despre comunități întregi, dimpreună cu preoții lor. Este greu să te lași de obiceiurile de o viață, în special în plan rațional și sentimental. Dar este și mai greu să înoți împotriva curentului. De aceea, trebuie să fim cu mare luare aminte la rătăcirile – aparent neînsemnate, dar, în realitate, decisive – care pot apărea în cazul primirii la Ortodoxie a unui mare număr de creștini de alte credințe, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, aceste convertiri se fac pentru «binele» oamenilor respectivi sau în numele demnității și solidarității sociale, al dreptății și indulgenței.

În ziua de azi, mulți oameni sunt tentați să-și convertească critica culturală în plângeri la adresa capitalismului și operațiunilor militare (în privința cărora, de altfel, nu pot face nimic), în loc să fie preocupați cu înțelegerea și conștientizarea mesajului creștin, care constă în restaurarea – în Hristos – a firii umane căzute și cu modalitățile în care își pot impropria, la nivel personal, această restaurare. Mulți ortodocși din Occident, chiar și cei care s-au născut ortodocși, nu numai cei neofiți, au fost contaminați cu virusul «conformismului». De aceea, de multe ori se leapădă de practicile simple ale ascultării și smereniei, practici care au trecut orice examen în cadrul vieții familiale și profesionale de zi cu zi. De asemenea, un mare număr de ortodocși, bine «adaptați» la realitatea occidentală, și-au raționalizat credința, transformându-o într-un simplu concept psihologic. Nu merg suficient de des la spovedanie și nici nu se pregătesc cum se cuvine înainte de a lua Sfânta Împărtășanie. Nu se străduiesc să aibă un program stabil de rugăciune și post, fapt care îi privează de protecția pe care le-ar fi oferit-o această formă de asceză. Printre aceștia se numără nu numai oameni simpli, ci și teologi, academicieni, chiar și preoți (de multe ori bărbieriți și fără reverendă), adică cei care au primit mai mulți talanți. Aceștia, în loc să atragă neamurile la credința cea adevărată, și-au pierdut gustul sării. Folosesc un anumit tip de limbaj incapabil să transmită acel mesaj prin care se distinge Ortodoxia. Dacă noi, academicienii ortodocși, nu vom reuși să ne deosebim de cei care trăiesc în spiritul lumesc occidental, atunci nu facem altceva decât să le răpim acestora din urmă ocazia de a se întoarce în Biserica cea adevărată.

În viața aceasta pământească, nu există bucurie mai mare decât a te întoarce în Biserică. Și totuși, începătorul va avea de înfruntat nenumărate capcane și ispite. De aceea, are nevoie de îndrumare de la cineva cu experiență. În cazul meu, spre exemplu, nașa mea de botez, Susan Engelhardt, mi-a fost un călăuzitor iscusit, care practic m-a purtat de mână prin intermediul îndelungatelor discuții telefonice pe care le aveam în fiecare săptămână.

Nu voi înceta să mulțumesc întregii familii Engelhardt, în special părintelui arhimandrit Spiridon Grolimund de la schitul Sfântul Spiridon din Geilnau, pentru tot efortul depus în încercarea lor de a mă îndruma pe drumul cel bun. În persoana acestuia am găsit un părinte adevărat, care mi-a răspuns prompt la toate întrebările și nedumeririle mele, m-a sfătuit să studiez mai multe despre credința ortodoxă, m-a ferit de orice rătăcire și primejdie, m-a protejat de tot ceea ce îmi putea face rău, m-a întărit în lupta împotriva patimilor, mi-a corectat greșelile, m-a învățat ce înseamnă smerenia și m-a sprijinit și încă mă sprijină necondiționat în lupta mea duhovnicească cu ajutorul sfintelor sale rugăciuni.

Așadar, linia pe care o promovez eu este cea a tradiției: rolul Ortodoxiei în Occident astăzi este să producă (sau să cultive) astfel de părinți înduhovniciți, în jurul cărora să se adune atât necreștinii dezamăgiți și descumpăniți, cât și creștinii care aspiră la ceva mai înalt decât falsa spiritualitate pe care a lăsat-o în urma sa Creștinismul denaturat. Acești creștini, însă, aleg să săvârșească slujbele în limbile lor materne: sârbă, greacă, rusă, etc., pe care, de multe ori, nici măcar proprii lor copii nu le înțeleg. Sfatul meu e ca toți creștinii să încerce să-și învingă orice fel de dezamăgire provocată de faptul că poate mulțimea îi va împiedica să vorbească cu Tatăl ceresc și să lupte pentru a urma povețele și poruncile Bisericii, oricât de aspre ar fi, astfel încât, călăuziți fiind de dragostea ascunsă în aceste povețe și porunci, să dobândească slava lui Dumnezeu.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB