Cuviosul Teofilact, Episcopul Nicomidiei – 8 martie

Cuviosul Teofilact, Episcopul Nicomidiei – frescă Mănăstirea Gracanica, sec. XIV

Cuviosul Teofilact se trăgea după neam din părțile răsăritului și a trăit în vremea împăratului Leon al IV-lea (775-780 d. Hr.).

Având o educației aleasă și dorind să-și continue studiile, Cuviosul Teofilact a venit în Constantinopol, unde foarte curând și-a dobândit faima de înțelept, legând relații de prietenie cu înalți oficiali și demnitari ai imperiului, precum Tarasio, viitorul Patriarh al Constantinopolului, care la aceea vreme era protoscritis (prim-secretar imperial).

În anul 784, când Tarasios a fost ales Patriarh al Constantinopolului, ca succesor al Patriarhului Pavel, acesta l-a trimis pe Cuviosul Teofilact împreună cu Mihail, care avea să devină Episcop al Sinadelor, la o mănăstire de lângă Marea Neagră. Puțin mai târziu, probabil în jurul anului 800 d. Hr., Teofilact a fost ales episcop al Nicomidiei. De pe această treaptă arhierească, Cuviosul Teofilact s-a remarcat prin activitatea sa filantropică și prin îngrijirea socială bisericească. A ridicat biserici, marele spital al Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, azile de bătrâni, case de îngrijire medicală a săracilor, case pentru străini, pentru văduvele nevoiașe și orfani. Desigur, el însuși le slujea și îi îngrijea pe frații săi suferinzi.

Cuviosul Teofilact, Episcopul Nicomidiei – ilustraţie de minei rusesc sec XVI, Recklinghausen, Germania

După ce a murit Patriarhul Tarasie, pe tronul patriarhal a fost ales Sfântul Nichifor I (806-815), iar peste împărăție domnea Leon al V-lea Armeanul (813-820 d.Hr.), care a lupta împotriva sfintelor icoane. Atunci Sfântul Nichifor i-a chemat pe Cuviosul Teofilact, Sfântul Emilian al Cizicului, Sfântul Eftimie al Sardelelor, Eudoxie al Amoreii, Sfântul Mihail al Sinadelor și Sfântul Iosif al Tesalonicului și, mergând la palat, l-a mustrat pe împărat, punându-i înainte dumnezeieștile scripturi și hotărârea sinodului iconoclast. Pentru că împăratul a rămas neclintit, Cuviosul Teofilact a luat cuvântul, spunându-i cu îndrăzneală: „Ştiu că disprețuiești bunătatea și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu; dar va veni asupra ta o pierzare cumplită şi neaşteptată, întocmai ca furtuna”.

Împăratul s-a mâniat și i-a condamnat pe toți la exil. Pe Patriarhul Nichifor în insula Tasos, pe ceilalți arhierei în diferite alte locuri, iar pe Cuviosul Teofilact în Strovil, unde a rămas vreme de treizeci de ani și, răbdând toate suferințele în acest pământ străin, a adormit în pace, în anul 840 d. Hr.

După încetarea persecuțiilor, în vremea evlavioasei împărătese Teodora (842-857 d. Hr.) și a Patriarhului Metodie (842-846 d. Hr.), sfintele moaște ale Cuviosului Teofilact au fost strămutate în Nicomidia, în anul 846 d. Hr., fiind depuse în Biserica Sfinților doctori fără de Arginiți Cosma și Damian, pe care el însuși o construise.

Sfântul Teodor Studitul îl numește pe Cuviosul Teofilact stâlp al adevărului, apărător al Ortodoxiei, sprijin al Bisericii.

Biserica cea mică a Cuviosului Teofilact a fost ridicată în secolul al X-lea d. Hr., probabil în vremea împăratului Romanos I Lecapenos (920-944 d. Hr.).

Tropar

glasul al 6-lea

Neștiut ai grăit, preafericite; dar Hristos te-a arătat pe tine tuturor, luminând ca un astru, punându-te ca pe o lumină înțelegătoare în sfeșnic. Și ți-a înmânat tablele dogmelor Duhului, cu care luminează-ne și pe noi.