Sfințitul Mucenic Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (+ 9 iulie 1821)

Mitr. Athanasie al Limassolului

Această zi, 9 iulie, este foarte importantă, fiindcă orașul Nicosia, unde ne găsim astăzi, și împrejurimile lui, s-a identificat cu luptele și sângele martirilor și apărătorilor credinței și ai țării în perioada ocupației turcești. Dar Stróvolos, locul nașterii eroului național și, totodată, Sfântului Mucenic Ciprian, se bucură de o cinste și de o binecuvântare deosebite, prin jertfa fiului său, Ciprian, dar și prin existența aici a Sfintei Mănăstiri Maherá, al cărei fiu duhovnicesc a fost arhiepiscopul Ciprian.

Primind invitația de a vorbi despre Sfântul Mucenic Ciprian, arhiepiscopul nostru, am simțit că este o mare responsabilitate de a vorbi despre evenimente istorice și despre personalități de înălțimea Sfântului Ciprian, într-o vreme care nu diferă mult de cea în care a trăit el. Și este o mare responsabilitate pentru că nu vom face doar un excurs istoric pe urmele vieții unui om, unui arhiepiscop, unui adevărat romeu, care și-a jertfit viața pentru țara sa, ci trebuie să lăsăm faptele și persoanele să vorbească în inimile noastre, în vremurile acestea tulburi în care trăim. Trebuie să ascultăm cuvântul arhiepiscopului Ciprian pentru a putea și noi, la rândul nostru, să ducem lupta cea bună, dacă vrem ca această luptă să aibă roade bune pentru locul unde ne aflăm fiecare, pentru Biserică, pentru patrie și pentru moștenirea noastră cultural-spirituală a Imperiului Roman de Răsărit, numită îndeobște Romiosini (Romanitatea).

Sfințitul Mucenic Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului

Arhiepiscopul Ciprian s-a născut aici, la Stróvolos, în 1756. Părinții săi se numeau Gheorghe și Maria. Din fragedă vârstă, ars de dorul de Dumnezeu și din dragoste față de Biserică, a mers la Mănăstirea Maherá pentru a se afierosi Lui Dumnezeu. La această mănăstire se nevoia și unchiul său, ieromonahul Haralambie care era și iconomul mănăstirii. La această mănăstire a început Ciprian să deprindă viața de nevoință în buna tradiție a Bisericii Ortodoxe, să depoziteze în sufletul său sămânța cea bună a tradiției noastre ortodoxe, și să-și croiască drumul pe care va merge în viața duhovnicească. Mai apoi, a venit la Stróvolos, unde a învățat carte la Școala Greacă (,,Ellinomouseío”) de la Arhiepiscopie. La vârsta de 27 de ani a fost hirotonit diacon la mănăstirea sa de metanie. Puțin după aceea, mănăstirea, apreciind darurile și calitățile sale cu care Dumnezeu l-a înzestrat, l-a însărcinat să îl însoțească pe unchiul său, Haralambie în Moldovlahia, pentru a supraveghea colecta ce se făcea acolo pentru ajutorarea mănăstirii, care întâmpina pe atunci mari probleme materiale, la fel cum se întâmpla, de altfel, peste tot, în Cipru.

Odată ajuns acolo, Ciprian va fi hirotonit preot și va fi numit de către domnitorul țării, Mihail Șuțu, preot paroh la biserica domnească din Iași. Va rămâne la Iași timp de 19 ani, perioadă în care va urma cursurile Școlii Grecești din oraș. Tot acest timp, petrecut acolo, l-a dedicat studiului, învățării istoriei adevărate și teologiei Bisericii. Mai apoi, când s-a reîntors în Cipru, era plin de cunoștințe și bunuri duhovnicești. Se va întoarce la Stróvolos, unde va avea grijă de metocul mănăstirii Maherá, care, după toate probabilitățile, este biserica de astăzi Panaghía Hryseleoúsa din Stróvolos. În continuare, fiindcă era fiu al acestor locuri, a arătat mare grijă față de această biserică și nu numai. Calitățile sale dar și personalitatea sa au fost motivul pentru care, în scurt timp, a început să fie considerat o persoană foarte importantă în Nicosia. A început să aibă relații cu arhiepiscopul Hrýsanthos și cu dragomanul Kornésios Hatzigheorgákis. Prezența sa în Nicosia s-a dovedit a fi providențială, când, mai târziu, s-a iscat o revoltă din pricina taxelor foarte mari impuse de turci. Cu această ocazie, au crezut turcii că vor reuși să ia și mai mulți bani și bunuri care aparțineau Bisericii ori oamenilor de vază ai locului. La Nicosia a avut loc o revoltă care se putea extinde și în părțile dimprejur, astfel că sultanul a fost nevoit să trimită 2000 de soldați care au înconjurat Nicosia pentru a înăbuși răscoala. Într-adevăr, aceea a fost o perioadă foarte grea pentru locuitori. Ciprian, care era pe atunci iconom al arhiepiscopiei și avea grijă și de metocul Mănăstirii Maherá, a jucat un rol foarte important, reușind să aplaneze conflictul. El a fost negociatorul dintre turcii care înconjuraseră orașul și cei care apărau orașul. El a reușit să aducă pacea în oraș și să îi apere pe creștinii din oraș dar și pe turcii care se răsculaseră și ei. A curs atunci destul de mult sânge turcesc, în ciuda intervenției lui Ciprian, lucru care, după cum se vede, turcii l-au ținut minte mai târziu, atunci când a fost ales în scaunul arhiepiscopal

Sfânta Împărătească Mănăstire Maherá, stavropighie. Nicosia, Cipru

Pe de altă parte, în Biserică lucrurile nu mergeau deloc bine. Arhiepiscopul Hrýsanthos era la o vârstă foarte înaintată iar Biserica nu mai era condusă cum trebuie. Doi dintre mitropoliți, Hrýsanthos de Páfos și Hrýsanthos de Kitíou – care erau rude cu arhiepiscopul, fiind nepoții acestuia – întrețineau o oarecare stare de anarhie în Biserică. Biserica Ciprului era ca și cum nu era condusă deloc, până într-acolo că unii creștini au mers la Înalta Poartă și și-au exprimat nemulțumirea pentru starea în care se găsea atunci Biserica lor. Și nu doar atât, căci bătrânul arhiepiscop Hrýsanthos nu dorea să se retragă din scaun pentru ca Biserica să-și continue mai departe drumul său. Atunci, Înalta Poartă, printr-un decret, l-a înlăturat din scaun pe arhiepiscopul Hrýsanthos și pe nepotul său, mitropolitul de Kitíou, și i-a exilat în Evvia, iar vizirul a dispus ca în locul lui Hrýsanthos să fie hirotonit Ciprian, iar în mitropolia de Kitíou să fie ales Meletios. Toate aceste măsuri luate de Poartă erau poate, măsuri bune, din punct de vedere administrativ, dar, din punct de vedere bisericesc erau considerate măsuri anticanonice. Din acest motiv, Ciprian nu a primit să fie hirotonit arhiepiscop ci a așteptat ca Patria Ecumenică să ia o hotărâre în ceea ce privește Biserica Ciprului. Între timp, arhiepiscopul Hrýanthos a trecut la cele veșnice în exil, acolo unde se găsea, astfel că se lăsa drum liber acum pentru ca Ciprian să fie hirotonit, după ce, în prealabil, a fost obținută și binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice. Ciprian va fi hirotonit arhiepiscop al Ciprului, slujba de hirotonie fiind săvârșită de către Constans, arhiepiscopul de Sinai, mitropolitul Evghenios de Cirene și de către episcopul Spiridon al Trimitundei, după care Ciprian își va prelua imediat funcțiile sale, de conducere administrativă și pastorală ale Bisericii. Este de prisos să mai amintim că, atât Arhiepiscopia Ciprului cât și Biserica, în general, se găseau într-o situație dificilă. Istoricii ne relatează că, din punct de vedere economic, Arhiepiscopia se găsea într-o situație mai mult decât disperată. Aceiași istorici spun că Ciprian a găsit vistieria goală și o datorie de 3.285.870 groși luați de la diferiți creditori. În analele arhiepiscopiei, alături de această sumă colosală, se găsește însemnarea arhiepiscopului, care, cu multă durere în suflet, nota: ,,Fie-ți milă de noi, Dumnezeule, și în această situație grea în care ne găsim”. Sunt foarte importante toate aceste detalii din viața lui Ciprian, pentru că, prin intermediul acestora, pe de-o parte, ne putem face o imagine cât mai clară despre omul și bărbatul Ciprian, iar pe de altă parte, aflăm și noi despre greutățile prin care au trecut strămoșii noștri în trecut și putem învăța cum să depășim problemele pe care le întâmpinăm astăzi.

Așadar, la 30 octombrie 1810, Ciprian devine arhiepiscop. Imediat ce a fost ales, a și început lucrarea sa pastorală, cu foarte multe strădanii și lupte. Știe exact care sunt nevoile turmei sale, știe, ca un bun tată și păstor să îngrijească turma sa și s-o apere de toate pericolele, precum ereziile, de exemplu, care începuseră atunci să se răspândească. De aceea, i-a și afurisit pe masonii care activau în Lárnaka. Apoi, văzând cum poporul suferea din pricina ciumei și a altor boli și a lăcustelor care distrugeau culturile, a trimis circulare învățând poporul cum să înfrunte toate acestea, a trimis icoane ale Sfântului Haralambie și ale Sfântului Trifon aproape la toate bisericile, pentru ca poporul binecredincios să-și pună nădejdea în sfinți și în Dumnezeu, și de la Acesta să aștepte ajutorul, iar prin intermediul științei, ușurarea din suferințe. În același timp, în grădina de lângă Arhiepiscopie a ridicat Școala Grecească, care este Gimnaziul Cipriot de astăzi, a cărui construcție a fost terminată în 1812. A ridicat această școală cu mari greutăți, în ciuda datoriilor pe care Arhiepiscopia le avea, pentru ca grecii din Cipru să poată să învețe carte și să devină oameni cultivați.

Odată cu trecerea timpului, situația s-a înrăutățit. Ne apropiem cu pași repezi de anul 1821. În Grecia încep pregătirile pentru ridicarea poporului împotriva asupritorilor turci. Elinii nu vor să mai fie robi. Eteria, cea care a pregătit Revoluția de la 1821, și-a trimis reprezentanți și în Cipru, încercând să-l convingă și pe Ciprian să ia parte la mișcarea de eliberare, și, împreună cu Grecia, să se elibereze și Cipru de jugul otoman. Ciprian, dând dovadă de înțelepciune și cumpătare, având multă experiență, și-a dat seama că o asemenea mișcare era foarte periculoasă și ar fi fost condamnată la nereușită încă din fașă. De aceea, le-a transmis eteriștilor că această mișcare de eliberare nu putea avea loc, deocamdată, în Cipru. A promis ajutor financiar, pe care l-a acordat ulterior, și a rămas în locul său, în scaunul de arhiepiscop, așteptând rezultatul evenimentelor.

În 1820 este numit guvernator al Ciprului Mehmet Küçük, care nutrea o ură ireconciliabilă față de creștini, și a cărui mare dorință era de a-și însuși proprietățile oamenilor și ale Bisericii. Prin diferite pretexte a încercat să convingă Înalta Poartă că și în Cipru situația a început să devină periculoasă. La început, planul său nu a reușit, pentru că, așa cum citim într-o scrisoare pe care sultanul i-a trimis-o, în Cipru nu s-au înregistrat evenimente care să semene a nesupunere ori revoltă. Cu toate acestea, puțin mai târziu, în 1821, când un arhimandrit, Theofílaktos Thiséas, a distribuit manifeste și broșuri care îndemnau la ridicarea la luptă împotriva turcilor, acesta a constituit prilejul pentru ca Înalta Poartă să se lase convinsă că și în Cipru se pregătește o mișcare revoluționară.

La 22 aprilie 1821, Ciprian a emis o circulară prin care îi îndemna pe romei să predea autorităților turce toate armele pe care le aveau în posesie. Două luni mai târziu va emite o altă circulară prin care îi îndemna pe romei să fie foarte atenți în comportamentul lor de zi cu zi, în cele mai mici detalii, chiar și în privința hainelor pe care le poartă pentru ca să nu provoace în vreun fel pe turci, să fie ponderați, înțelepți, fiindcă și cea mai mică neatenție ar fi fost fatală și pentru ei și pentru țară.

Lucrurile au evoluat, însă, și ajungem la 9 iulie 1821, atunci când Mehmet Küçük, a hotărât, după ce a primit și încuviințarea Înaltei Porți, să ucidă 486 de mai mari ai locului, pe toți mitropoliții, un număr însemnat de ieromonahi, diaconi și învățători și alți oameni de seamă, care erau considerați periculoși. Astfel, lucrarea nelegiuită a debutat la 9 iulie cu spânzurarea Arhiepiscopului Ciprian, după care a urmat decapitarea mitropoliților Hrýsanthos de Páfos, Melétios de Kitíou, Lavrentie de Cirene, Iosif, egumenul Mănăstirii Kýkkos, iconomul de la Cinstita Cruce – Omódous, Evtíhios, arhidiaconul Meletie, egumenul mănăstirii Hrisostom, ieromonahii de la Mănăstirea Sinai și mulți clerici și laici. Trei zile a durat acest cumplit măcel împotriva romeilor din Nicosía.

Sfântul Mucenic și eroul național Ciprian reprezintă esența și darul cel mai de preț al acestui pământ. Ascunde în sufletul lui tainele Ciprului. Tainele Romanității (Romiosini). A fost un om plămădit în tradiția ascetică a Bisericii. Un om care a învățat să ofere, să slujească fără să-și reducă orizontul la spații înguste. A fost un adevărat romeu care a putut să-i iubească și pe cei care îi vroiau răul. Nu s-a dat pe sine fricii de moarte, fiindcă a depășit moartea, încă în viață fiind, prin educația pe care a primit-o în Biserică. Era omul nepătimirii, care nu făptuia nimic sub impulsul momentului, căci nu dădea frâu liber sentimentelor și entuziasmului, ci judeca totul cu înțelepciune și responsabilitate față de poporul său. Ciprian știa chiar și cum trebuia înfăptuită o revoluție prin care să elibereze țara de jugul otoman.

De aceea, el poate fi model pentru noi, cei de astăzi, ne vorbește peste timp, pentru că el nu a fost nici sentimentalist, nici imprudent și nici impulsiv. Unii nu sunt de acord cu enciclicele pe care le-a trimis atunci. Unii ca aceștia, însă, nu pot vedea înțelepciunea sa. A trimis o enciclică în care spunea: ,,Predați toate armele turcilor”. Unii au văzut în aceasta un semn de trădare, sau, cel puțin, o atitudine de lașitate față de turci. Dar, dacă vom citi toate Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vom vedea că apostolul, povățuindu-i pe creștini, le spunea: ,,Dacă ești rob, nu te îngriji de aceasta, ci caută să devii liber în Hristos” (I Corinteni, 7, 21). Știa Ciprian că libertatea nu se obține cu arma. Le-a spus: ,,Predați armele voastre turcilor, și nu vă fie frică. Nu veți fi robi dacă veți fi lipsiți de arme. Dar veți deveni robi dacă nu sunteți oameni liberi”.

De aceea, nu îl interesau prea mult armele. Literele și școala îl preocupau. Pentru că el era în duhul celuilalt Sfânt Mucenic din neamul romeilor, Sfântul Cosma Etolianul și al celorlalți Părinți ai Bisericii care știau că pot pune umărul la educarea poporului, și că, o lucrare în folosul poporului nu înseamnă a oferi arme ci a-l face pe om să fie liber duhovnicește, adică liber de patimi și de păcat. Pentru că Sfântul Cosma, atunci când a bătut cu piciorul Grecia în toate cele patru zări, predicând, zicea: ,,Trebuie să deschidem școli pentru că școlile, la rândul lor, vor deschide biserici”. Și a umplut țara de școli și spunea compatrioților săi: ,,Trimiteți copiii la școală, pentru că, dacă nu vor merge la școală, vor fi precum dobitoacele”. La fel a făcut și arhiepiscopul Ciprian, în ciuda tuturor greutăților pe care le-a întâmpinat în vremea aceea. Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut a fost de a ridica o școală pentru a clădi oameni în vremurile acelea.

Este, cred, foarte important, să ascultăm ceea ce a spus la deschiderea acelei școli, de aceea, vă voi citi, în continuare, cuvintele pe care le-a rostit: ,,Înțelegând că insula noastră, Cipru, suferă foarte mult din punct de vedere al învățăturii, al lipsei lecțiilor de limbă greacă, care sunt singurul mijloc care împodobește mintea omului, și care dezvăluie adevărata valoare a omului. De aceea, fiind îndemnați de dumnezeiesc zel și dorință nestăvilită, preluând cârma corabiei duhovnicești, cu toată slăbiciunea noastră, am hotărât să ridicăm o școală grecească, pentru a fi de folos nouă și, pe cât se poate, și compatrioților noștri. Căci am gândit că lipsa învățăturii și moravurile urâte ale unora dintre frații noștri – din care izvorăsc atâtea și-atâtea rele – nu au altă cauză decât lipsa învățăturii, negăsindu-se, până în ziua de astăzi, o soluție de a ridica și în țara noastră, precum în celelalte țări, o școală comună unde copiii să învețe carte, credința lor strămoșească – singurul lucru de folos – și să învețe bunele moravuri, unde, prin intermediul învățăturii, vor deveni bărbați cinstitori de Dumnezeu, înțelepți, politicieni cinstiți, drepți, iubitori de țară, buni comercianți care să dobândească câștiguri în mod drept și cinstit. Aceasta hotărând, în pofida neputinței noaste și înfruntând greutățile, am ridicat din temelii o școală nouă, în apropierea sfintei noastre Arhiepiscopii, în grădina care se găsește în partea de răsărit, care a fost dăruită, cu ani în urmă Sfintei Mănăstiri Maherá, de către confratele nostru, mitropolitul Evghénios de Cirene…Am fost îndemnați să săvârșim această lucrare binecuvântată și plăcută Lui Dumnezeu din râvnă și datorie față de țară, dar și din pricina multor învinuiri ce ni se aduceau, oriunde mergeam, căci și în cele mai mici insule și în cele mai neînsemnate comunități există școli comune, iar Cipru, un loc atât de cunoscut de către toți, nici măcar o școală nu este în stare să ridice, pentru a învăța carte copiii și pentru a-și corecta limba pe care o vorbesc, ce pare una barbară. Ci mergi și vezi că toți sunt neînvățați, și clerici, și laici, iar unele moravuri au ajuns de nesuportat”.

Cred că este foarte important că am citit aceste rânduri, fiindcă ne arată filosofia și atitudinea arhiepiscopului Ciprian în fața acestei probleme naționale. El dorea să clădească oameni liberi duhovnicește. Acești oameni, dobândind libertatea cea după Dumnezeu, ar fi putut, mai târziu, să ajute și la dobândirea libertății patriei. Fiindcă el credea că un om rob duhovnicește într-o țară liberă ar fi devenit, într-un final, tot un om înrobit. Și că libertatea nu este doar geografică, ci este un fapt, mai întâi de toate, care se naște în felul de a fi al omului. La aceasta contribuie și cunoștințele de istorie și teologie. Iar acest lucru înseamnă Romiosini și ethos romeic. Pentru aceasta a ridicat Ciprian această școală și i-a dat importanță, și nu a ezitat nici o clipă să le spună creștinilor să predea toate armele turcilor. Fiindcă știa foarte bine cum poate fi dobândită libertatea.

Un alt semn, care ne arată sufletul său mare dar și inteligența de care a dat dovadă, este următorul: când a izbucnit revoluția, el nu s-a lăsat învins de sentimentalisme și entuziasm (ca grec, dorea, desigur, eliberarea țării sale), ci s-a arătat responsabil și serios. A văzut intențiile lui Mehmet Kucuk și a înțeles că acesta abia aștepta să verse sânge de creștin. Ca un bun părinte și arhipăstor, a spus că atunci, în acel loc și în acel timp nu putea avea loc o revoluție. Țările dimprejur se aflau toate sub ocupație turcească, astfel că o eventuală răzvrătire a ciprioților ar fi fost foarte ușor înecată în sânge. Astfel, a avut curajul, ca, în fața reprezentanților Eteriei ,să spună că, în această clipă, o revoluție nu poate avea loc pe pământul acesta. Lucru pe care eteriștii l-au primit, au fost de acord cu el și l-au lăudat. El, însă, a ajutat revoluția în alt fel. De cealaltă parte, însă, din păcate, acțiunile arhimandritului Theofílaktos nu au făcut decât să se verse sânge degeaba, fără să se obțină vreun rezultat.

Mergând mai departe, vedem că acest om, arhiepiscopul, când a sosit clipa morții sale și a fost sfătuit să-și salveze viața, el a refuzat. Mai mult decât atât, chiar un turc l-a sfătuit să se refugieze la unul dintre consulatele din Lárnaka ca să-și salveze viața. Dar Ciprian nu era omul care să vrea să trăiască cu orice preț. Fiindcă, așa după cum spunea cineva, ,,un romeu nu învață doar să trăiască, ci, înainte de toate, învață să moară”. Iar Ciprian știa să moară, pentru că viața sa întreagă s-a pregătit pentru clipa morții, pentru ceea ce este dincolo de moarte, adică pentru veșnicie. Din acest motiv a refuzat să fugă pentru a căuta scăpare, rămânând acolo credincios scaunului său de arhipăstor cu demnitate și noblețe, fără să se sperie deloc sau să se gândească la cele ce vor urma.

Iar atunci când a fost condus în fața lui Mehmet, iar acela a încercat să-l ademenească cu promisiuni, dar și să-l înfricoșeze cu amenințări, încercând să-l pună pe Ciprian într-o situație foarte dificilă, arhiepiscopul, dând dovadă de multă demnitate, i-a răspuns că această faptă este nedreaptă iar ciprioții și romeii din oraș nu meritau o astfel de pedeapsă. I-a spus lui Mehmet: ,,Privește, noi suntem oameni pașnici, nu suntem așa cum crezi tu că suntem, dar, dacă vrei să ne omori, fă precum dorești. Să știi, însă, că Romiosini, neamul acesta al romeilor, nu va dispărea niciodată, nu pentru că are arme – pentru că armele ți le-am predat – ci pentru că Romiosini își are puterea în altă parte, nu pe pământul acesta . Pentru că tu poți să ucizi trupurile noastre, dar sufletele nu vei putea să le ucizi niciodată”. Pentru că Ciprian era ucenic și următor al Lui Hristos, Care a spus: ,, Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena” (Matei 10, 28).

Astfel, mergând spre locul unde urma să fie spânzurat, și odată ajuns acolo, ca următor al Lui Hristos și ca unul care tânjea după viața veșnică, Ciprian, ca episcop, și-a ridicat mâna și a binecuvântat funia așa după cum clericii binecuvântează veșmintele înainte de a le purta, s-a întors cu demnitate și noblețe către călău și i-a spus: ,,Împlinește porunca stăpânului tău”.

Martiriul Arhiepiscopului Ciprian

Prin exemplul său, prin înțelepciunea sa, prin cumpătarea sa ne spune foarte multe. Mai întâi de toate, ne spune foarte multe prin această noblețe specifică romeilor, de care Ciprian a dat dovadă. Ne spune și ne învață că și noi, cei de astăzi, în fața acestei probleme naționale, în fața atâtor dificultăți pentru țara noastră, trebuie să fim ponderați, înțelepți, să știm când să luptăm și unde să luptăm. Trebuie să învățăm să nu ne fie frică și să nu fim lași, dar, pe de altă parte, nici să aruncăm vorbe goale în vânt, și, pripiți, să alergăm în dreapta și în stânga, creând probleme țării noastre și celor din jurul nostru.

Romiosini s-a născut în sânul creștinismului răsăritean și este produsul Bisericii Ortodoxe și al tradiției elenistice. Romeii, părinții noștri, au fost oameni ai răbdării. Și, fiindcă aveau răbdare, nu greșeau, pentru că nu se grăbeau. Și aveau răbdare fiindcă aveau credință. Fiindcă cel care are credință nu se grăbește, nu intră în panică și nici nu se neliniștește. Iar cel care nu crede, acela nu are liniște, intră în panică și se grăbește și, din cauza aceasta face și foarte multe greșeli.

Ziua de astăzi este o zi de cinstire a eroilor neamului, dar înainte de toate, este o zi în care trebuie să medităm foarte adânc. Este o zi de inițiere în lupta și martiriul episcopilor Bisericii noastre, a oamenilor de vază pe care pământul nostru i-a dat. Trebuie să ascultăm vocea și să vedem exemplul arhiepiscopului Ciprian, a cărui existență a pecetluit și va pecetlui istoria țării și a Bisericii noastre.

Sursa: ,,Arhiepiscopul Ciprian – Mărturisitorul credinței și al patriei”, Vechi Texte, pp. 509-522, Editura Sfintei Împărăteștii Mănăstiri și Stavropighii Maherá, Cipru, 2009.