Hotărârea Maicii Domnului Paramithía

27 April 2015

– Luați această icoană în Grecia, ca binecuvântare!

– Cum să țin eu o asemenea icoană la mine acasă, maică?

– Luați-o în Grecia, iar Maica Domnului vă va arăta unde anume dorește să rămână.

Asta i-a spus maica Thavoría doamnei Ecaterina din Tesalonic, atunci când aceasta din urmă se reîntorcea din pelerinaj la Locurile Sfinte.

Gheróndisa Thavoría, o monahie foarte evlavioasă de la Mănăstirea ,,Schimbarea la Față a Domnului” de pe muntele Tabor, deși suferea de o boală care îi afecta vederea, a zugrăvit icoana Maicii Domnului-Paramithía și a dăruit-o așezământului de închinare de la Nazaret. Acolo, icoana Maicii Domnului a făcut foarte multe minuni, nu doar în rândul creștinilor, ci și al musulmanilor. Bătrâna, însă, a primit înștiințare de la Dumnezeu să trimită această icoană în Grecia, ca binecuvântare. Și în cele din urmă, icoana a ajuns la Tesalonic în august 2012, unde a fost purtată din casă în casă, aducând mângâiere și vindecare tuturor celor care se aflau în nevoi.

paramithia-in

Maica Domnului Paramithia, Mănăstirea Vatopedi

Despre minunile care se făceau, a prins de veste și egumena mănăstirii Sfântului Gheorghe, Gheróndisa Ioánna, iar aceasta i-a cerut doamnei Ecaterina să aducă icoana la mănăstire, pentru închinare. Doamna Ecaterina a răspuns invitației maicii starețe și a dus icoana la mănăstire, cu ocazia hramului, pe 21 ianuarie 2013. În ziua când icoana trebuia să se întoarcă din nou la Tesalonic, s-a întâmplat un lucru minunat. În timp ce icoana era adusă dintr-o chilie pentru a fi așezată în Biserică, o mulțime nemaivăzută de păsări, mii de păsări se adunaseră și zburau vesele chiar deasupra mănăstirii.

Din când în când, păsările se despărțeau în grupuri mai mici și coborau pe malul râului, pe ogor și în livezile de măslini dimprejurul mănăstirii, după care iarăși se adunau și zburau vesele deasupra mănăstirii, ca și cum o mână nevăzută le-ar fi adunat și le-ar fi pus să ciripească și să zboare pline de veselie. Faptul era cu atât mai minunat, cu cât ne aflam în plină iarnă și, așadar, nu ar fi putut fi vorba de păsări călătoare. În momentul în care icoana a ajuns în fața bisericii, toate acele păsări au coborât la pământ, în livada și în grădina care înconjura mănăstirea, pentru a se închina și ele Maicii Lui Dumnezeu. Ceea ce s-a întâmplat atunci nu mai fusese pomenit înainte și nu s-a mai repetat nici după aceea, ci era un semn al minunilor care vor urma.

După amiaza, atunci când doamna Ecaterina a venit pentru a lua icoana și a fost înștiințată de minunea care s-a întâmplat, atunci, și-a adus aminte de cuvintele maicii Thavoría: ,,Luați icoana în Grecia, iar Maica Domnului vă va arăta unde dorește să rămână”.

Nu încăpea nici o îndoială: mănăstirea era locul unde Maica Domnului vroia să rămână icoana ei și acolo a și rămas.

De atunci, mănăstirea s-a îmbogățit cu încă o copie a icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Paramithía, spre marea bucurie a maicii Thavoría…


Sursa: Theodromía, an XVI, Nr. 1, p. 11-12, Ianuarie-Martie 2014

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB