Cuviosul Grigorie Gravanós

22 April 2015

În ziua a 22-a a lunii aprilie se face pomenirea Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Grigorie Gravanós († 1812), cel care s-a numărat în ceata Sfinților Colivari.

grigorie gravanos IN

Cuviosul Grigorie Gravanós

Cuviosul Grigorie s-a născut în insula Nísyros din Marea Egee. În Sfântul Munte s-a nevoit mulți ani, apoi l-a urmat pe Părintele său duhovnicesc, pe Cuviosul Nifon († 1809) și, trecând prin insulele Náxos, Sámos și Patmos, a ajuns în insula Leipsó din Arhipelagul Dodecanez. Acolo, cei doi au întemeiat o sihăstrie în cinstea Buneivestiri a Maicii Domnului. Din cauza incursiunilor piraților, însă, au fost nevoiți să se refugieze în Foúrnoi și apoi în Ikaría, de unde Cuviosul Grigorie a plecat în Patmos.

În insula Patmaos s-a întâlnit cu Cuviosul Macarie Notará, alături de care s-a nevoit mai mulți ani la Kathisma Maicii Domnului din Koumána. Mai târziu, s-a mutat la locul numit Gravá, de unde îi vine și supranumele de Gravanós, unde a construit o kathismă cu o biserică închinată Adormirii Maicii Domnului. Faima lui ca ascet și părinte duhovnicesc nu a întârziat să se răspândească dincolo de hotarele insulei Patmos. Mulți veneau ca să-și lase sub epitrahilul său greutatea păcatelor. Printre cei pe care i-a spovedit s-a numărat și un vestit tâlhar.

patmos-IN

Mănăstirea Sfântului Ioan Evanghelistul, Patmos

La o vârstă înaintată, din pricina unor greutăți, a fost nevoit să se mute înapoi în Ikaría. La mănăstirea de acolo, a Buneivestiri, s-a odihnit întru Domnul și a fost îngropat în ziua de 22 aprilie a anului 1812.

În monahologiul Mănăstirii Sfântului Ioan Theologul din Patmos se menționează: ”1812, 22 aprilie, și-a săvârșit viața confratele nostru între ieromonahi, kir Grigorie nevoitorul, cel care a zidit așezămintele de la Gravá, de loc din insula Nísyros. A murit de moarte bună pe insula Ikaría. În anul 1815 a avut loc mutarea moaștelor [care] multora au săvârșit minuni multe”.

Pomenirea lui se face și în Duminica a II-a a lui Matei, dimpreună cu Sfinții din Patmos.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB