Bătrânul Gavriil Kavsokalivitul (1916-2010)

Viața majorității părinților aghioriți, ca și a majorității sfinților în general, rămâne o taină necunoscută, nedescoperită și negrăită, un eveniment tainic. Dumnezeu îngăduie uneori să se descopere înălțimea, virtuțile și câteva crâmpeie din sfințenia vieții acestor mari luptători ai Duhului, care s-au debarasat de orice dorință lumească «ca pe Hristos să-L dobândească». Întreaga lor jertfă o pun în slujba Domnului (I Regi 2, 30) și spre întărirea și folosul duhovnicesc al aproapelui. Acești iubitori de Hristos, adevărați eroi ai Mângâietorului, în lupta lor nevăzută împotriva șarpelui celui viclean, ating de multe ori limitele smereniei celei înălțătoare către Dumnezeu, negând astfel slava deșartă și efemeră a celor lumești și preferând anonimatul. În schimb, se fac părtași slavei celei necreate și cerești a fericirii «extatice», pe care o vor experimenta în sânul Dumnezeirii treimice.

În zilele noastre, în care predomină păcatul și întunericul spiritual, sufletele oamenilor sunt însetate și înfometate după autentic, după dumnezeiesc. Nu se mulțumesc să audă cuvântări pompoase sau predici de lemn, ci vor să vadă fapte și să urmeze exemple concrete. Dacă ne gândim că, pe când trăia părintele Porfirie (†1991), în Kavsokalivia trăiau două sute de figuri sfinte, înzestrate cu daruri speciale ale Sfântului Duh, și comparăm sfințenia acelor vremuri cu ceea ce vedem în zilele noastre, vom constata cu amărăciune că necredința și răul, în general, a câștigat destul teren, amenințând chiar cu decreștinarea societății în care trăim.

Celălalt mare sfânt al zilelor noastre, Cuviosul Paisie Aghioritul (†1994) îi îndeamnă pe monahi să noteze toate întâmplările minunate pe care le-a văzut sau le-a auzit de la cuvioșii contemporani lor. Și aceasta nu spre lauda acestora, ci pentru hrana și mângâierea noastră duhovnicească, a celor săraci și însetați de adevărul Sfântului Duh, de harul lui Hristos și de comuniunea cu Dumnezeu-Tatăl.

Cu aceste gânduri călătorim sau, mai bine zis, rămânem în grădina spirituală a Maicii Domnului și, mai exact, în binecuvântata regiune Kavsokalívia, unde a răsărit încă o floare frumos mirositoare a Mângâietorului. Este vorba despre Bătrânul Gavriil Andrikópoulos. Acesta s-a născut în 1916, într-un sat din regiunea Kalávryta. Până când a plecat în armată, nu avem prea multe mărturii despre viața sa duhovnicească. Toate informațiile despre acesta le avem de la ieromonahul Hristódoulos din Léros, călugărul-martir, care își ridică zilnic crucea în scaunul cu rotile în care este țintuit de boala paraplegiei. Și, cu toate acestea, nu încetează a da zilnic slavă lui Dumnezeu, folosind cuvintele sfântului Ioan Hrisostom: «Slavă Domnului pentru toate. Nu voi înceta niciodată să slăvesc preasfântul Său nume în toate zilele vieții mele».

Bătrânul Gavriil şi ucenicul său, părintele Hristodoulos

Fericitul Gheronda Gavriil Kavsokalivitul a fost părintele spiritual al părintelui Hristódoulos. Pe când își efectua stagiul militar în tabăra militară din Corint, a simțit chemarea lui Dumnezeu într-un mod minunat. În învălmășeala generală provocată de un atac neașteptat al inamicului, tânărul Gavriil a căzut fiind grav rănit. Cu toate acestea, a îndurat cu bărbăție durerea pe toată durata acelei nopți, târându-și trupul până în pat, fără ca nimeni să-și dea seama de fractura sa la ischion, în ciuda strigătele sale inițiale după ajutor.

În ziua următoare, ofițerul de serviciu, dându-și seama de gravitatea fracturii, l-a transportat imediat la spital. Durerea și sentimentele neplăcute care îl chinuiau pe acest tânăr sensibil în singurătatea camerei de spital au atins cote maxime în noaptea dinainte de intervenția chirurgicală la care trebuia supus. Deodată, în miezul nopții, ușa salonului în care se afla s-a deschis singură și în cameră a intrat un tânăr călare pe un cal. Apropiindu-se de el, s-a atins de piciorul său rănit, după care a plecat fără să scoată nici un cuvânt. În dimineața zilei următoare, doctorii care trebuiau să facă intervenția au rămas fără glas – rana se vindecase. Așa după cum Bătrânul a povestit mai târziu, nimeni din cei aflați în același salon nu au văzut minunata vizită a misteriosului tânăr, care nu era altcineva decât Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

După încheierea stagiului militar, tânărul Andrikópoulos a plecat în Sfântul Munte. Păstrând cu sfințenie tradiția ascetică a vechilor monahi aghioriți, nu a ieșit niciodată din Sfântul Munte până în ziua adormirii sale întru Domnul (2010). Smerit și simplu, monahul Gavriil a trăit timp de aproape un secol în coliba Buna Vestire (Evanghelismós), învecinată cu coliba Sfântul Gheorghe, unde s-a nevoit celălalt kavsokalivit, Cuviosul Porfirie.

Părintele Hristódoulos a consemnat puține mărturii despre bogăția duhovnicească ascunsă a părintelui său spiritual, fiindcă comorile lăuntrice ale unor asemenea personalități sfinte se păstrează în taină, întru adâncul inimii lor, departe de ochii curioși ai celorlalți, vizibile numai în ochii neadormiți ai lui Dumnezeu, Care îi sfințește pe cei ce Îl sfințesc pe El, învăluindu-i în lumina cea neapusă a Împărăției Sale veșnice. Într-o zi, Bătrânul Gavriil l-a sunat pe neașteptate pe ucenicul său, părintele Hristódoulos și i-a zis: «Să le spui părinților din Léros să facă multă rugăciune, fiindcă se apropie o ispită mare». Într-adevăr, la scurt timp de la convorbirea lor telefonică, a izbucnit scandalul legat de episcopul local, Nektários, mitropolit de Léros, Pátmos și Astypálaia (†2009), în urma căruia acesta a fost îndepărtat din scaunul mitropolitan, așa cum îi prevestise cu mulți ani în urmă părintele său spiritual, Părintele Amfilóhios din Patmos (†1970).

Altă dată, părintele Hristódoulos l-a sunat pe Gheronda Gavriil pentru a-l îndemna să se roage pentru părintele S., care trecea printr-o mare ispită duhovnicească. După ceva timp, pe când vorbeau din nou la telefon, veni vorba despre părintele S.. Fără să-l fi înștiințat în prealabil ucenicul său, Bătrânul Gavriil l-a pomenit pe acel preot cu numele său lumesc, Theodor, semn că deja știa, «în duh», că respectivul preot se lepădase de cele sfinte și revenise în rândul mirenilor.

«Gheronda, pot să te chem în ajutor ori de câte ori am nevoie de tine?», l-a întrebat într-o bună zi părintele Hristódoulos, pe când încă putea merge pe picioarele lui și îl vizita adesea în Kavsokalivia. Iar bătrânul i-a răspuns că da. Așa se întâmplă în cazul celor care au căpătat multă îndrăzneală către Domnul încă din această viață, iar acest lucru îl citim atât în viețile sfinților din vechime, cât și în viețile sfinților contemporani (vezi, spre exemplu, viața părintelui Amfilóhios Makrís sau a cuviosului Porfirie). Așa cum a spus părintele Porfirie, «când voi pleca din această viață, voi fi mai aproape de voi, căci, după moarte, distanțele dispar».

Același lucru e valabil și în cazul Bătrânului Gavriil. La vârsta de 94 de ani (în anul 2010) a plecat la Domnul, intrând astfel în sânul Tatălui, în sfera nezidită a dumnezeieștii veșnicii. Odată trecut la cele veșnice, și-a înscris numele în ceata fiilor Tatălui luminii, a ucenicilor iubiți ai lui Hristos, în rândul vaselor alese ale Sfântului Duh. Putem, așadar, și noi să-i cerem ajutorul în rugăciunile noastre, așa cum o făcea și continuă să o facă, mai ales acum, când este greu încercat de această boală incurabilă, fiul său spiritual, părintele Hristódoulos din Léros, insula în care a adormit o altă personalitate sfântă a zilelor noastre, Maica Gavrilía Papagiánnis (†1992). Despre autenticitatea celor mărturisite de ieromonahul Hristódoulos, confirmă autorul acestui text, martor ocular ale celor povestite.

În încheierea acestui mic sinaxar, văzând fotografia de mai sus cu părintele Christódoulos alături de părintele său spiritual, îmi trece prin cap acel scurt, dar atât de cuprinzător, adevăr: «Cinstirea sfinților înseamnă imitarea acestora». Virtutea sfântului asupra căreia trebuie să ne concentrăm atenția nu este atât darul supranatural al clar-viziunii cu care era înzestrat, cât mai ales darul iubirii pe care i l-a oferit Dumnezeu datorită smereniei și nevoințelor sale ascetice și care stau la baza nenumăratelor minuni pe care le-a săvârșit în timpul vieții sale. Câteva dintre acestea a îngăduit harul lui Dumnezeu să fie consemnate și în această mică biografie a sa. Referitor la dragostea sa imensă, ucenicul său iubit mărturisește: «Multă dragoste avea gheronda, foarte multă». Fie ca binecuvântările părintelui Hristódoulos și mijlocirile cuviosului bătrân Gavriil din Schitul dătător de sfinți al Kavsokaliviei să ne însoțească pretutindenea. Amin!