Mărturia unui fost penticostal

26 January 2015

Ioan şi Ioana sunt doi tineri căsătoriţi care după multe căutări, întâlniri şi lecturi au descoperit adevărul Ortodoxiei şi s-au botezat în preajma Sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a anului 2011 la Mănăstirea Putna. I-am rugat să ne împărtăşească puţin din călătoria lor duhovnicească.

M-am născut într-o familie numeroasă de penticostali. Părinţii mei sunt foarte râvnitori şi de nezdruncinat în credinţa lor. Însă eu dintotdeauna am simţit că ceva nu este în regulă cu credinţa aceasta. Acest sentiment a evoluat până când în urmă cu doi ani s-a umplut paharul. Mă aflam la Viena şi mi-am zis că nu mai calc în veci la ei. Am simţit aşa, pur şi simplu, o presiune încât am zis că dacă mai merg mă autodistrug. Uitându-mă în urmă îmi dau seama că Dumnezeu a pregătit calea pentru ca eu şi soţia mea să ajungem la Ortodoxie.

Copilăria
Eu am fost făcut pionier la Putna când eram în clasa a doua. Apoi, ca să vedeţi ce important este, după 1990 s-a introdus religia în şcoală. Şi cum pe atunci nu aveam posibilităţi de a chiuli de la oră ca acum, chiar dacă nu eram obligaţi să rămânem la ora de religie ortodoxă – noi făceam sâmbătă religia noastră –, rămâneam de plictiseală. Pe atunci venea preotul la oră, câteodată însoţit şi de preoteasă. Noi sectarii, deşi eram în minoritate, râdeam de colegi: „Uite, mă, ce fraieri sunt ăştia…”, mai ales că noi eram mai buni la muzică. Dar, de exemplu, Sfinte Dumnezeule de acolo îl ştiu. Îmi dau seama că acele ore de religie au avut efectul lor asupra mea, efect care a rămas în timp. […]

800px-Manastirea_putna5

Mănăstirea Putna

Stăruinţa
În credinţa penticostală, de îndată ce te-ai maturizat în credinţă – părinţii decid acest moment – trebuie să „stărui” ca să primeşti Duhul Sfânt (cf. Lc. 11, 9-13). „Primirea Duhului Sfânt” este echivalentă la ei cu primirea „darului vorbirii în limbi” – glosolalia. Aceasta se întâmplă în grupuri speciale, numite stăruinţe – întâlniri de stăruinţă pentru primirea Duhului Sfânt, care se ţin în special iarna, la care sunt prezenţi tinerii care „stăruie” şi persoane „experimentate”, care au primit deja „darul” şi care îi ajută pe începători să-l primească la rândul lor.
Eu m-am dus obligat fiind de părinţi. Când am mers pentru prima dată la stăruinţă, aveam 16-17 ani, am venit acasă după jumătate de oră. N-am reuşit să stau. Era ceva de speriat. Ei spun că acolo nu trebuie să vină un om din „lume”, pentru că nu înţelege „lucrarea Duhului Sfânt”, că acolo sunt „taine”, este „mâncarea cea tare” care nu se potriveşte pentru oricine (cf. 1 Cor. 3, 2; 14, 2).
Era o gălăgie… Fiecare urla, ţipa… ! Acolo trebuie să te rogi, să strigi foarte tare – toţi răguşesc după experienţa asta –, să repeţi anumite cuvinte încontinuu, pe care ţi le şoptesc ei la ureche – de exemplu: „botez, botez, botez…” În acea gălăgie, în acea atmosferă, la un moment dat pare că se ajunge la rezultatul dorit, adică la glosolalie – care este de fapt o bolboroseală, o încurcătură de sunete, în care se repetă anumite silabe, pe care nici tu nu le înţelegi. Ei le numesc limbi îngereşti, limbi pe care oamenii nu pot să le înţeleagă. Unii chiar cred cu sinceritate în fenomenul acesta.
Se întâmplă că unii mai şi tremură în timpul ăsta, spun ei, din cauza „prezenţei Duhului Sfânt”.
Mama m-a certat că de ce am plecat, că o fac de ruşine: „Ce o să zică fraţii?” „Trebuie să stăruieşti, să ai Duhul Sfânt!” „Ai rămas nebotezat, fără Duhul Sfânt? Nu eşti mântuit!” Până la urmă am prins „şmecheria” şi am zis şi eu câteva cuvinte acolo, ca să scap de ei.

Nemulţumiri
Este o mare diversitate de practici şi chiar de doctrină în cadrul cultului penticostal. Penticostalii mai spun: „Uite, ortodocşii vin la biserică şi stau supăraţi. Noi aici ne bucurăm, avem bucurii duhovniceşti, sărim în sus”. Dar la o adunare bate mai tare toba, la alta nu este voie să cânte toba, în schimb pastorul urlă mai tare pentru că zice că este în extaz, că vorbeşte în limbi; sunt adunări în care se cântă cu instrumente, unde se sare ca la concert, în ideea mai modernă de manifestare a bucuriei prezenţei Duhului Sfânt. Penticostalii tradiţionalişti, cum sunt cei din Bucovina, îi critică pe cei moderni pentru muzica pe care o folosesc şi pentru atmosfera de concert din cadrul slujbelor. Iar cei moderni spun despre cei tradiţionalişti că sunt înguşti.
De multe ori se contrazic între ei, mai ales la oraşe: Adunarea nr. 1 zice într-un fel, Adunarea nr. 2 altfel; unii spun că este bine aşa, ceilalţi că nu-i bine aşa… Şi atunci nu mai înţelegi nimic.
Pe mine cel mai mult m-a deranjat lipsa de dragoste de la ei, deşi nu numai la ei este această lipsă. Însă în cadrul cultului penticostal ţi se dă foarte mult în cap. Vedeţi, Biserica Ortodoxă are dragoste, îţi dă multe şanse. Ei nu au asta. Dacă ai greşit cu ceva sau nu ai primit „Duhul Sfânt” te duci direct în iad. Din adolescenţă începi să vezi că ceva nu e în regulă, că nu ne comportăm firesc. Se vede că suntem foarte încordaţi; pentru că ţi se spune întruna: „Aia nu ai voie, cealaltă nu ai voie…” Şi am crescut cu încordarea aceasta.
În general există multă nemulţumire printre credincioşii penticostali. Însă puţini sunt dispuşi să facă pasul și să se desprindă. Majoritatea se complac.

Facultatea
Dumnezeu a rânduit ca eu să fac facultatea la Oradea. Am locuit acolo o perioadă de 8 ani, răstimp în care m-am împrietenit cu tot felul de oameni, printre care şi ortodocşi şi catolici.
Dintre toţi, pentru mine cel mai mult a contat întâlnirea cu un regizor, originar din Bucovina, ortodox, pictor de icoane. Era tăios, îţi spunea verde-n faţă ce avea de spus. El tot mă făcea sectar, tot îmi zicea: ,,Măi, te autodistrugi!” Eu nu prea credeam şi încercam să nu-l bag în seamă. În schimb era foarte generos, dădea şi cămaşa de pe el, dacă era nevoie. Ne invita la el pe toţi colaboratorii, ne punea la masă, vorbeam. Cu felul lui de a fi mi-a stârnit oarecum dorinţa de a găsi frumuseţea Ortodoxiei. Deja eram atras să citesc despre ea. La un moment dat mi-a zis: „Dacă vrei, poţi să vii cu mine la biserică”. Şi am fost o dată sau de două ori. Mi-a venit greu, nu-mi plăcea la început.
El era documentat. Şi mai găsea despre penticostali, că nu ştia înainte să ne întâlnească pe noi, şi ne zicea: „Uite, măi, ce zice de penticostali, de baptişti, uite cine sunteţi voi, uite cum aţi apărut…”
Eu am studiat muzica şi având şi ceva talent, m-am ocupat de departamentul muzical din cadrul adunării. Am mai imprimat cântece şi eram invitat să fac turnee. În felul acesta am ajuns să cunosc situaţia adunărilor din ţară, cu multe lucruri ascunse la prima vedere. Însă faptul că depindeam material de ei m-a făcut să mă şi desprind foarte greu, altfel cred că aş fi făcut-o mai demult.

Viena

biserica rusa viena

Catedrala rusă din Viena

Eu deja căutam de unul singur să citesc încet, încet despre Ortodoxie. Îi spuneam soţiei: „Eu nu m-aş mai duce la nici o biserică. Dacă vrei, eu m-aş duce mai degrabă la ortodocşi.” Soţia, mai ales, nu era obişnuită mai deloc. Eu deja mă obişnuisem un pic, spre mirarea prietenilor mei protestanţi care mă ştiau mai modern, mai rocker, mai liber: „Cum poţi tu să te conformezi acolo?”
La un moment dat, am avut posibilitatea să-mi iau un an concediu fără plată. Era în anul 2010. Şi am decis să mergem la Viena, eu având şi câţiva fraţi acolo. La Viena am avut timp mai mult ca să citim, să cugetăm, să căutăm.
Primele slujbe ortodoxe la care am mers regulat au fost la biserica rusă din Viena. Mă gândeam ce va spune soţia. Ei însă i-a plăcut din prima. Ne-au impresionat muzica, seriozitatea, somptuozitatea slujbelor, cu toate că nu înţelegeam nici un cuvânt. Se slujea în rusă şi puţin în germană. Însă nu era nevoie de cuvinte pentru a simţi puterea care emana din rugăciuni şi cântări.

Putna
La Viena am început să citim mai multe materiale despre Ortodoxie pe internet. Foarte mult ne-au ajutat cuvintele Părintelui Arsenie Papacioc, apoi Filocalia, mărturiile altor convertiţi, conferinţele, filmele ortodoxe Ţarul, Ostrov. Pe rând, unul din noi citea cu voce tare iar celălalt asculta.
Tot de pe internet am aflat ce trebuie să facem ca să devenim ortodocşi. Am fost sfătuiţi să ne botezăm la o mănăstire de călugări. Am scris la Putna, pentru că despre ea ştiam mai multe încă de copil, şi părinţii ne-au răspuns. Apoi la sfârşitul lui august 2011 am venit şi toate au decurs de la sine: spovedania, naşii, botezul, cununia…

Manastirea_Putna_la_apus

Biserica Mănăstirii Putna

Spovedania a fost foarte interesantă pentru noi. Şi la penticostali se mai practică mărturisirea, către pastor sau altă persoană mai cu experienţă. Dar foarte rar. A fost cazul cu mine când nu primeam Duhul Sfânt la stăruinţă: „De-aia n-ai primit, că nu te-ai mărturisit. Ia să te mărturiseşti!” Problema este că nu este confidenţial. Imediat află părinţii. Şi soţia mea simţea din adolescenţă nevoia să se mărturisească. Ea tot timpul zicea că-i spune lui Dumnezeu, dar îşi dorea să-i spună şi unui pământean mărturisirea.

Am simţit o uşurare, o eliberare. Eram încordaţi, împovăraţi, cu o presiune pe noi care a dispărut după ce ne-am spovedit. Apoi însăşi viaţa noastră familială s-a îmbunătăţit, s-au vindecat nişte răni.
Simţim foarte multă binecuvântare. La început, de atâta bucurie şi acea linişte căzusem într-o lene, parcă mă desfătam aşa, prea tare, şi mi-am zis: „Stai, măi, că de fapt trebuie să faci mai mult acum!” Ne-am întors acasă cu o mare bucurie, bucurie care nu se poate descrie în cuvinte. În plus s-a schimbat atitudinea noastră faţă de oameni, felul cum vedeam oamenii. Eram parcă normali acum.
Noi, când am venit la Biserica Ortodoxă ne-am simţit acasă, asta deşi ne-am născut în familii de penticostali. Când mergeam acolo simţeam că nu aparţin acelei comunităţi, că n-am ce căuta acolo, simţeam că nu am legătură cu ei. Pe când aici, ne-am simţit acasă. Am găsit ce căutam. Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne păstreze setea aceasta.

Manastirea_Putna IN
Am luat de la Putna „ceva” ce nu putem defini. După aceea au mai venit lupte, dar acel „ceva” a rămas, şi amintirea acelor momente nu ni se poate şterge. Când văd cât de mult pierd, de câte se lipsesc cei care nu vor să cunoască adevărul, ce putere au rugăciunile ortodoxe, ce mesaj, cât har, îmi vine în minte rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul: „Milostive Doamne, dăruieşte tuturor popoarelor pământului să Te cunoască pe Tine, prin Duhul Tău Cel Sfânt.” Amin.

Ioan M.


Sursa: putna.ro

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB