Un an în Sfântul Munte

29 December 2014

Prima mea vizită la Sfântul Munte, ca bursier al fundației Doug Patterson, a avut loc în primăvara anului 2013. Până la sfârșitul aceluiași an am realizat trei călătorii la Sfântul Munte, timp în care am vizitat toate cele 20 de mănăstiri.

peri2

Tim Vyner pictând în acuarelă, deasupra Mănăstirii Grigoriou, Sfântul Munte

Bursa pe care am obținut-o a fost o ocazie unică de a vizita acest loc fascinant, precum și pe monahii care trăiesc acolo, departe de privirile oamenilor. Arhitectura și peisajul îți taie răsuflarea. Din momentul în care cobori de pe vapor și pui piciorul pe pământ, la Dafni, simți în jurul tău puterea tradiției și a rugăciunii și spiritualitatea acestui loc sfânt.

konstamonitou_cover

Participarea mea la viața de zi cu zi a monahilor mi-a permis să urmăresc îndeaproape programul auster al părinților, care are la bază tradiția rugăciunii continue și a meditației. Fiecare părinte, novice ori monah, închinător ori simplu trecător este parte a acestui mod de viețuire de sute de ani de la Sfântul Munte. Printre ei se găsesc bucătari, tâmplari, intelectuali, grădinari, constructori și artiști.

peri3

Chip de monah. Desen digital (ipad) de Tim Vyner

Toți participă activ la această bogăție spirituală și formează unicitatea care caracterizează viața comunității monastice din fiecare mănăstire. Am folosit culori vii în acuarelă pentru a reda acest echilibru între condițiile vieții monahale, a rugăciunii neîntrerupte și a duhului prieteniei și a vieții de obște.

Colecția care a reieșit din această călătorie a fost rezultatul experienței mele personale. Fie că folosesc tehnicile tradiționale în acuarelă, ori schițele în tuș, ori digital cu ajutorul tehnologiei moderne, precum ipad, lucrările mele se bazează pe trăirile locale și încearcă să redea dimensiunile experimentale ale locului și ale timpului respectiv. Cu toate că această colecție ilustrează un mod de viață care s-a schimbat foarte mult în ultimul mileniu, am încercat să redau instantanee care caracterizează viața la Sfântul Munte astăzi.

tv_iveron_1

Iviron. Desen digital de Tim Vyner

Nu am trecut cu vederea peste programul în desfășurare de reabilitare a mănăstirilor care schimbă semnificativ imaginea pe care Sfântul Munte o avea până acum. Mănăstirea Dohiariu s-a schimbat foarte mult în ultimii 20 de ani datorită eforturilor neobosite ale harismaticului ei egumen. Este vorba despre un foarte frumos complex de clădiri, care a fost restaurat de către o echipă formată din oameni de artă, meșteri constructori și pietrari. Alte mănăstiri, precum Esfigmenu și Kostamonitu, se pare că își întrețin ansamblurile de clădiri din fonduri proprii, nedorind să ia parte la programele de restaurare la scară largă. Mănăstirea Dionisiu este o mănăstire veche cu arhitectură tradițională, fiind înconjurată, însă de silozuri de beton armat și drumuri moderne. Mănăstirea Sfântul Pantelimon construiește o casă de oaspeți cu o capacitate de 500 de locuri de cazare pentru pelerini. Multe clădiri din Sfântul Munte sunt înconjurate de schele, aflându-se în plin proces de restaurare, însă există și foarte multe chilii și biserici aflate într-un grad avansat de degradare. Peste tot, în jurul mănăstirilor se pot vedea împrăștiate diferite materiale de construcții.

36403

Chilie aghiorită. Acuarelă de Tim Vyner

Sfântul Munte traversează o perioadă de schimbări profunde, restaurarea și modernizarea clădirilor ce aparțin mănăstirilor făcându-se cu ajutorul cunoștințelor tehnicii de astăzi. Mulți monahi posedă telefoane mobile și au acces la internet, animalele de povară folosite cândva au fost înlocuite de automobile, drumurile au înlocuit potecile de altădată ce făceau legătura între mănăstiri.

tv_bells

Clopote. Grafică digitală de Tim Vyner

La Karyes, centrul administrativ al Sfântului Munte, în stația de autobuz (mereu aglomerată), de unde pleacă zilnic mașini cu diferite destinații în Sfântul Munte, există magazin de unde, cei care doresc, își pot cumpăra un espresso cald iarna, și un frapé rece în zilele călduroase de vară! Fără doar și poate, condițiile de viață s-au îmbunătățit pentru mulți părinți de aici în ultimii 20 de ani.

tv_church_roof

Acoperiș de biserică. Grafică digitală de Tim Vyner

Cu toate acestea, bibliotecile ce conțin opere de o inestimabilă valoare, lucrările unice de artă, precum și vestigiile sfinte ale Ortodoxiei nu fac decât să ne reamintească permanent faptul că, în ciuda semnificativelor schimbări exterioare, viața duhovnicească de la Sfântul Munte rămâne neschimbată.

peri4

Stavronikita. Acuarelă de Tim Vyner

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB