Sfântul Mucenic Sebastian

18 December 2014
sebastian, dionysiou 1547

Sfântul Mucenic Sebastian, frescă de la Mănăstirea Dionisiu, 1547

Sebastian, lepădând slava cea lumească,
A răbdat chinurile, cu ciomege  fiind bătut.
În ziua a optsprezecea, Sebastian și-a dat duhul.

Sfântul Sebastian s-a născut în orașul Milano (Mediolanum) din Italia, în anul 250 sau 256 d. H. Părinții săi, creștini fiind, i-au oferit fiului lor o educație creștină. Fiindcă se trăgea dintr-o familie nobilă, el a atras atenția împăratului Carinus, care l-a ridicat la rangul de general în armată. Mai apoi, împăratul Dioclețian l-a numit comandant al regimentului întâi al pretorienilor.

Fire milostivă, Sebastian a luat de foarte multe ori apărarea creștinilor săraci, persecutați de către autorități. De asemenea, din mărinimie, a ajutat de foarte multe ori Biserica din Roma, drept pentru care Papa Gaius i-a acordat titlul de ,,apărător al Bisericii”.

Mai târziu, atunci când a început prigoana împotriva creștinilor, s-a întâmplat ca un grup de creștini să fie arestat, iar Sebastian a aflat despre aceasta. Ca să-i încurajeze, în momentul când au fost duși pentru a fi judecați, Sebastian, spre surprinderea tuturor celor de față, a mărturisit că este și el creștin. Drept urmare, Dioclețian a poruncit pe loc ca Sebastian să fie omorât. Îndată, cineva a tras o săgeată și i-a străpuns pieptul lui Sebastian, care a căzut la pământ.

Trupul lui a fost luat de o creștină pe nume Luchina, care și-a dat seama că Sebastian încă mai trăia. Îngrijindu-l pe ascuns, Sebastian s-a întremat. De îndată ce și-a revenit, s-a înfățișat din nou înaintea lui Dioclețian și l-a mustrat pentru cruzimea arătată față de creștini. Atunci, împăratul a poruncit să fie biciuit până ce și-a dat ultima suflare. Astfel, Sebastian s-a făcut pildă de luptător pentru credință ,,până la moarte” (Apocalipsa lui Ioan, 9, 10).

Tropar, glasul întâi, ,,Locuitor pustiului”:

Disprețuind adunarea cea idolească, Sebastiane, ai alcătuit adunare cinstită, și, împreună cu slăviții mucenicii, ai zdrobit puterea vrăjmașului și, cu aceștia, duhovnicește te-ai veselit, mulțumind pe cei ce îți strigă ție: slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB