Piatră, cărămizi și cearșafuri negre

Cea mai mică bisericuță bizantină a Orașului, înconjurată de prezențe întunecate

Este vreun alt mod mai bun de a cunoaște Orașul, afară de a te preumbla pe străduțele lui? Personal, cred că nu, mai ales că fiecare drumeag din Oraș este deosebit de celelalte, totdeauna apare ceva unic, gata să te uimească.

Făcând o plimbare prin cartierul Çarşamba, unde locuiește comunitatea musulmană conservatoare din Oraș, m-am trezit pe o străduță îngustă, căutând cea mai mică bisericuță bizantină a Orașului, păstrată până astăzi: katholikonul Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul en Trullo.

În zona cartierului Fatih se găsesc răspândite zeci de monumente și biserici bizantine, ieșindu-ți în cale în cele mai neașteptate locuri, iar în cartierul Çarşamba, preferințele vestimentare ale locuitorilor creează un contrast și mai evident cu acestea. Destui bărbați cu bărbi musulmane, îmbrăcați cu saric și șalvari, cele mai multe dintre femei, îmbrăcate în kara çarşaf, având acoperit tot trupul cu excepția ochilor și, uneori, a gurii și a bărbiei. Acest mod de a se îmbrăca nu are legătură cu tradiția islamică, apărând abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, mai mult ca o reacție la moda și influența apuseană. Dacă în Turcia doar 1% dintre femei se silesc să se îmbrace astfel, în Çarşamba, aproape majoritatea sunt îmbrăcate în cearșafuri negre.

După moda musulmană

Adolescente plecând de la școală spre moschee, pentru rugăciunea de amiază

Desigur, nu am bătut străzile din Fatih ca să mă preocup de obiceiurile vestimentare și de proiecția socială a islamului conservator, ci pentru a vedea încă o dată biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul, despre care citisem puțin, pentru că puține se cunosc despre istoria ei: este considerată o construcție din veacul al XII-lea, fapt pentru care dă mărturie chiar arhitectura ei. Crucea înscrisă este împodobită cu mici abside, element caracteristic unei epoci în care curbele și decorațiunile încep să transforme aspectul masiv de până atunci al bisericilor. Imaginația dă frâu unor construcții mai „eterice”, cu mai multe ferestre, mai multe coloane și o cupolă ce apare deodată pe o turlă supraînălțată. Până și turla este un indiciu al epocii în care a fost construită această biserică. În primele veacuri, turlele erau aproape inexistente, ajungând ca în arhitectura târzie să fie alcătuite din multiple prisme extensiv decorate (precum la paraclisul de la Mănăstirea Pammakaristos).

Femei privind vitrine, imagini ale unui Oraș neștiut

Denumire en trullo se datorează existenței unui palat cu turle, care se găsea în apropiere, a cărui apropiere a făcut ca biserica să preia acest nume. Este posibil ca Mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul să fi fost înființată după mutarea Patriarhiei la Mănăstirea Pammakaristos, în 1456. Maicile au rezistat în Mănăstirea Sfântului Ioan până în anul 1587, când Pașa Hirami Ahmet, agă al temuților ieniceri, decide transformarea ambelor biserici în geamii. Acesta a rămas numele geamiei până astăzi: a Ienicerilor. La începutul secolului XX ajunsese în pragul colapsului, fiind renovată abia în anii 1960. Minaretele de lemn nu au rezistat până în zilele noastre.

Coloane modificate, din partea de sud a bisericii. Numai în partea de nord și de est se mai păstrează coloanele originale

Capitel original, pe care încă se mai poate distinge Crucea

Mai vizitasem și în alte dăți biserica, dar niciodată până acum nu o găsisem deschisă, ca să pot vedea și interiorul. De data asta am reușit: am trecut pragul, curios, neștiind ce priveliște avea să mă întâmpine înăuntru.

Lumina din narthex este destul de slabă, iar acest lucru se datorează mai ales restaurării din anii 1960. Multe ferestre au fost sacrificate pentru a întări rezistența structurală.

Narthexul cel întunecat: stâlpii de susținere dau o senzație de lărgime spațiilor semiautonome din mica biserică

Biserica Mănăstirii Înaintemergătorului Ioan are numai 15 metri lungime: doar câțiva pași sunt de ajuns ca să intri în naos.

Simțind privirile pătrunzătoare ale imamului și altor musulmani ațintite asupra mea, atenția mi s-a încordat pentru a capta cât mai multe informații într-un timp cât mai scurt.

Peste tot domină piatra și cărămida. Două coloane de marmură cu capiteluri theodosiene susțin câteva mici bolți independente. Cine știe de unde au fost duse aici, acum aproape 60 de ani, acele capiteluri, ca să le înlocuiască pe cele originale, care suferiseră stricăciuni. Altarul are trei lobi. În stânga are o ușă, în dreapta se găsește amvonul musulman și mihrap-ul.

Vedere spre altar, acum transformat după rânduiala musulmană

Datorită ferestrelor întreite de pe ambele părți ale naosului, lumina ajunge peste tot, punând în valoare brâul ornamental de marmură ce înconjură naosul. În sfârșit, am putut vedea interiorul bisericii Mănăstirii Sfântului Ioan en trullo! Încă o privire și o mulțime de alte amănunte îmi stârnesc interesul. Scot aparatul foto, dar la auzul sunetului celei dintâi declanșări, imamul vociferează și nu-mi îngăduie să mai fac vreo fotografie, aducându-mi aminte că nu mă găsesc într-un cartier oarecare al Orașului, ci în Çarşamba. Poate că, dacă m-aș fi deghizat, cu barbă lungă, saric și șalvari, atunci l-aș fi putut convinge pe imam…

Pășind spre ieșire, mai arunc câteva priviri și mă gândesc că ar trebui să-l pun în legătură cu imamul primitor de la Bodrum Camii, de la Mănăstirea Myrelaiou, adică. Da, ar fi spre folosul tuturor…

Cea mai mică biserică bizantină din Constantinopol

În ciuda interdicției de a fotografia, nu m-am simțit deloc dezamăgit: în sfârșit reușisem să văd interiorul unei biserici bizantine pe care puțini au reușit să-l vadă și am avut ocazia de a-mi consolida simplu și practic cunoștințele de arhitectură, observând legătura dintre specificul arhitectural al bisericii și vârsta ei, pierdut în contradicțiile dintre Çarşamba și o biserică bizantină, între cărămizi, pietre și cearșafuri negre…

Göksel Baktagir – Masum Aşk:

Sursa: http://tixamperiaapothnpolh2.blogspot.ro/