Corul Bizantin Grec

19 May 2014

corul-in-0

A fost înființat în 1977 de către Lykourgos Angelopoulos și asociații săi. Scopul principal al corului îl reprezintă studierea și interpretarea muzicii bizantine, în forma în care a ajuns ea până în zilele noastre prin intermediul tradiției orale și scrise. În cei 30 de ani de activitate, corul a susținut peste 1000 de concerte și numeroase evenimente liturgice și alte reprezentații în Grecia, Europa (în peste 31 de țări), Asia, America și Africa. Printre aceste evenimente se numără și slujbele de la Sfânta Mănăstire din Sinai (1983), Cologne (1983), Sfânta Mănăstire a Marii Peșteri (1987), Sfânta Mănăstire Vatopedi (1992), Catedrala „Sfântul Dimitrie” din Tesalonic (1993), Sfânta Mănăstire istorică din Arkadi (2000) și din Krakovia (2000), multe dintre aceste ceremonii fiind difuzate prin radio.

corul in 1

Anul 2000 a însemnat în special participarea Corului la Sfânta Liturghie Pan-Ortodoxă oficiată la Betleem, la Sărbătoarea Nașterii Domnului, cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de creștinism. În iunie 2002, Corul a participat la un alt eveniment istoric de renume, Sfânta Liturghie care a fost oficiată pentru prima dată (după căderea Constantinopolului) în biserica „Sfântul Apolinarie” din Ravenna (secolul al VI-lea) de către un patriarh ortodox (în persoana Sanctității Sale, Bartolomeu I).

Corul a făcut numeroase înregistrări la cele mai mari studiouri de radio şi televiziune din Europa. A participat la prima interpretare a lucrării de muzica contemporană intitulată Rodanon de Michalis Adamis (lucrare inedită, premiată la concursuri internaţionale), dar şi la interpretări ale extractelor de muzică antică grecească şi creştină timpurie din Slujba celor trei tineri din cuptor, transcrisă şi reintergrata de acelaşi M. Adamis.

corul in 2

În 1990, Corul a început imprimarea şi publicarea lucrărilor Marelui Maistor, Sfântul Ioan Cucuzel, proiect ce a putut fi realizat cu sprijinul Fundaţiei „Alexander Onassis” care a finanţat două burse pentru doi membri ai corului, Konstantinos Angelidis şi Giorgos Konstantinou.

A participat la festivalurile din Atena şi Epidavros şi a susţinut concerte anuale între 1989 şi 1991 la teatrul antic grecesc din Epidavros. În 1991, Corul avea să concerteze pentru prima dată în Palatul Muzicii din Atena, având numeroase reprezentaţii din 1995 până astăzi. În cadrul expoziţiei Glory of Byzantium, Corul Bizantin Grec avea să susţină 3 concerte la Metropolitan Museum of Art din New York, în 1997. În ianuarie 1998, a participat la evenimentul intitulat „Greece în Britain” cu un concert dat în Queen Elizabeth Hall din Londra. În mai 2001, la iniţiativa profesorului Alexander Lingas, Corul a cântat în premieră absolută slujba Canto Vespers la Oxford (transcrisă şi refăcută de Alexander Lingas şi Ioannis Arvanitis). În august 2001, pentru a cincea oară consecutiv, Corul avea să dea concertul oficial în cadrul Congresului de Studii Bizantine din Paris împreuna cu Ansamblul Organum.

Încă din 1993, Corul Bizantin Grec a înregistrat 9 CD-uri în Franţa şi Grecia, peste 30 de casete şi cărţile Ioan Cucuzel-opere selectate, Teoria şi practica Muzicii Bisericeşti, de Giorgos Konstantinou, Antologia de Petru Efesiu şi Importanţa cercetărilor şi predării lui Simon Karas cu privire la indicarea şi transcrierea lucrării semnelor de expresie de Lykourgos Angelopoulos.

Sursa: byzantion.ro

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB