Bătrânul Dionisie, duhovnicul de la Colciu

La Chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Schitul Colciu, care aparține de Sfânta Mare Mănăstire a Vatopedului, a înflorit una dintre cele mai înmiresmate flori ale grădinii aghioritice, preacuviosul părinte ieroschimonah și duhovnic Dionisie Ignat (1909-2004).

M-am învrednicit să-l cunosc și să vorbesc împreună cu el. Prima mea întâlnire cu el a avut loc la un praznic al Mănăstirii Vatopedului din 2001. Mi-a făcut o puternică impresie chipul său cuvios, simplitatea și smerenia lui. Zâmbetul lui călugăresc și pașnic m-a robit pe dată, mai ales că era plin de o noblețe duhovnicească lipsită de ipocrizie. După ce am discutat cu el, mi-am dat seama că am înaintea mea un simbol al monahismului aghioritic. Vedeam în faţa mea pe unul dintre ultimii atleți ai cetei pustnicești a Domnului, care mai bine de optzeci de ani a dus o luptă piept la piept cu puterile cele nevăzute, cu demonul cel viclean, ale cărui uneltiri le-a stricat. Ajungând acum la vârsta de 92 de ani, părintele Dionisie își aștepta chemarea la ceruri.

Patria lui pământească, potrivit cu cele pe care mi le-a povestit părintele, este Moldova. Moldova este numită chiar de către români „raiul pământesc al lui Dumnezeu”. Într-adevăr, am fost și eu de trei ori în România și lucrurile stau cu adevărat aşa. Peste tot mănăstiri vechi, obiceiuri creștinești, o adâncă evlavie a locuitorilor din această zonă. Ajunge să spun numai că salutul în zonele Moldovei nu se face cu formulele obișnuite: „Bună ziua!”, „Bună seara!”, ci cu o doxologie adusă lui Dumnezeu: „Lăudați pe Domnul!”.

Părintele Dionisie s-a născut în 1909 în satul Vorniceni din județul Botoșani. Părinții lui se numeau Ioan și Casandra. Cu harul lui Dumnezeu, au avut opt copii, dintre care primul și ultimul au fost monahi. În 1922, primul lor copil, numit Gheorghe, a venit la Schitul Măgura pentru a se călugări. După un an, l-a urmat și ultimul fiu al familiei Ignat, Dimitrie, care pe atunci avea numai 14 ani.

Din pricina tulburărilor produse de schimbarea calendarului, cei doi frați după trup, Gheorghe, deja monah și ierodiacon cu numele de Ghimnazie, și fratele de mănăstire Dimitrie, la vârsta de 17 ani, împreună cu alți doi părinți, au plecat la Sfântul Munte, în 1926. S-au stabilit vremelnic la Chilia Sfântului Gheorghe din Kapsala, unde locuiau pe atunci optsprezece monahi români. Au lucrat din greu vreme de cinci ani pentru a cumpăra Chilia Buneivestiri a Maicii Domnului, unde au rămas alți cinci ani. În 1927, tânărul Dimitrie a fost tuns monah cu numele de Dionisie, în timp ce fratele său, părintele Ghimnazie, a fost hirotonit ieromonah în 1931. În 1937 s-au mutat la Chilia Sfântului Gheorghe din Colciu, unde părintele Dionisie a rămas până la moartea sa.

Aici, la Colciu, au găsit numai biserica, în timp ce chiliile și camerele și restul clădirilor le-au construit ei mult mai târziu, împreună cu cei șase-șapte monahi care trăiau acolo.

Ca temelie a viețuirii monahale au așezat, așa cum este cunoscut, ascultarea, tăierea voii și slujirea fără întrerupere a sfintelor slujbe. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul material al Mănăstirii Vatopedului, cei doi frați au reușit să aranjeze foarte bine această Chilie a Sfântului Gheorghe. Părintele Dionisie, după adormirea părinților mai bătrâni, a preluat conducerea duhovnicească a Chiliei, care număra pe atunci nouă monahi. În acea vreme, Chilia aceasta a Sfântului Gheorghe era una dintre cele mai înmiresmate flori ale monahismului aghiorit și aici se adunau pentru slujbe monahii români din toate laturile Athonului. Părintele Dionisie, de asemenea, cu părinteasca lui iubire și bunătate, îngăduia nenumărați închinători veniți din țară, care găseau acolo nu numai un acoperiș și mâncare, ci și o odihnă duhovnicească, mângâiere și ajutor în problemele vieții.

Răspândirea faimei virtuților părintelui Dionisie a depășit granițele Athonului și a ajuns și în Grecia, de aceea mulți creștini greci veneau și se spovedeau la părintele Dionisie. Din 1989 conducerea mănăstirii Vatopedului a fost preluată de preacuviosul părinte Iosif, ucenicul faimosului Gheron Iosif Isihastul, și de ucenicul său, arhimandritul Efrem, ca egumen al mănăstirii. Legăturile părintelui Dionisie cu noua conducere a Mănăstirii Vatopedului au fost foarte bune și părintele nu se oprea din a da slavă lui Dumnezeu și a-I mulțumi pentru schimbările care s-au produs, fiind recunoscător Domnului pentru ajutorul pe care-l primea de la binecuvântata obște a mănăstirii tutelare. În plus, legăturile cu Mănăstirea Vatopedului nu se rezumau numai la sprijinul material, ci cuprindeau și latura duhovnicească a vieții monahale, atât virtuoșii părinți Iosif și Efrem folosindu-se duhovnicește de prezența Bătrânului Dionisie, cât și părintele Dionisie având parte de binecuvântare prin prezența noii obști în mănăstirea tutelară.

Din învățăturile preacuviosului părinte Dionisie ne putem da seama cât de mult l-a luminat și l-a mângâiat harul Dumnezeiesc și l-a așezat ca un povățuitor nerătăcit pentru multe suflete. Prezentăm mai jos câteva din sfaturile duhovnicești pe care le-a lăsat ca un fel de moștenire duhovnicească neprețuită neuitatul părinte Dionisie:

– Pentru a fi cineva călugăr nu există altă cale decât munca și rugăciunea.

– Singurul scop al monahului trebuie să fie câștigarea împărăției cerurilor.

– Satana seamănă în om gânduri, așa cum țăranul seamănă grâul în câmp. Semințele, gândurile, dacă le primești cu bucurie și cu mulțumire, rodesc.

– Când gândurile scot rădăcini, nu pot fi smulse cu ușurință.

– Maica Domnului nu vede neputințele noastre, ci iubirea noastră față de Fiul ei. Atunci ne iubește și ea, ne cercetează și nu se depărtează de noi.

– În lumea aceasta nu avem nimic altceva decât pe Hristos, pe Maica Domnului și chilia noastră.

– Am iubit mult slujbele Bisericii, de aceea până astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, nu am lipsit de la nici una.

– Ucenicul care ascultă de Starețul său să creadă că îi vorbește Însuși Domnul.

– Sfântul Munte este raiul lui Dumnezeu pe pământ.

– Fără ascultare nu există viață călugărească.

– Cu ascultarea, Dumnezeu ne vede și ne trimite ca dar smerenia.

– Pentru a ne lupta cu duhurile necurate, avem nevoie de ascultare, de tăierea voii și de smerită cugetare.

– Înaintarea în viața duhovnicească depinde de spovedania curată.

– Cei care stăpânesc pe pământ sunt răspunzători de fărădelegile popoarelor pe care le conduc.

– Sfântul Munte este pentru cei botezați ca o înnoire a Botezului.

– Apostolii „antihristului” nu au nici o putere cât timp există ortodoxia.

– Dușmanii ortodoxiei vor să ne dezbine. Noi trebuie să-i înfruntăm cu răbdare și cu înțelepciune.

– Să nu ascundem faptul că suntem creștini ortodocși.

– Câți rabdă astăzi și țin ortodoxia sunt mucenici ai lui Hristos.

– Domnul ne iubește pe toți și pe fiecare în parte ca un părinte iubitor.

– Oriunde ar merge omul, dacă este departe de Dumnezeu, nu va găsi liniște și odihnă lăuntrică.

– Cine se îngrijește de mântuirea lui Îl va avea întotdeauna ca ajutor pe Dumnezeu.

– Cu cât mai sus urcă omul duhovnicește, cu atât mai aspru îl luptă diavolul cu mândria.

– Mai bun este un păcătos smerit, decât un „sfânt” care are fapte bune, dar este mândru.

– Dificultățile în viața noastră vin pentru că nu avem smerenie.

– Cel care se mândrește pentru faptele lui se ostenește degeaba.

– Temelia pentru orice înaintare duhovnicească este smerenia.

– Cel care crede din inimă că este nevrednic, acela este auzit de Dumnezeu.

– Părinții care spun despre greșelile copiilor lor: „Nu-i nimic, nu contează” se îndepărtează cu toții de Biserică.

– Sfaturile pentru mântuire sunt ușoare, dar televizorul sporește patimile noastre și nu putem să împlinim aceste sfaturi.

– Pentru ca să se mântuiască, va trebui ca pruncii și copiii să iubească Ortodoxia și sfaturile Bisericii.

– Răul se naște în copii de la vârstă fragedă, pentru că se uită la televizor și văd de toate, fără nici un fel de discernământ din partea părinților lor.

– Dacă părinții își sfătuiesc corect copiii, vor avea multă plată de la Dumnezeu.

– Muzica bizantină este muzica îngerilor.

– Ortodoxia și creștinii cântă întru slava lui Dumnezeu.

– Muzica Bisericii înalță mintea omului la Dumnezeu.

– Orice ar păți omul în viața sa, trebuie să alerge îndată la Biserică la spovedanie, pentru sfințirea sufletului său.

– Iubirea este una dintre cele mai mari harisme. Dacă nu ai iubire, toate sunt nefolositoare.

– Vom fi adevărați creștini când îi vom iubi pe toți, în afară de dușmanii credinței noastre.

– Dumnezeu se gândește mult la noi, pentru că ne și iubește mult.

– Rugăciunea lui Iisus este cea mai mică rugăciune ca întindere, dar cea mai puternică dintre toate.

– Când spunem rugăciunea lui Iisus, să zicem la sfârșit și „pe mine păcătosul”, pentru că mult este războit monahul de duhurile cele viclene atunci când are egoism.

– Oricât ar fi de înaintat în virtute, monahul trebuie să spună că nu a făcut nimic bun.

– Cine are smerenie are înlăuntrul lui toate virtuțile.

– Când păcătuim, Îl răstignim pe Hristos pentru a doua oară.

– Dumnezeu n-o să mă pedepsească pentru că sunt păcătos, ci mă va pedepsi pentru că nu m-am pocăit.

– Dacă pleacă Portărița de la Sfântul Munte, atunci și monahii, chiar dacă vor voi să rămână, n-o să mai poată.

– Părinții păstrează harul lui Dumnezeu atunci când se ostenesc să-și crească copiii în mod creștinesc.

***

Bătrânul Dionisie și-a petrecut ultimii ani ai vieții în întuneric fizic, deoarece și-a pierdut vederea. Cu toate acestea, participa neîntrerupt la slujbele bisericii Chiliei sale.

Ultima vizită a lui Dumnezeu a venit cu pace în zi de marți, în 28 aprilie, în anul 2004. A părăsit viața aceasta cea înșelătoare, așa cum zicea el, pentru a se muta la cea veșnică și adevărată, pe care a dorit-o din frageda pruncie. Dumnezeu l-a slăvit pe pământ și cu un semn văzut pentru a ne încredința de sfințenia lui. Din clipa în care a adormit până la îngroparea sa, trupul său răspândea o foarte puternică mireasmă. Potrivit cu mărturia egumenului Mănăstirii Vatopedului, părintele Efrem, și a altor mulți părinți, această bună mireasmă a ținut până la coborârea trupului său în mormânt.

Având încredințarea faptului că am pierdut, pe de o parte, un rugător pământesc, dar am câștigat un mijlocitor ceresc, îl rugăm și noi pe părintele Dionisie să mijlocească pentru noi către Preasfântul Dumnezeu, să ne împlinim și noi făgăduințele noastre monahale, să dobândim smerenia inimii, pe care atât de mult a iubit-o și a propovăduit-o aici pe pământ, și să avem și noi parte de sfârșit călugăresc și de un rai bun. Veșnică să-i fie pomenirea! Amin.