Din slavă în slavă: desăvârșirea care crește

Deoarece raiul este în primul rând o stare a fiinţei în care cei răscumpăraţi se deplasează într-o tot mai profundă viaţă în Dumnezeu, experierea raiului nu este statică, ci tot mai intensă. Totuşi, ni se spune că nu toţi înaintează în aceeaşi măsură. Cu cât este mai mare dorinţa, iubirea noastră şi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, cu atât mai mare este capacitatea noastră de a primi lumina divină şi mai deplină este experierea de către noi a raiului. Sfântul Grigorie Teologul (sec. al IV-lea) afirmă:

„Primeşte în afară de aceasta Învierea, Judecata şi Răsplata conform cu balanţa dreaptă a lui Dumnezeu; şi crede că aceasta va fi Lumina celor a căror minte este curăţită (adică, Dumnezeu – văzut şi cunoscut) proporţional cu gradul lor de curăţie, pe care o numim Împărăţia lui Dumnezeu; dar pentru cei care suferă de orbirea facultăţii lor conducătoare, întunericul, adică înstrăinarea de Dumnezeu, va fi proporţional cu orbirea lor (sublinierea mea)”[1].

O respingere veşnică se află în paralel cu acceptarea veşnică a lui Dumnezeu. Aşa cum există posibilitatea de a înainta din slavă în slavă, sau de a te apropia tot mai mult de Dumnezeu, mergând tot mai departe în rai, tot aşa există posibilitatea de a coborî gradual tot mai adânc în iad. Aceasta vrea să spună Sfânta Scriptură când se vorbeşte despre diferite niveluri de răsplată şi pedeapsă în viaţa de apoi.

Prin urmare, învăţătura ortodoxă spune că raiul este mai mult decât un loc cu o parte interioară şi o alta exterioară. Asemănător, este mai mult decât o condiţie dobândită, care este statică şi care nu se schimbă sau adânceşte niciodată. Mai degrabă el este o stare dinamică, vie care se mută de la un anume nivel de fericire la un nivel de fericire mai profund. Este o călătorie veşnică în care cei răscumpăraţi înaintează, după cum spune Scriptura, din slavă în slavă (2 Corinteni 3, 18).

Reflectând la cei ce vor moşteni raiul ne putem întreba: fiecare va trăi bucuria şi împlinirea deplină, deşi aceasta e diferită la fiecare? Răspunsul ortodox este că fiecare va trăi bucuria, fericirea şi împlinirea deplină și totuşi, nu va fi la fel pentru fiecare persoană în parte. Cei mântuiţi vor avea capacităţi diferite să experieze fericirea în funcţie de viaţa pe care au trăit-o şi de puterea cu care L-au iubit şi dorit pe Dumnezeu. Vasul fiecăruia va fi plin până la revărsare, cu mult peste capacitatea sa de experiere. Însă, fiecare va avea un vas de mărime diferită. Experierea raiului diferă, fiindcă nu este pur şi simplu bazată pe iertare, ci pe gradul nostru de sfinţenie de dorinţă şi de iubire faţă de Dumnezeu.

Un alt exemplu pe care aş vrea să-l dau este cel al unui bec. Un bec mic are 15 waţi şi străluceşte la capacitatea sa maximă. Străluceşte perfect? Da, fiindcă străluceşte pe cât de tare poate străluci un bec de 15 waţi. Pe de altă parte, un bec de 100 de waţi străluceşte, de asemenea, perfect, dar luminează mai tare. Ambele becuri strălucesc perfect ţinând cont de capacitatea lor de a străluci. Aici avem conceptul de niveluri relative, diferite de desăvârşire. Conform acestei perspective, pe măsură ce cei transfiguraţi înaintează în viaţa ce va să vină în rai, ei continuă să se shimbe şi să înainteze „din slavă în slavă”, sau de la o stare de desăvârşire la o stare mai profundă de desăvârşire. Cât timp durează acest proces? Pentru totdeauna, fiindcă ei devin pentru totdeauna asemănători cu Dumnezeu, fără a deveni vreodată Dumnezeu.

Desigur, cuvintele în sine nu sunt îndeajuns în a descrie judecata şi mântuirea. Limbajul omenesc întrebuinţează cuvinte bazate pe înţelegerea şi experienţa noastră zilnică. Sfinţii şi proorocii au primit scântei sau pregustări ale stării de a fi în prezenţa lui Dumnezeu şi apoi au apelat la cuvinte şi alegorie pentru a împărtăşi aceste trăiri în Sfânta Scriptură şi în scrierile lor. Sfântul Apostol Pavel citează din profetul Isaia: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Corinteni 2, 9).