Mic Antiretikon – Protestanţii neagă Tainele Bisericii

21 February 2014

athanasios mitilinaios 3Aşadar, după cum v-am spus, Luther a respins Sfânta Tradiţie, dar nu s-a oprit numai aici, ci a negat şi a respins, de asemenea, şi Sfintele Taine ale Bisericii. Păstrează doar două Taine, Botezul şi Împărtăşirea, dar nu le-a dat importanţa pe care aceste 2 taine le au în viaţa Bisericii, ci le-a redus la simple ceremonii religios-liturgice. Mai exact, el nu spunea despre Sfânta Împărtăşanie că reprezintă Trupul şi Sângele Lui Hristos, ci, că este doar o prezenţă simbolică ce închipuie Trupul şi Sângele Domnului. Dar, chiar şi dacă ar fi acceptat că este Trupul şi Sângele Domnului, de vreme ce nu recunoşteau Preoţia ca Taină, atunci, nici Taina Sfintei Împărtăşanii nu putea să mai existe, căci doar cu harul Preoţiei, pâinea şi vinul sunt sfinţite şi devin Cinstitul Trup şi Sânge al Domnului Iisus Hristos. Aşadar, nici dacă recunoşteau că este vorba de Trup şi de Sânge, nerecunoscând Preoţia, nu mai puteau să sfinţească Darurile. Este simplu de dedus acest lucru…Astfel, în esenţă, deşi păstrează aceste două Taine, nu le dau importanţa cuvenită, şi, astfel, de fapt, le neagă şi pe acestea.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB