Iconografia din Vechile Case de Adunare

Am scris recent despre descoperirile arheologice ce au scos la iveală vechi case creștine de adunare din Orientul Mijlociu (http://www.pemptousia.ro/2014/01/liturghia-euharistica-in-casele-de-adunare-din-antichitate/). În articolul respectiv am vorbit despre modul în care manuscrisele găsite la fața locului ne arată că o practică fundamentală a acestor comunități ecleziastice era Taina Sfintei Euharistii (alături de Taina Sfântului Botez), asemănându-se foarte mult cu ritul liturgic din secolul IV, ca și cu ritul descris în Didahiile din secolul I. Am făcut, de asemenea, o scurtă referire la fresca iconografică a acestor biserici de început (atât de la Megiddo cât și de la Dura Europos), dar aș vrea să aprofundez această tematică puțin mai târziu.

Până la sfârșitul secolului XIX, un loc comun al apologeticii protestante (îndreptată atât împotriva Romei cât și a Bisericii Ortodoxe) era ideea că venerarea oferită sfinților nu a fost decât o inovație târzie și chiar un semn al decăderii credinței (probabil că nu mai devreme de secolul V sau VI). Pe lângă aceasta, mai exista și teza consacrată conform căreia Iudaismul (în acest caz, al doilea Templu Iudaic contemporan cu Hristos și Apostolii Săi) a fost cu totul iconoclastic și, prin urmare, e cu neputință de crezut ca primii creștini să fi putut da naștere unei tradiții iconografice, având o astfel de puternică moștenire și înrâurire iudaică. Cu toate acestea, există la momentul de față, în afara tradiției ortodox-catolice, o mulțime de probe ce dovedesc contrariul.

În majoritatea tradițiilor populare se pomenește de „Icoana nefăcută de mână omenească” pe care Mântuitorul a imprimat-o pe o bucată de pânză și i-a dat-o regelui Abgar (A.D. 13-50) al cetății Edessa din regatul Osroene. Mai există, de asemenea, o tradiție conform căreia Luca Doctorul ar fi pictat prima icoană a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus (Odighitria, icoană care în prezent este păstrată într-o biserică din Muntele Athos). Eusebiu de Cezareea a scris chiar și de existența unor icoane și statui ale lui Hristos care au existat cu mult timp înainte de epoca sa (A.D. 263-329): „Eusebiu vorbește despre o statuie a lui Hristos din Palestina și nu găsește nimic ciudat în faptul acesta. De altfel, a auzit și de portrete de-ale lui Petru și Pavel.”[1]

Vorbind tot de portrete ale sfinților, Wybrew scrie de asemenea:

“E foarte probabil ca primii creștini să fi început destul de timpuriu să picteze portrete ale membrilor distinși și venerați ai Bisericii. În Actele Apocrife ale lui Ioan se vorbește de portretul unui Apostol pe care unul din ucenicii săi, Lycomedes, l-a comandat unui prieten artist. Lycomedes l-a pus apoi în dormitorul său, împodobindu-l cu flori.”

Pe lângă portretistica de bază, tradiția artei funerare a Bisericii primare este relevată în mod evident în catacombele romane. Este foarte posibil ca primii creștini să fi avut obiceiul de a comanda portrete pictate ale membrilor distinși ai Bisericii … și poate că începând din secolul III, aceste imagini creștine au început să fie cinstite prin împodobirea cu flori și prin aprinderea de lumânări dinaintea acestora.

Cum rămâne, însă, cu presupusul iconoclasm al Iudaismului? Ar fi interzis acesta apariția atât a iconografiei cât și a cultului statuar printre primii creștini?

Dimpotrivă – acest fapt fiind dovedit de tradițiile Bisericii – Iudaismul acelei epoci nu era în mod pronunțat iconoclastic și nici nu era cu adevărat într-atât de unitar cu privire la multe din aspectele cheie ale credinței. In ultimul secol au avut loc, într-adevăr, mai multe importante descoperiri arheologice care au arătat cât de falsă poate fi această poziție.

Dacă vrem să fim onești în interpretarea Sfintelor Scripturi, trebuie să recunoaștem că sunt câteva locuri vetero-testamentare în care se fac trimiteri clare la nașterea iconografiei și a cultului statuar. Atât tabernaculul cât și templul erau împodobite cu o sumedenie de imagini, atât bi- cât și tri-dimensionale care descriau aproape orice, de la îngeri până la rodii – preotul se închina înaintea acestor imagini și statui. Templul era înțesat cu o întreagă varietate de culori și imagini ce își aveau toate simbolistica lor teologică.

Odată cu Întruparea lui Iisus Hristos, această iconografie predominant „simbolică” a devenit una specific creștină sau formată pe tiparul credinței în Dumnezeu ce s-a făcut văzut și simțit oamenilor (I Ioan 1, 1-3), cu imagini ale lui Hristos, ale sfinților și ale Preasfintei Sale Maici. Casa creștină de adunare (și sinagoga) descoperite la Dura Europos (cca A.D. 235) sunt cât se poate de edificatoare în a demonstra – din punct de vedere istoric și arheologic – existența iconografiei atât în cadrul edificiilor mozaice cât și a celor creștine din epoca post-resurecțională, și, foarte important, acestea aparținând, în ambele cazuri, contextului liturgic.

Satul Dura Europos a fost distrus în 256 d.Hr. Din fericire, ne-am putut face o idee despre acea lume grație descoperirii acestor situri arheologice relativ bine conservate. Aceste locuri au trezit un mare interes în 1921 când au fost scoase la lumina zilei mai multe fresce de factură religioasă. S-a descoperit că trei dintre casele acoperite trecuseră printr-un proces de renovare pentru a servi drept lăcaș de cult. Una din acestea a devenit un Mithraeum, templu dedicat cultului zeului Mithras. Alta a suferit modificări structurale pentru a fi transformată într-o sinagogă iudaică. Cea de-a treia casă a fost reamenajată pentru a deveni o biserică creștină. Această biserică creștină prezintă o importanță deosebită, fiind cea mai timpurie biserică păstrată integral.

Atenție la ultima afirmație! La momentul descoperirii sale, aceasta a fost cea mai timpurie biserică creștină conservată integral până în zilele noastre. Iar aceasta nu e doar o simplă speculație despre cum ar fi arătat „bisericile de început”, ci însăși biserica începuturilor creștinismului ce a călătorit peste atâtea veacuri pentru a răspunde privirilor noastre.

Modul în care este dispus interiorul bisericii de la Dura Europos arată că practica liturgică a primilor creștini era bine organizată, cu un loc aparte pentru baptiseriu, o masă de altar pentru episcopul venit să conducă slujba Sfintei Euharistii, și, în cele din urmă, iconografia. Această descoperire se află, să o spunem din nou, în deplină armonie cu tradiția Bisericii Ortodox-Catolice. Și totuși, pentru cei ce privesc tradiția Bisericii cu oarecare scepticism sau dispreț, existența unor asemenea probe arheologice ar trebui să fie, cel puțin, interesantă.

Pe măsură ce Biserica a ajuns să fie una din religiile oficiale ale Imperiului Roman, odată cu venirea la tron a Sf. Constantin cel Mare în secolul IV, templele și bisericile mai mari de pe întreg teritoriul roman au dobândit, din punct de vedere arhitectonic, aceeași dispunere și alcătuire ca ale acestor case de adunare, doar că la o scară mult mai mare (de ex. basilica) – cercetările efectuate asupra vestigiilor scot la iveală multe aspecte privitoare la ritul liturgic al bisericilor creștine de început.

O casă romană nobilă tipică avea în centru o curte interioară cu un spațiu deschis încadrat de coloane care avea denumirea de atrium. În mijlocul curții era un bazin sau un impluvium. La capătul opus intrării era un loc mai înalt numit tablinum, unde se afla o masă, fiind folosit de familie ca spațiu de recepție și de festivități.

Specialiștii sunt de părere că în casa din Dura Europos transformată în biserică, credincioșii se adunau în jurul bazinului ce era folosit ca și cristelniță. Pe tablinum stătea episcopul ce prezida toată slujba Sfintei Impărtășanii săvârșită pe acea masă. Această dispunere în spațiu va constitui în mod logic fundamentul pentru organizarea cadrului liturgic al basilicilor de mai târziu.

După cum am mai menționat, au fost descoperite reprezentări iconografice atât în sinagoga iudaică cât și în casa de adunare creștină de la Dura Europos. Mai jos sunt prezentate o serie de imagini din sinagoga iudaică, care reprezintă fresce cu momente din Vechiul Testament, printre care și o scenă din Cartea lui Ester, „incidentul” provocat de turnarea vițelului de aur, precum și însuși Patriarhul Avraam.

În biserica din Dura Europos sunt, de asemenea, multe fresce iconografice.

Prima dintre acestea este o scenă din Sfânta Evanghelie în care Iisus Hristos vindecă un paralitic. In frescă Mântuitorul se apleacă spre paralitic spunându-i: „Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele: Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta.” (Matei 9, 6). Destul de semnificativ e faptul că această imagine se află deasupra baptiseriului, vădind astfel legătura dintre botez și tămăduirea din stricăciunea morții. Alături de această scenă se poate vedea clar cum paraliticul își ia patul și merge ca un om perfect sănătos, exact ca în pericopa evanghelică (asemănându-se mult cu icoanele de mai târziu ce descriu aceeași scenă evanghelică).

În următoarea imagine îl vedem pe Domnul Iisus Hristos întinzându-și mâna către apostolul Petru pentru a-l salva de la înec (scenă, de asemenea, evanghelică).

Continuitatea între cultul iudaic târziu și cultul creștin de început pare să fie evident aici, nu doar din perspectiva rugăciunilor de mulțumire din slujba euharistică (după cum s-a văzut în articolul precedent), dar și din prisma practicii comune atât a iconografiei de tip catehetic cât și a celei de tip decorativ.

Ritul ortodox și cultul său de adorare și cinstire a lui Dumnezeu este cel mai bine înțeles atunci când este privit din prisma cultului templului încreștinat (și cel al sinagogii). Hristos nu a venit a venit să strice legea și proorocii, ci să o împlinească, și doar în El aflăm forma deplină a cultului creștin ortodox – icoană a Liturghiei cerești. Iar aceasta o vedem în Epistola către Evrei, ca și în Cartea Apocalipsei. Dacă vrem să urmăm modelul Bisericii Noului Testament și să fim laolaltă precum credincioșii ce se adunau la început în aceste case de adunare, apoi nu este loc mai potrivit pentru aceasta – în uniune cu slăvirea veșnică adusă în Biserica Una a lui Hristos – decât Biserica Ortodoxă.

Sursa: http://onbehalfofall.org