Cuviosul Meletie din Ypséni – 12 februarie

12 February 2014

Meletios IN

Cuviosul Meletie s-a născut în satul Lárdos din insula Rhódos la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în vremea stăpânirii turcești, având numele de botez Emanuil. Părinții săi, Nicolae și Stamatía, erau oameni evlavioși, care l-au crescut cu frică de Dumnezeu. Literele le-a învățat de preotul satului, și de mic, Manuil s-a arătat a fi „vas ales”, plin de daruri, virtuți, nevinovăție, curăție și milostivire. S-a arătat a fi iubitor de rugăciune și de Dumnezeu. Crescând, dăruia săracilor lucrurile din casa părinților săi, dar în mod minunat, acestea nu se împuținau.

Meletios IN 2Mergând cu oile la păscut, a descoperit împrejurimile pustii ale satului Lardos, îndulcindu-se în singurătate cu harul rugăciunii într-o peșteră din apropierea unei vechii mănăstiri pustiite și aflate în ruină. Într-o seară, pe când se afla în rugăciune, i s-a arătat o lumină, descoperindu-i o icoană a Maicii Domnului la rădăcina unui copac, icoană cunoscută azi drept a Maicii Domnului de la Ypséni. După câteva zile i s-a arătat chiar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cerându-i să ridice o biserică și să refacă vechea mănăstire pustiită.

În urma acestei vedenii, tânărul a luat hotărârea de se călugări, pentru a se dedica cu totul lui Dumnezeu. A primit numele de Meletie. În locul în care găsise icoana, a zidit o biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului și chilii, pentru care a obținut cu ușurință îngăduința autorităților turcești. Apoi, dobândind la scurtă vreme faimă datorită măsurilor ascezei sale, a fost hirotonit preot și rânduit egumen al mănăstirii, având slujire de la arhiereu să se ocupe cu spovedirea și îndrumarea locuitorilor din satele din împrejurimi. Cu harul lui Dumnezeu, a vindecat bolnavi și demonizați. Prisosind întru virtutea milosteniei, oricine ar fi venit să-i ceară ceva nu pleca nemiluit. La mănăstire primea pe cei ce se ascundeau de prigoanele turcești, dar și pe cei care veneau să se închine cu ospeție avraamică.

Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Ypseni

Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Ypseni

Pe femeile creștine le învăța să se ferească de relațiile trupești cu cei de altă credință, precum și de căsătoriile cu aceia. Aceste învățături i-au supărat pe turci, care au căutat prilej bun ca să-l omoare. Într-o noapte, i-au omorât pe doi din bătrânii satului Lardos, iar apoi s-au îndreptat spre mănăstire, însă nu l-au găsit pe Cuviosul Meletie, care se afla ascuns în rugăciune în peșteră. Unul din turci l-a urmărit zile în șir, văzându-l pe Cuvios ieșind din peșteră împreună cu o femeie și intrând apoi în biserica Mănăstirii, l-a bănuit pe bătrân de lucruri necuvioase. Intrând în biserică, turcul a început să tremure, iar apoi a înțepenit. În biserică nu l-a găsit decât pe Cuviosul Meletie, și pricepând că femeia fusese, de fapt, Maica Domnului, a căzut înaintea sfântului cerându-i iertare pentru gândul păcătos. Cuviosul Meletie l-a iertat și, făcând rugăciune, l-a vindecat. Gulerul de aur de la icoana Maicii Domnului de la Ypseni, vizibil și astăzi, a fost dăruit de acel turc.

MD Ypseni

Icoană Maicii Domnului de la Ypséni

Altă dată, pe când Sfântul Meletie se găsea în sat, s-a umflat pârâul ce desparte satul Lardos de mănăstire, astfel că nu mai putea fi trecut. Cuviosul a făcut cruce peste apă și a trecut pe deasupra ei.

Ajungând la adânci bătrâneți, Cuviosul Meletie a fost pârât de turci pentru o pricină mincinoasă la Mitropolit, acesta poruncind să fie adus bătrânul înaintea lui. Ajungând însă Cuviosul la Mitropolie, și-a dat sufletul la picioarele mitropolitului, fiind apoi îngropat în curtea Bisericii Adormirii Maicii Domnului. După câțiva ani, deschizându-se mormântul, osemintele Cuviosului izvorau bună mireasmă.

Cuviosul a primit har de la Dumnezeu să lucreze minuni oricui îl cheamă cu credință. De multe ori s-a arătat bolnavilor, vindecându-i, iar recent, un creștin l-a întâlnit, fără să-l cunoască, mergând pe drum în satul Pylóna. Creștinul l-a luat la el în mașină și l-a dus acolo unde voia, în satul Lardo, la intersecția cu drumul spre mănăstire, unde cuviosul a coborât. Abia apoi, mergând creștinul la mănăstire să se închine, l-a recunoscut pe Cuviosul Meletie în icoanele din biserică.

Manastirea Adormirii Maicii Domnului Ypseni 3 Biserica

Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Ypseni – Biserica

Cu ale Cuviosului Meletie din Ypseni rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi!

Troparul Cuviosului Meletie din Ypséni

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB