Slujba Paraclisului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului

7 January 2014

Acesta e primul CD pe care Grupul Nectarie Protopsaltul l-a produs împreună cu Schitul Prodromu, unde viețuieşte cea mai mare obşte de monahi români din Sfântul Munte Athos. Schitul îl are ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, de unde şi numele Prodromu (gr. πρόδρομος = precursor, înaintemergător). Ca şi la celelalte paraclise traduse din greacă şi publicate în seria «În metrica bizantină», diaconul Constantin-Cornel Coman s-a îngrijit să păstreze metrica poetică a originalului.

coperta-sf-ioan-botez-cd

Grupul “Nectarie Protopsaltul” a luat fiinţă în anul 2001, la iniţiativa unor tineri muzicieni şi teologi, din dorinţa de a face mai cunoscută muzica bizantină, păstrată prin tradiţia Bisericii Ortodoxe ca jertfă, slavă şi mulţumire aduse în dar lui Dumnezeu. Numele grupului este ales întru pomenirea Cuviosului Nectarie Schimonahul, unul dintre cei mai de seamă cantăreţi români de la Muntele Athos, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Membrii grupului sunt cântăreţi cu o bogată experienţă la strana bisericii, cei mai mulţi dintre ei fiind studenţi sau absolvenţi ai Facultăţii de Teologie sau ai Universităţii Nationale de Muzică din Bucureşti.

Grupul s-a alăturat în câteva rânduri cântăreţilor de la Muntele Athos, la invitaţia călugărilor Mănăstirii Vatoped şi a Schitului Lacu, şi a susţinut concerte cu ocazia mai multor evenimente, precum Festivalul de Muzică Bizantină Iaşi, Festivalul de Muzică Veche Bucureşti, Festivalul “Archaeus”, Târgul Meşterilor Cruceri.

Cântările pe care le interpretează sunt scrise cu precădere de către psalţi români din secolul al XIX-lea (Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu) şi de tineri alcătuitori ai zilelor noastre (diaconul Constantin Cornel Coman, Virgil Ioan Nanu), reînnoind tradiţia multiseculară a muzicii bizantine care “poate aduce şi pre cele nesimţitoare suflete spre umilinţă, nici o îndoială nu este la nimenea, ca una ce alcătuitorii cei dintâi ai ei au fost sfinţii părinţi, de Duhul Sfânt mişcaţi şi după aceea următorii lor au păzit şi păzesc drumul aşezării lor până în ziua de astăzi.”

Grupul a înregistrat până în prezent mai multe albume, precum Paraclisul Mare al Maicii Domnului şi Cântări la Praznicul Sfântului Mucenic Pantelimon, iar la Editura “Nectarie Protopsaltul” a publicat trei Antologii de cântări psaltice.

Puteţi asculta cântarea a IV-a, glasul VIII din Canonul Paraclisului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului:

Loading the player ...
Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB