Cuviosul Antipa de la Valaam

Icoana Sfântului Antipa ce se află în mănăstirea Valaam

Cuviosul Antipa este îndeobşte iubit şi venerat de romani, de greci şi de ruşi.

Fiind român de origine, noi îi spunem Sfântul Antipa de la Calapodești, pentru că s-a născut în anul 1816 în satul Calapodești (comună Dealul Morii) din jud. Bacău, din părinţii dreptcredincioşi Gheorghe şi Ecaterina Luchian (din 1997, în satul său natal s-a înfiinţat o mănăstire spre pomenirea Cuviosului).

Ca să ne dăm seama de atmosfera din familia în care a copilărit Sfântul, este suficient să spunem că tatăl său era diacon în biserica satului, iar mama sa s-a călugărit mai târziu, primind numele de Elisabeta.

În Patericul Valaamului găsim scris că cei doi soţi nu au avut copii multă vreme, însă, în cele din urmă, rugăciunile le-au fost ascultate şi Dumnezeu le-a dăruit un prunc pe care mama sa l-a născut fără dureri şi care din botez s-a numit Alexandru. Despre copilul Alexandru mai ştim că lua în mânuţele sale şerpi veninoşi şi, spre mirarea şi spaimă tuturor, aceştia nu-i făceau nici un rău.

La vârsta de douăzeci de ani, chemat de Dumnezeu, Sfântul s-a îndreptat spre Mănăstirea Neamţ, dorind să se facă monah, însă nu a fost primit, şi atunci a intrat în obştea Mănăstirii Caldarusani de lângă Bucureşti. Aici s-a nevoit, ducând o viaţă plină de lipsuri şi de necazuri, vreme de doi ani şi tot aici s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, iar sub povăţuirea schimonahului Ghedeon, un pustnic ce petrecea de aproape 30 de ani în apropierea mănăstirii, a deprins Sfântul rugăciunea minţii. Mai târziu, la Schitul Brazi, aşa cum însuşi mărturiseşte, s-au descoperit, prin minune dumnezeiască, moaştele ctitorului, Mitropolitul Teodosie, care luase cununa muceniciei în anul 1694, fiind omorât de tătari. Despre acest episod Sfântul îşi aminteşte: “M-am învrednicit eu însumi să văd şi să sărut aceste moaşte, din care ieşea un parfum foarte mirositor…” Sfântul Ierarh Teodosie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe române în 2003, randuindu-i-se zi de prăznuire 22 septembrie.

Spuneam la început ca Sf. Antipa este deopotrivă cinstit şi de greci, mai cu seamă de părinţii din Sfântul Munte Athos. Ei îl numesc cu bucurie Sfântul Antipa Athonitul, căci, având binecuvântarea stareţului de atunci al Schitului Brazi, arhimandritul Dimitrie, el a plecat spre Sfântul Munte Athos.

A vieţuit mai întâi 4 ani la Mănăstirea Esfigmenu, având ascultarea de bucătar. A luat apoi schima mare cu numele Antipa şi s-a retras să vieţuiască într-o colibă pustnicească părăsită. Nu mică i-a fost mirarea şi bucuria când, în chilia pe jumătate dărâmată, a găsit într-un colţ o icoană a Maicii Domnului înnegrită de fum şi de trecerea timpului. Aceasta icoană s-a dovedit a fi făcătoare de minuni şi sfântul nu s-a mai despărţit niciodată de ea. Cu sfatul duhovnicului, Sfântul Antipa a intrat mai apoi în nou formată obşte a Schitului românesc Prodromu, ce se zidea atunci prin grija şi osârdia părinţilor Nifon şi Nectarie. Sfântul Antipa, de-acum ieroschimonah, va fi de mare ajutor în ridicarea noului aşezământ românesc de la Athos, fiind trimis în ţară ca econom al metocului de la Iaşi. De aici el a trimis importante ajutoare la nouă ctitorie.

Mănăstirea Valaam © Ieromonah Savatie (Sevostyanov)

Am mai spus în introducere ca Sfântul Antipa este iubit şi venerat şi de ruşi. Aceasta pentru că el a mers şi în Rusia, strângând şi de acolo şi trimiţând la Athos bogate milostenii, atât de necesare pentru schitul românesc. A rămas însă în memoria bisericii ruse pentru că, în 1865, el s-a aşezat definitiv la Mănăstirea Valaam. Astfel ruşii îl numesc cu drag Sfântul Antipa de la Valaam. Aici a vieţuit în post şi desăvârşită sărăcie. În chilia lui nu era nici pat, nici scaun. Lunile, miercurile şi vinerile de peste an, precum şi în cea dintâi săptămână a postului Sf. Paşti, nu gusta şi nici nu bea nimic, iar în restul zilelor îi era de ajuns mâncarea pe care o primea sâmbătă la prânz. Sfântul Antipa şi-a cunoscut sfârşitul mai înainte cu trei zile, când icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot în aer şi, în timp ce restul icoanelor din chilie au căzut, s-a aşezat singura pe pieptul Sfântului. După trei zile, în chilia sa de la Valaam, în timp ce ucenicul său îi citea Acatistul Maicii Domnului, Sfântul Antipa a adormit în pace, în vârstă de 66 de ani. Era 10 ianuarie 1882.

O icoană cu un fragment din moaştele acestui sfânt se afla, din anul 2002, la Mănăstirea Christiana din Capitală. Iar în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în racla cu moaştele mai multor sfinţi, se păstrează şi o părticică din moaştele Cuviosului Antipa.

Troparul Sfântului Antipa, glas V

Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaţilor bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; şi acum, locuind în slavă cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povăţuiască pe calea îngereasca.

Notă: Acest articol a fost preluat cu acordul autorului din revista “Lumea Credinţei”, anul III, nr. 1 (18).