Numai plămada

25 December 2013

Pr Epifanie Theodoropoulos 09Nu ar trebui, Gheronda, să ne preocupăm de aranjarea în viaţă a copiilor noştri?

Arhimandritul Epifanie: Totuşi, să nu credeţi că faceţi un bine când le lăsaţi copiilor averi mari. Îi învăţaţi să risipească mai uşor. Fericitul Părinte Ioíl Ianokopulos spunea: „Părinţii, dacă vor să le facă bine copiilor lor, să nu le frământe şi pâinea, ci să le lase numai plămada. Pâinea să şi-o frământe ei înşişi. Abia atunci îşi ajută cu adevărat copiii. Dacă le lasă pâinea de-a gata, şi coaptă şi feliată, uneori unsă şi cu miere, îi învaţă să fie trândavi şi risipitori.” Să le lase ceva care le poate fi necesar pentru a se urni în viaţă. Să nu le lase averi, pentru că dacă copiii se obişnuiesc să nu lucreze, vor ajunge să spună: „Bunicul sau bunica cutare să fie pomenit! Slavă Domnului că acum am cu ce trăi, lucrez sau nu lucrez, nu mai contează, sânt asigurat.”

Prin aceasta fac rău copiilor. Să nu le facem, deci, multe bucurii materiale. Căci cei ce se strică nu sânt numai proprii copii, ci, mai târziu, adesea şi nepoţii. Ei ajung să mănânce şi să bea „în sănătatea fraierilor” care au muncit pentru ei. De multe ori, părinţii se lipsesc pe sine de cele necesare pentru a aduna averi, iar copiii, mai apoi, le risipesc. Accentuez acest lucru! Nu oferiţi multe bunuri materiale copiilor. Doar plămadă, ca să aibă ce frământa ei singuri. Să nu le împlinim pretenţiile de prisos, mai ales nu în detrimentul milosteniei pe care sântem chemaţi s’o facem.

predaniaSursa: Ahimandritul Epifanie Theodoropulos, Toata viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, editura Predania, Bucureşti, 2010

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB