Cele mai citite 10 articole din 2013

1. Vizita – Un dialog între un om de ştiinţă ateu şi un preot

Un preot se afla în chilia sa şi îşi tria corespondenţa. Deodată, fără a cere voie, în chilie intră femeia care îngrijea biserica şi îi şopti, ca şi cum i-ar fi spus vreun secret pe care nu trebuia să-l audă nimeni: – Un domn necunoscut, care pare a fi de rang înalt, doreşte să vă vorbească. Nu l-am mai văzut aici, la dumneavoastră, şi nici la biserică. Se află, probabil, în trecere. – Lasă-l să intre! spuse preotul…

2. Părintele Aléxandros și vrăjitorul

În regiunea Mweka, undeva în mijlocul Congoului, avem doi preoți, pe Părintele Kýrillos și pe Părintele Aléxandros, și avem o singură biserică, cea a Sfântului Gheorghe. La sate avem colibe de pământ [unde se slujește Sfânta Liturghie], astfel că Părintele trebuia să slujească cu rândul. Pe acolo se circulă cu bicicletele, acesta este singurul mijloc de transport existent. Așadar, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și s-a dus într-un sat.

În după-masa când a ajuns, creștinii ortodocși de acolo au venit și i-au spus că în acel loc se găsește un mare vrăjitor, care omoară pe oricine vine acolo. Zice Părintele Aléxandros: Mie mi-a dat poruncă Episcopul, trebuie să fac ascultare: să fac spovedanie, să slujesc Liturghia și să vă împărtășesc.

3. Cele șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped

Între multele icoane făcătoare de minuni ce întregesc tezaurul mănăstirilor aghiorite, cele mai mult aparțin, desigur, Maicii Domnului, dată fiind importanța deosebită a Născătoarei de Dumnezeu pentru Sfântul Munte. În Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului [din Sfântul Munte], cunoscute sub diferite denumiri.

4. Jean-Claude Larchet – Despre împărtăşirea deasă

Un tânăr român, aflat recent în călătorie în Franţa se declara mirat de faptul că în bisericile ortodoxe occidentale (în special în cele ruseşti) credincioşii se împărtăşesc în număr mare şi în des. El vedea în această practică o influenţă a catolicismului sau a protestantismului. Aceasta viziune asupra lucrurilor este inexactă din mai multe puncte de vedere.

5. Cuviosul Porfirie – Despre Antihrist și 666

”Părinte, în ultima vreme se vorbește mult despre 666, despre venirea lui antihrist care se apropie – unii susțin chiar că a și venit; se vorbește de asemenea mult despre pecetluirea electronică a mâinii drepte sau a frunții, despre confruntarea dintre Hristos și antihrist și despre zdrobirea celui din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Sfinția-voastră ce spuneți de toate acestea?”.

”Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va avea loc război și altele asemenea. Știu că va veni antihrist, că va avea loc a Doua Venire a Domnului, dar când vor fi acestea, nu știu. Mâine? Peste 1000 de ani? Nu știu. Dar nu mă neliniștesc din pricina asta, căci știu că ceasul morții înseamnă pentru fiecare din noi a Doua Venire a Domnului. Iar ceasul acesta este foarte aproape”.

6. Arhimandrit Tihon Șevkunov – Povestea adevărată a Maicii Eufrosina

Pe când eram mică, mi s-a născut în minte această dorinţă: nu voiam să mă mărit! Tatăl meu bea destul de des. Dacă nu se întorcea înainte de a se întuneca, ştiam că va veni noaptea şi va face scandal. Iar noi cu mama aşteptam şi tremuram…

Când auzeam, tăicuţule, trosc! portiţa, ştiam că tata venea beat. Şi zicea:

– Dă-mi să mănânc! La orice oră ar fi venit. Iar mama îi dădea să mănânce…

Îi plăcea, nu-i plăcea mâncarea, arunca apoi cu farfuria în mama!

Eu trăgeam cu coada ochiului la toate astea şi ziceam:

– Împărăteasă Cerească, sa mă fereşti de măritiş! Aveam o vecină, Uliţa, care-şi pierduse două degete. Şi mă gândeam: «Doamne, de mi s-ar rupe şi mie ceva, ca să nu mă ia nimeni în căsătorie! Altfel, vreau, nu vreau, tot mă vor da!»

Şi o rugam întruna numai pe împărăteasa Cerurilor: «Maica Domnului, rânduieşte-mi Tu viaţa». Şi nu spuneam nimănui nimic, numai mamei.

7. O mare minune săvârșită de părintele Porfirie

Într-o zi, pe la ora două la amiază, mă aflam în piața Aghíon Anargýron (Sfinților Doctori fără de arginți) din Atena. La un moment dat, se apropie de mine un domn, care îmi zice:

– Mă duceți, vă rog, în Menídi?

– Nu, i-am răspuns, nu am suficient timp la dispoziție.

Într-adevăr, nu aveam timp suficient, fiindcă la ora trei trebuia să predau taxiul în Pireu. Domnul acela stătea și aștepta să treacă alt taxi. Ceva în mine îmi zicea să-l ajut. Îndată i-am făcut semn să vină. Cum a intrat în taxi, a strigat:

– Nu e posibil! Apoi scoate fotografia părintelui Porfirie și o sărută cu evlavie. Exact în acel moment, s-a aprins semaforul verde și am pornit către Menídi. M-am gândit să-i iau fotografia din mână, însă când am văzut cu câtă dragoste se uita la ea, mi-a fost rușine de acest gând.

– L-ați cunoscut? – mă întrebă la un moment dat.

– Nu, numai din cărți, dar îl iubesc foarte mult.

– Vreți să vă povestesc cum l-am cunoscut eu?

– Desigur! – i-am răspuns bucuroasă.

8. Prăznuirea de-minuni-făcătoarei icoane Prodromiţa în Sfântul Munte

Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la pictarea minunată a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa. Cu măreţie aghioritică a fost prăznuită de-minuni-făcătoarea icoană în Schitul Românesc Prodromu. Praznicul a fost încununată de refacerea traseului de acum un secol şi jumătate, prin aducerea de la Iaşi a unei copii a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.

9.Sfinţirea icoanelor: o practică în contradicţie cu Tradiţia Bisericii – 1

Creştinii ortodocşi au obiceiul de a-şi sfinţi icoanele de către un preot sau un episcop. Uneori, episcopii le ung cu Sfântul Mir. Chiar au fost alcătuite diferite slujbe pentru sfinţirea diferitelor tipuri de icoane: ale lui Hristos, ale Maicii Domnului, praznicale etc. Cei mai mulţi oameni nici nu-şi pot imagina să pună în casă o icoană nesfinţită: ar fi un fel de sacrilegiu; dar odată ce icoana este sfinţită – indiferent de subiectul ei, de gust, de canonicitate – cei mai mulţi consideră că ceea ce era mai înainte o simplă imagine, devine o icoană datorită sfinţirii, sau, cel puţin, devine „o icoană mai bună”. Dintr-o imagine „profană”, ea devine „sfântă”, pentru că a fost sfinţită. Puţini credincioşi ortodocşi au vreo reticenţă faţă de această practică ce li se pare legitimă, tradiţională şi în totală conformitate cu Tradiţia Bisericii. Sper să pot arăta că, în ciuda largii răspândiri a acestui obicei al sfinţirii icoanelor, această practică nu este în acord cu Tradiţia Bisericii, ci, de fapt, este în opoziţie cu aceasta şi bazată pe o teologie a icoanei care este străină de Ortodoxie.

10. Părintele Iosif Vatopedinul – O povestire adevărată. O pildă vie de soţ autentic

Am întâlnit în viaţă o pildă de soţ adevărat şi autentic, care m-a cutremurat. A trăit aici, prin părţile noastre, un domn adevărat, care în firea sa purta întreaga desăvârşire omenească, cu ajutorului harului lui Hristos. La vârsta de treizeci de ani a socotit că este pregătit să facă pasul spre căsătorie. Ca un adevărat creştin, a stăruit cu multă rugăciune şi cerere la Domnul nostru să-l lumineze şi să-l ajute in scopul său. Şi-a întors cugetarea spre cuvintele Scripturii: „femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14).

S-a hotărât, aşadar, să se însoare. Era încredinţat că persoana care i-a fost peţită fusese trimisă de Dumnezeu. S-a făcut cu multă evlavie nunta, de vreme ce au fost ţinute toate rânduielile noastre creştineşti. Chiar dacă soţia sa era mai tânără decât el cu zece ani, nu a ţinut seama de aceasta, având credinţă statornică în pronia dumnezeiască. Deseori se purta cu ea ca şi cum ar fi fost fata lui. Plină de viaţă, ea făcea şi mici greşeli, însă pe el niciodată nu-l preocupau acestea, căci era copleşit de iubire.