Sfântul Mare Mucenic Platon

18 November 2013

agios_platon in

Sfântul Platon provenea din Ankyra Galatiei, Asia Mică, și era fratele Mucenicului Antioh.

Fiind el tânăr, idolatrii l-au prins propovăduind credința în Iisus Hristos și l-au adus înaintea ighemonului Agripin. Acesta, remarcând frumusețea tânărului adus la el și cunoscând faptul că avea o avere substanțială, a încercat să îl atragă prin lingușiri și momeli. Sfântul Platon, însă, a refuzat și a continuat să propovăduiască credința în singurul, adevăratul Dumnezeu. Dacă a văzut ighemonul că nu a reușit să îi schimbe credința, prin ademeniri, l-a amenințat că îl va supune la cazne. Cu toate acestea, Sfântul Platon a rămas neclintit în credința sa. Așadar, Agripin a poruncit să-l biciuiască fără milă și apoi să îi străpungă trupul cu fiare înroșite. Sfântul și-a păstrat credința nestinsă și, mărturisindu-L neîncetat pe Domnul Iisus Hristos, i s-a tăiat capul, la porunca ighemonului.

Astfel și-a predat Marele Mucenic Platon duhul în mâinile Domnului și a fost cinstit cu coroana nestricăcioasă a muceniciei sale în data de 18 noiembrie, anul 306.

Sfântul Mucenic Antioh, fratele Sfântului Platon, a fost medic. El mergea din oraș în oraș și din sat în sat să vindece bolnavii, nu numai trupește, ci și sufletește. A fost prins de către ighemonul Adrian și supus unui șir de chinuri înfricoșătoare. Spânzurându-l de un lemn, i-au frânt coastele și l-au ars cu flăcări. După aceasta l-au aruncat într-un cazan cu ulei încins și l-au dat hrană fiarelor sălbatice. Prin puterea Dumnezeiescului Duh, Sfântul Antioh a ieșit nevătămat și nu doar atât, ci a și zdrobit idolii, prin rugăciunea sa. A primit cununa muceniciei prin tăierea capului. Călăul, însă, cu numele Chiriac, văzând cum, în loc de sânge, curgea lapte din gâtul sfântului, s-a îmbărbătat și a mărturisit și el pe Hristos și, pentru aceasta, i s-a tăiat și lui capul pe loc. Pomenirea Sfântului Mucenic Antioh sa se face în 16 iulie.

Tropar, glasul I, Podobie: Ceată îngerească…

Doimea cea strălucită a vestiților purtători de biruințe a slăvit luminat Sfânta Treime, Platon cel cu nume mare și Roman cel de Dumnezeu însuflat, carii s-au nevoit și pe vrăjmaș neputincios l-au făcut, pentru aceasta totdeauna se roagă pentru noi Singurului Iubitor de oameni.

Condacul Sfântului Platon, glasul al 3-lea, Podobie: Fecioara astăzi…

Sfântă pomenirea ta lumea veselește, chemând pre toți întru prea cinstită Biserica ta. Unde acum cu bucurie adunându-ne, cântăm cu cântări și cu luminări. Pentru aceasta, Platone, strigăm: mântuiește de vrăjmași pre poporul tău, Sfinte.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB