Darul mamei

24 November 2013

Pr Epifanie Theodoropoulos 07În epoca noastră, un mare procent dintre femei sânt mame care se duc la lucru. Cum vedeţi acest aspect?

Arhimandritul Epifanie: Situația economică a familiei impune aşa ceva, îl acceptăm ca pe un rău necesar. Însă, când nu e nevoie de aşa ceva, pentru ce trebuie să lucreze femeia în afara căminului? Ca să nu fie, se spune, dependentă economic de bărbatul său. Este însă mai preferabil să fie dependentă economic de te miri cine (de indivizi dubioşi) din cadrul serviciului la care merge, fie că este şef, coleg de serviciu etc.? Şi nu se gândesc la copiii lor necăjiţi, care pot avea la îndemână toate bunurile materiale, dar care sânt lipsiţi de prezenţa părinţilor? Astăzi, copiii au rămas, de fapt, fără părinţi. Casa a ajuns doar hotel şi restaurant.

S’a întâmplat odată să urmăresc o foarte interesantă discuţie despre narcotice. Cel ce dezvoltase tema a spus că una din cauzele folosirii drogurilor este dizolvarea legăturilor familiale şi diminuarea realităţii ce o constituia cândva vecinătatea. Astăzi nu mai există acele legături familiale puternice care erau în trecut, nici raportarea de odinioară la vecinătate, acolo unde copilul mergea să se joace cu copiii din vecini. Copiii sânt foarte înclinaţi să asculte de oricine i-ar îndemna să facă una sau alta. Sânt hrăniţi cu toate bunurile, însă le lipseşte afecţiunea mamei. Locul mamei l-a luat vreun babysitter sau altcineva. Dacă în locul mamei avem o bunică sau o mătuşă, lucrurile stau încă bine. Dacă ele nu există şi copiii sânt hrăniţi de doici, vă daţi seama de ce hrană au parte? Las la o parte faptul că aceste mame dau aproape jumătate din salariul lor femeilor ce le îngrijesc copiii.

Dacă câştigul bărbatului este îndeajuns pentru familie ca să trăiască – nu în huzur, ci atât cât este absolut necesar, – atunci femeia să stea ca o împărăteasă acasă, ca mamă şi doică a copiilor săi. Acesta e lucrul cel mai important atât pentru societate, cât şi pentru mama însăşi şi, nu în ultimul rând, pentru familie.

predaniaSursa: Ahimandritul Epifanie Theodoropulos, Toata viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, editura Predania, Bucureşti, 2010

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB