Sfântul Mucenic Nestor

27 October 2013

Martyr Nestor of Thessalonika_KER

Astăzi, 27 octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește și cinstește pomenirea Sfântului slăvitului Mucenic Nestor. Sărbătoarea de astăzi este o continuare a sărbătorii de ieri, a pomenirii Sfântului slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Ar fi trebuit ca cei doi sfinți să fie sărbătoriți în aceeași zi, de vreme ce împreună s-au nevoit și împreună s-au învrednicit de cununa cea neveștejită a muceniciei, însă Biserica Ortodoxă, pentru a le acorda o cinstire mai aleasă, îi sărbătorește separat, închinându-le o zi fiecăruia dintre ei. Ceea ce vom istorisi astăzi, se aseamănă mult cu istorisirea de ieri.

Sfântul Nestor a suferit martiriul în vremea marii persecuții lui Dioclețian, în anul 296, la vârsta de douăzeci de ani, fiind un tânăr plăcut la arătare și cu credința înflăcărată de dragostea dumnezeiască. Tânărul Nestor îi era cunoscut și prieten Sfântului Dimitrie, care în aceea vreme se afla în temniță. Auzind deci, Nestor, despre sălbaticul luptător Lie că se laudă pe arenă cu puterea lui nebiruită, că-i batjocorește și că-i provoacă pe creștini, ucigând-i fără milă, nu a îndurat acest lucru şi a mers degrabă la Sfântul Dimitrie, cerându-i binecuvântare și rugăciuni de sprijin, ca să-l poată birui pe batjocoritorul și blasfemiatorul Lie.

nestor dimitrios

Sfântul Dimitrie l-a însemnat pe Nestor cu semnul Sfintei Cruci și i-a spus: „Pe Lie îl vei birui și pe Hristos îl vei mărturisi”. Însă acest cuvânt nu a fost numai pentru Nestor, ci și pentru Sfântul Dimitrie însuși, deoarece amândoi aveau să-L mărturisească pe Hristos. Nestor, simțind înlăuntrul său puterea lui Dumnezeu, a alergat spre arenă și, avântându-se în lupta cu Lie, a spus această rugăciune: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă”, și cu o singură lovitură l-a aruncat la pământ, mort, pe înfricoșătorul luptător Lie.

Însă Nestor, nu doar l-a ucis pe Lie, ci l-a rănit greu și pe Maximian, prietenul împăratului Dioclețian din Răsărit, care asista atunci la această luptă din arenă, în Tesalonic. Împăratul Maximian era protectorul lui Lie și îl adusese cu el ca să lupte în arenă, să ucidă oameni nevinovați și să distreze mulțimea păgână. Era acea epocă în care oamenii erau mulțumiți când aveau „pâine și circ”, iar mulți creștini erau sfâșiați de fiare sălbatice pe arene, în vreme ce mulțimile de oameni se distrau, aclamând.

După victoria lui Nestor și pedepsirea cea dreaptă a lui Lie, împăratul Maximian a poruncit ca Dimitrie și Nestor să fie uciși. Sfântul Dimitrie a fost străpuns cu sulițele în temniță, iar Sfântul Nestor a fost decapitat, învrednicindu-se astfel, prin moartea lor mucenicească, de cununa biruinței. Citim în Vechiul Testament și ascultăm la Vecernia sărbătorii Sfinților Mucenici că „în ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire… dar ei sunt în pace”. Este acea pace pe care o simțeau toți cei care mureau pentru Hristos, pentru a trăi veșnic împreună cu Acesta.

agios Nestor up

Lupta Sfântului Nestor cu uriașul Lie seamănă cu cea a lui David împotriva lui Goliat, cel bine înarmat, despre care citim în capitolul 17 din Cartea întâi a Regilor, în Vechiul Testament. Așa cum Goliat, care se lăuda cu puterea sa, amenințând cerul și pământul, a fost doborât cu praștia de tânărul păstor David, tot astfel și marele batjocoritor Lie, ce provocase și înspăimântase pe toți creștinii, a fost biruit de Sfântul Nestor prin semnul Sfintei Crucii. Mari minuni face Dumnezeu prin Sfinții Lui, aratându-Și puterea Sa în lume, după cum spune și psalmistul: „ minunat este Dumnezeu între sfinții Lui”. Amin.

Sursa: Mitropolitul Serviei şi Kozanei, Dionisios Psarianoú, Εικόνες Έμψυχοι, ed. Αποστολική Διακονία, p. 141.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB