Omilia Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, înaintea Sfintei Sinaxe a Sfântului Munte Athos – Karyés, 16 octombrie 2013

Între 15 şi 19 octombrie, Preafericirea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartholomeu a făcut o vizită în peninsula monastică a Muntelui Athos, îndeobşte cunoscut drept Sfântul Munte, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la proclamarea independenţei [faţă de Imperiul Otoman] şi a alipirii de statul grec. Delegaţia patriarhală i-a inclus pe Mitropoliţii Ghenadie al Italiei şi Gherman de Tranoúpolis, precum şi pe Marele Arhidiacon Maximos, al doilea Diacon patriarhal Andreas, precum şi pe Părintele Mare Chirix Vissarion. Patriarhul Ecumenic a vizitat capitala peninsulei athonite, Karyés, Mănăstirile Sfântului Pantelimon şi Cutlumuş, precum şi Academia Eclesiastică Athonită [Athoniada] fondată în 1749, în vremea Patriarhului Ecumenic Chiril al V-lea.

Toate fotografiile aparţin domnului N. Mangínas.

În continuare, vă prezentăm:

Omilia Sanctității Sale,
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu,
înaintea Sfintei Sinaxe a Sfântului Munte Athos
Karyés, 16 octombrie 2013

Preasfinți frați, preacuvioși părinți egumeni și reprezentanți ai celor Douăzeci de Mănăstiri Împărătești, Patriarhale și Stavropegice ale Sfântului Munte,

Excelența voastră, Domnule Administrator,

Memoria plină de recunoștință reprezintă o datorie nobilă a fiecărui om care a propășit din punct de vedere spiritual, fiindcă readuce la existență persoane și evenimente din trecut, actualizează istoria și îi umple de bucurie pe cei care, având vie conștiința și amintirea ei, își împropriază învățămintele care decurg dintr-însa.

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, în decursul călătoriei sale duhovnicești și mântuitoare prin lume, săvârșește – în mod repetat și în diverse chipuri – pomenirea anumitor oameni și evenimente. Cinstește, de pildă, memoria sfinților, sărbătorește cu mult fast amintirea anumitor minuni, ne aduce aminte de mari evenimente, precum cel al eliberării de sub jugul turcesc, al salvării de la marele cutremur, al târnosirii de biserici. Readuce la existență și la prezent persoane și stări din trecut. Unii dintre cei pomeniți s-au făcut pilde de slujire și virtute, alții au suferit prigoniri și nedreptăți, alții au fost supuși la bătăi, având de înfruntat diverse ispite în încercarea lor de a apăra ce era mai sfânt pentru ei; alții s-au învrednicit să ajungă cuvioși, sfinți sau mucenici. În felul acesta, Biserica unește trecutul cu prezentul, prevestind astfel cele viitoare. Ne descoperă unitatea vieții și croiește drumul omenirii prin lume. De cealaltă parte, Sfântul Munte trăiește zilnic, timp de mai bine de un mileniu, minunea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Toate popoarele luminate își cunosc, în mare măsură, istoria. Biserica noastră eliberează Pronia dumnezeiască de negura uitării și contopește trecutul și viitorul în emoția trăirii prezente.

Astăzi ne aducem aminte de evenimente care s-au petrecut acum o sută de ani. Astfel, pe data de 3 octombrie 1913, reprezentanții celor douăzeci sfinte mănăstiri athonite, care întrunesc poziția unanimă a tuturor monahilor aghioriți, au votat – în fața sfintei icoanei «Áxion estí» – Sfântul Decret, prin care au făcut cunoscut tuturor celor de aproape și din depărtări, prietenilor și dușmanilor, precum și întregii lumi faptul că comunitatea monahilor «respinge vehement – ca fiind păgubitoare pentru continuitatea vieții monahale în Sfântul Munte – ideea globalizării, sau a neutralizării, sau a împreună-guvernării, sau a împreună-protejării sau cum altfel s-o mai fi numind această tendință de exploatare politică a Sfântului nostru Loc. De asemenea, consideră întreg teritoriul Sfântului Munte ca fiind indisolubil unit cu celelalte teritorii ale Regatului Grec (pe atunci Grecia era regat). De aceea, roagă Patriarhia Ecumenică ca, printr-o intervenție promptă, să salveze acet Sfânt Loc de orice primejdie și orice tendință de schimbare a regimului aghiorit» (vezi paragrafele V și VI din Sfântul Decret, Tesalonic 1913, pp. 6-7).

Preasfânta Fecioară, conducătoarea, protectoarea, Stareța și Portaítissa acest Sfânt Loc, a binevoit să binecuvinteze această Proclamație a părinților aghioriți, iar astăzi sărbătorim împlinirea a o sută de ani de la decretarea acesteia. În decursul acestor o sută de ani, Athos-ul a trecut prin «întunericul nopții» în așteptarea «luminii dimineții». De multe ori, în așteptarea Învierii, s-a nevoit să ungă cu mir, «în toiul nopții», trupul mort, însă dătător de viață al Domnului Hristos, iar giulgiurile în care a fost înfășurat sfântul Trup al Domnului au devenit antimisul Sfintei sale Biserici. Și-a așteptat zilnic Învierea, aducându-și aminte – prin trăire și prin experiență – «cele ce sunt spuse în Scriptură». O sumedenie de crize și întâmplări nefavorabile, de griji lumești sau nelumești, de uneltiri și tăgăduiri au fost depășite cu succes, deși cu prețul multor jertfe, uneori chiar cu prețul vieții și a martiriului pentru credință, pentru apărarea sfintelor altare ale Ortodoxiei și ale Neamului. A fost amenințată chiar și existența și identitatea Sfântului Munte, desigur și din cauza reducerii numărului de monahi de după anul 1913. Însă, cu harul lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, protectoarea acestuia, Sfântul Munte a atras noi monahi, educați și înduhovniciți, ucenici care au trăit pe lângă mari duhovnici. Astăzi, aproape toate mănăstirile aghiorite au un număr satisfăcător de monahi, astfel că Sfântul Munte trece din nou printr-o perioadă de înflorire spirituală, continuând tradiția mărturisirii adevărului (cf. Ioan 5, 33-34).

Așadar «lacrimile fierbinți ale sfinților părinți aghioriți nu s-au scurs în zadar, căci, iată, Sfântul Munte s-a învrednicit de vederea Învierii».

***

Iubiți părinți și frați, astăzi Biserica-Mamă a Constantinopolului, dimpreună cu acest spațiu sacru, aflat sub protecția Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătoresc un eveniment istoric, am spune veșnic. Suntem chemați să gustăm împreună acea deosebită bucurie și desfătare, precum aceea pe care am gustat-o cu puțin timp înainte, în fața sfântului Jertfelnic al bisericii din Protátos, când ne-am împărtășit, într-o inimă și într-un cuget, din «Preacuratele și de viață făcătoarele Taine» ale Domnului nostru Iisus Hristos. Lumea înconjurătoare, cu problemele și norii care învăluie scena mondială a omenirii, ne împiedică să ne exteriorizăm bucuria pe care o degustăm înăuntrul nostru, în încercarea noastră de a ajunge să ne închinăm Preasfintei Fecioare și să vedem chipul Fiului ei «așa cum este», ca Unul care e Sfânt, «spre slava lui Dumnezeu Tatăl».

***

Iubiți părinți și frați,

Cinstea și amintirea unui eveniment reprezintă un prilej de bucurie, dar, în același timp, și un prilej de a cugeta «printr-un efort comun» atât la progresul «după Dumnezeu», cât și la slăbiciunile și problemele umane. De aceea, ne adresăm către voi fără ocolișuri, în duh și adevăr, cu sinceritate și onestitate, ca un tată către copiii săi, cu intenția de a face anumite constatări și de a vă adresa câteva sfaturi «față către față», deși ne propuseserăm să petrecem acest moment sfânt de prăznuire istorică în rugăciune, în meditație și tăcere.

Credem că e de datoria Patriarhiei și a Patriarhului Ecumenic, Părintele vostru spiritual, să vă aducă aminte de enciclica Sfintei Kinotite (Comunități) a Sfântului Munte din 24 septembrie 1913, adresată celor douăzeci de mănăstiri aghiorite, care prevedea «pedepsirea nemiloasă – așa cum prevăd sfintele canoane – a celor care vor încerca să schimbe regimul monahal mai dinainte de veci al Sfântului nostru Munte». Cu adâncă emoție, ne manifestăm deplina recunoștință și cinste față de acei aghioriți simpli și virtuoși, cuvioși și drepți, a căror «sfântă emoție a atins cote maxime atunci când preasfințiții egumeni și conducători au început să facă metanii și să sărute cu evlavie sfânta icoană a Preasfintei Fecioare, rugând-o să-i ajute în îndeplinirea dumnezeieștii lor lucrări, care consta în eliberarea sfintei sale grădini de sub robia celor de alt neam. Însemnându-se apoi cu semnul sfintei cruci, au luat stiloul în mână pentru a semna Sfântul Decret…». Aceștia au făcut – în fața sfintei icoane și a întregii lumi – promisiunea că «acest sfânt loc va rămâne nesubjugat de acum și până la sfârșitul veacurilor», acuzând ca fiind distrugătoare pentru Sfântul Munte «orice idee legată de neutralizarea sau împreuna-stăpânire a acestuia» și proclamând irevocabil «unirea Sfântului Munte cu țara-mamă (Grecia)». Acest sfânt Decret a fost semnat apoi de toți reprezentanții sfintelor mănăstiri aghiorite, cu excepția reprezentanților Sfintei Mănăstiri Panteleímonos, care și-au rezervat dreptul de a se consulta mai întâi cu ceilalți frați de la mănăstire.

Sfântul Munte s-a bucurat atunci de ajutorul și grija maternă a Bisericii lui Hristos, care dintotdeauna, și mai ales în acel secol, a fost protectoarea și ocrotitoarea acestui sfânt loc, chiar și în cele mai grele vremuri, în care a fost prigonit și supus la diverse încercări și necazuri de tot felul. De aceea, cu adâncă recunoștință și cântări de mulțumire către Domnul, lăudăm nevoințele, binecuvântăm lucrarea, ne înclinăm în fața sfințeniei strămoșilor și părinților voștri și ai noștri, încercând să imităm izbândele ascezei și rugăciunii lor curate, cea rostită «în fiecare seară și dimineață și la amiază și în tot ceasul și în toată vremea» în fața preasfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu. Este vorba despre roadele ascezei zecilor de mii de monahi, a celor vii și a celor adormiți, care au sfințit și încă mai sfințesc pământul pe care trăim și ale căror rugăciuni se înalță către infinitele locașuri ale slavei și harului dumnezeiesc.

Dincolo de aceste simțăminte de mulțumire și recunoștință sfântă, suntem datori să facem referire și la acele slăbiciuni și probleme, care provin din uneltirile vrăjmașului, cel care urăște lumea și îi ispitește neîncetat pe cei care au lepădat lumea dimpreună cu toate ale sale pentru a se dedica nevoințelor monahale.

***

Din păcate, fraților, zilnic apar noi probleme, a căror soluționare încă se lasă așteptată. Este cunoscută tuturor chestiunea «obştii» sau, mai bine zis, a «parasinagogii» anticanonice și schismatice, care, încălcând orice noțiune de drept dumnezeiesc și lumesc, adică sfintele și dumnezeieștile canoane ale monahismului athonit, precum și legile statului grec, a ocupat clădirile în care era adăpostită sfânta și împărăteasca Mănăstire patriarhală și stavropegică Esfigménou. Sfânta Kinótită, în colaborare cu Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice și cu autoritățile politice și judecătorești ale Greciei, după mulți ani de «akidie» și tergiversare, cântărind și analizând foarte bine situația, au oferit cea mai optimă soluție canonică și bisericească posibilă, care constă în «scoaterea în afara zidurilor cetății (Bisericii)» a acestor monahi neînduplecați și schismatici, pe care i-a și declarat «anatema» până când se vor pocăi și își vor veni în fire. Obştea canonică a acestei sfinte mănăstiri a fost formată și a funcționat satisfăcător de bine până nu demult, sub egumenia vrednicului și bunului părinte Chrysóstomos Katsouliéris, un monah plin de blândețe și iubire, care acum doisprezece zile a plecat către Domnul. Despre acesta putem spune că, cu adevărat, și-a luat crucea, îndeplinindu-și cu multă credință și devotament chemarea și misiunea sfântă la care a fost chemat de către Biserica-Mamă și de Comunitatea Aghiorită. Firește, nu mi-am propus să elogiez sau să fac o evaluare a dimensiunii și importanței lucrării sale. De altfel, aceasta este cunoscută și scrisă în inimile monahilor aghioriți și ale fiilor săi spirituali, și mai ales în inima comunității sale monahale mici, dar extrem de dinamice. Veșnică să-i fie pomenirea! Fie ca Domnul să odihnească în pace sufletul său.

După ce ne-am întristat la auzirea știrii despre moartea sa, în aceste zile ne bucurăm de știrea legată de alegerea urmașului său, preacuviosul părinte ieromonah Bartolomeu și, cu această ocazie, îl binecuvântăm acum la începerea acestui nou stadiu, acestei noi nevoințe a vieții sale călugărești. Felicitându-l pe această cale, îi urăm, ne rugăm și ne exprimăm dorința ca Domnul să-l întărească ca, alături de ceilalți frați monahi, să continue pe aceeași linie lucrarea bisericească și aghioritică care i-a fost încredințată în sânul acestei mici frățietăți, acestei mici turme, urmând întru totul exemplul părintelui său spiritual Hrysóstomos, cel adormit întru Domnul și veșnic întru pomenire.

Din păcate însă, în ciuda presiunilor venite atât din partea comunității aghiorite și a Patriarhiei Ecumenice, cât și din partea autorităților elene, corpul de clădiri al Sfintei Mănăstiri Esfigménou, nici măcar clădirea reprezentanței sale din Karyés, nu au fost predate frățietății canonice a mănăstirii. Desigur, vina pentru această nelegiuire aparține celor care, timp de ani de zile, s-au împotrivit aplicării hotărârilor bisericești luate de către autoritățile bisericești și lumești, disprețuind, pe de o parte, dispozițiile și sfintele canoane ale acestui sfânt loc și încălcând chiar  și dispozițiile Statutului Sfântului Munte, iar, pe de altă parte, încurajând în mod sistematic anticanonicitatea și anarhia în acest spațiu neprihănit al Fecioarei, care este un loc destinat curăției și ascezei sfinte. De aceea, facem un apel către toți, îndemnându-vă ca, împreună, să tratăm cu multă atenție și responsabilitate acest subiect, tocmai pentru a evita eventualele evoluții și proiecții nedorite ale problemei în cauză, nu numai în ceea ce privește poziția Sfântului Munte, ci și în ceea ce privește continuitatea în perfectă legalitate a tradiției ascetice și spirituale a acestui sfânt loc. În acest sens, ne neliniștește în mod deosebit fenomenul respectării «opționale» a legalității hotărârilor organelor statale, responsabile cu asigurarea ordinii și bunei rânduieli. Drept pentru care atragem atenția tuturor, în sensul depunerii unui efort comun pentru a evita orice tip de manifestări anarhice, precum cele care au avut loc cu aproximativ două luni în urmă, când unii, întrarmați cu «bâte și ciomege» și cu alte «arme» tehnice contemporane, au ieșit să-L «aresteze pe Iisus» și să-I facă rău, atentând astfel la integritatea trupului canonic al Sfântului Munte.

***

Așadar, una din problemele cu care ne confruntăm este chestiunea «esfigmenită» (a Mănăstirii Esfigmenou), cu toate consecințele ei, inclusiv siguranța Sfântului Munte, un subiect extrem de important, pe care comunitatea aghiorită trebuie să-l trateze cu cea mai mare responsabilitate și seriozitate, analizând cu atenție maximă factorii implicați în conflict și străduindu-se să respecte ca atare hotărârile autorităților bisericești și politice ale statului grec. O altă problemă gravă care e în desfășurare și care se pare că a luat o turnură nefericită, este cazul trimiterii în judecată a egumenului (și a complicelui său monah) uneia dintre cele mai vechi mănăstiri aghiorite, pe motiv că ar fi săvârșit anumite «nelegiuiri», fapt care a atras o adevărată ploaie de articole și reportaje din partea mijloacelor de informare în masă (atât grecești, cât și internaționale), având drept subiect acest spațiu sacru al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acest loc de rugăciune și asceză neîncetată. Toată această tevatură a întristat adânc Biserica Mamă, care până acum a dat dovadă de multă toleranță și cumpătare în ceea ce privește acest subiect. Conform deciziei de trimitere în judecată, cei doi monahi de care am pomenit mai sus s-ar fi implicat în anumite treburi și chestiuni care nu au nici o legătură cu sarcinile monahale, adică exact în acele lucruri pe care noi, monahii, le-am părăsit odată cu lumea și toate ale ei. Terfelirea la care este supus în ultimii ani acest sfânt loc din cauza lor a căpătat dimensiuni uriașe. Turnura nefavorabilă pe care a luat-o acest caz, indiferent de decizia finală a tribunalului, ne învață că nu se cuvine ca monahii să-și neglijeze asceza monahală și să se dedice misiunii sociale, pentru îndeplinirea căreia mai potriviți sunt mirenii și Biserica cea din lume.

Se pare că ispita secularizării i-a cuprins și pe unii monahi aghioriți. De aceea, trebuie să accentuăm și să reamintim în mod repetat și neîncetat misiunea diferită la care este chemat monahul, tocmai pentru a evita pericolul de a se transforma din om al rugăciunii într-un simplu lucrător și promotor al lucrării sociale sau, mai rău, într-un om de afaceri.

De multe ori, la urechile noastre ajung și alte lucruri și noutăți din spațiul aghiorit, nu tocmai conforme cu misiunea monahală la care ați fost chemați. Toate acestea mă întristează ca patriarh și ca părintele vostru spiritual, mai ales pentru că, în felul acesta, este terfelit sfântul nume și este pângărită misiunea sacră a acestui ales Munte al virtuții. Să ne depărtăm de unele ca acestea, fraților, așa cum ni se poruncește în Evanghelie. Să ne domolim slăbiciunile. «Să stăm bine, să stăm cu frică» în fața sfintei taine a vocației monahale, în fața ascezei și vieții aghiorite, care a fost păstrată neîntinată de-a lungul atâtor veacuri.

Nu uitați, părinți aghioriți, că «ați fost cumpărați cu preț» (I Cor. 6, 20) și că trebuie să țineți valorile duhului. Iar valorile duhovnicești nu se vând, nici nu se cumpără, ci se păstrează cu sfințenie. Vedem că în jurul nostru se învârt și circulă lozinci improvizate, capcane de cuvinte, poezii ieftine, care pângăresc orice urmă de sfințenie și pervertesc idealuri mărețe. Noi însă trebuie să ne păzim cu sfințenie comoara cea mai de preț – «prețul Celui prețuit» (Mat. 27, 9) – care reprezintă «podoaba», «scopul» și «țelul» Sfântului Munte și al ascezei monahale ortodoxe.

Vă aducem aminte, fraților, de făgăduințele pe care toți le-am făcut «înaintea multor martori» și înaintea Domnului, Cel ce e pretutindenea prezent, atunci când am îmbrăcat marea schimă îngerească, pe care fiecare monah aghiorit o poartă pe piept «zi și noapte», adică «semnele» lui Hristos, prin care «ne răstignim și murim pentru lume». Noi, monahii, am lăsat cu totul «înșelăciunea deșartă a acestei lumi», lepădându-ne «de părinţi, de fraţi, de femeie, de copii, de rudenii, de prieteni, de cei pe care i‑ai iubit, de gâlcevile din lume, de griji, de agoniseli, de averi, de dezmierdarea şi mărirea deşartă şi zadarnică…» și tânjind «către nevoinţele duhovniceşti, către înfrânarea trupului, către curăţirea sufletului, către sărăcie desăvârşită, către plâns bun, către toate cele întristătoare şi dureroase ale vieţii celei făcătoare de bucurie după Dumnezeu. Pentru că prin a flămânzi, a înseta, a fi gol şi batjocorit şi ocărât şi prigonit şi de multe alte întristări înconjurat, viaţa cea după Dumnezeu se închipuieşte». Iată ce se cântă în acel moment sfânt al îmbrăcării marei schime monahale: «Unde este măreţia lumii? Unde este nălucirea celor vremelnice? Oare nu toate acestea le vedem pământ şi ţărână? Deci, de ce ne ostenim în deşert? De ce nu ne lepădăm de lume şi să urmăm Celui ce strigă: cel ce voieşte a merge după Mine să ia asupra sa Crucea Mea şi va moşteni viaţa veşnică» (Rânduiala Schimei celei mari, Rugăciune și antifonul III).

***

În ciuda acestor cazuri izolate și a căderii anumitor monahi, printre care, din păcate, se numără și unii monahi desemnați să fie «călăuzitori» pentru cei mulți, Sfântul Munte și-a îndeplinit pe deplin misiunea de-a lungul veacurilor, născând cu adevărat monahi sfinți, precum cei care au alcătuit Decretul de care am pomenit mai sus. Ne amintim cu această ocazie și de nenumăratele figuri spirituale contemporane ale Sfântului Munte, care promovează și fac cinste în zilele noastre monahismului ortodox, sfinți cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, care, prin viața, nevoințele, exemplul și scrierile lor, au contribuit decisiv la zidirea și întărirea mărturiei ortodoxe. «Pe părinții Athonului și îngeri în trup, pe mărturisitori și cuvioși, pe ierarhi și mucenici să-i cinstim cu laude și cu cântări urmând virtuțile lor, toată mulțimea călugărilor din Sfântul Munte […]», așa cum ne îndeamnă troparul Sfinților Athoniți.

Sfântul Munte, prin rugăciunile monahilor aghioriți, a ajutat poporul lui Dumnezeu în lupta sa duhovnicească și a ieșit teafăr, deși cam accidentat și rănit, din diversele crize – spirituale și lumești – crize care continuă să-l macine, chiar dacă nu mai au aceeași intensitate.

***

Dincolo de evenimentele nefericite răsunătoare amintite mai sus, există cu siguranță și chestiuni care sunt tratate cu mare responsabilitate și discreție de către Sfânta Kinotită și marile mănăstiri aghiorite. De asemenea, există și multe probleme care încă nu au fost soluționate. O problemă importantă, cu care se confruntă de mai bine de treizeci de ani acest sfânt loc și care nu pare să fi fost rezolvată încă, este subiectul legat de controlul celor care locuiesc în el și mă refer aici în special la cei de altă naționalitate. Faptul că încă nu a fost găsită o soluție se datorează modului diferit în care este privită chestiunea de către autoritățile implicate în rezolvarea ei.

În opinia noastră, Sfântul Munte trebuie să se îngrijească de securitatea sa și să-și păstreze libertatea, precum și caracterul său creștin-ortodox, ca loc rezervat în exclusivitate ascezei și rugăciunii. Să nu permitem ca Sfântul Munte să devină centru de adunare a persoanelor cu concepții etnofiletiste, fiindcă, în felul acesta, riscăm să transformăm Athosul într-o arenă măcinată de dispute și ciocniri naționaliste. Sfântul Munte trebuie să rămână același loc de isihie, de preamărire a lui Dumnezeu de către toți monahii și pelerinii, un spațiu sacru, ferit de zarvă și divergențe. Conform Statutului aghiorit și dispozițiilor venite din partea Înaltei Curți Judecătorești a Greciei, cunoscută sub numele de «Consiliul de Stat», pentru a fi primit cineva în Sfântul Munte ca monah, trebuie să aibă aprobarea episcopului său, adică a Patriarhului Ecumenic, și să ia la cunoștință reglementările organelor competente ale Statului grec, dat fiind faptul că toți monahii tunși în Sfântul Munte dobândesc automat și cetățenie grecească și, implicit, însușirea de cetățean european. Cu toate acestea, începând cu anul 1988, Statul grec a renunțat la dreptul de a mai controla identitatea celor care doresc să se călugărească în Sfântul Munte, încredințând această sarcină monahilor, care, cu multă responsabilitate, trebuie să verifice dacă cei care doresc să se călugărească aici sunt sinceri și potriviți pentru misiunea monahală. Poate că statul ar trebui să-și mențină controlul asupra celor de alt neam care doresc să se tundă monahi în Sfântul Munte, întrucât trebuie să verifice dacă aceștia îndeplinesc condițiile necesare, din moment ce urmează să devină cetățeni ai Uniunii Europene.

Referitor la aceste probleme, au avut loc nenumărate discuții, din care a rezultat un mare număr de dosare. Sfântul Decret din 1913 al Kinotitei face referire la toate aceste probleme. Conținutul Decretului și mesajele sale diacronice pe care le transmite, izvorâte din experiența și înțelepciunea seculară a părinților aghioriți, trebuie să răsune neîncetat în urechile voastre, a celor care viețuiți în această grădină, precum și în urechile conducătorilor Statului grec. Noi, în calitate de Biserică-Mamă, v-am îndemnat și v-am sfătuit pe toți atât în scris, cât și verbal. Cu alte cuvinte, am tras un semnal de alarmă în ceea ce privește identitatea și securitatea Sfântului Munte. De acum așteptăm și nădăjduim că vom vedea – nu numai în ziua aceasta ce a trecut, ci și în zilele care urmează – că a fost reinstaurată pacea și unitatea în acest ales Munte al slavei lui Dumnezeu. Lucrurile lumii acesteia vin și se duc, însă «adevărul Domnului rămâne în veac». Tradiția, adevărul și identitatea Sfântului Munte trebuie să rămână nealterate, așa cum s-au păstrat din cele mai grele vremuri, până la sfârșitul veacurilor. Deci să nu o «silim» pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să părăsească acest loc sfânt din cauza vieții și faptelor noastre nevrednice. Departe de noi această blasfemie!

***

În ultima vreme, alte două probleme s-au ivit pe scena Sfântului Munte: prima se referă la intenția Guvernului grec de a desființa Centrul de Păzire a Moștenirii Aghiorite (așa numitul KEDAK), înființat în urmă cu treizeci de ani de către fericitul prim-ministru Konstantínos Karamanlís. Însă, în urma protestelor și demersurilor prompte ale Comunității aghiorite, Guvernul grec a promis că nu va da curs planului de desființare a acestuia, fapt care nu poate decât să ne bucure, întrucât cunoaștem cu toții importanța și necesitatea lucrării sale de renovare și conservare a numeroaselor vestigii aghiorite. Lăudăm, așadar, promptitudinea și sensibilitatea de care a dat dovadă Sfânta Kinotită și mulțumim Guvernului grec, care și-a dat seama că desființarea unor astfel de instituții importante și absolut necesare, așa cum este cazul KEDAK, provoacă însemnate pagube societății grecești.

A doua problemă se referă la menținerea sistemului de impozitare privilegiată de care se bucură mănăstirile Sfântului Munte. Până în prezent, nu se știe dacă a fost adoptată vreo lege pentru îmbunătățirea regimului fiscal al Muntelui. Pentru moment, am fost doar informați atât în legătură cu demersurile disperate ale Comisiei aghiorite împuternicite să se ocupe de această chestiune, cât și cu promisiunile statului grec, care ne-a asigurat că va trata problema în cauză într-un mod cât mai convenabil pentru Sfântul Munte. Trebuie să precizăm aici că Sfântul Munte, dincolo de contribuția, slujirea și mărturia sa inestimabilă, a cedat statului elen, ca și Patriarhia Ecumenică de altfel, cea mai mare parte a pământurilor sale pentru a-i ajuta pe refugiații veniți din Asia Mică și că oferă cazare gratuită mulțimii de pelerini și vizitatori care îi calcă pragul. De când a fost ridicată interdicția intrării străinilor, Sfântul Munte a fost «invadat» de un mare număr de vizitatori străini. De aceea, considerăm că se impune și că este necesară tratarea cu sensibilitatea cuvenită a acestei probleme atât de vitale pentru Sfântul Munte și pentru însăși existența și continuitatea mărturiei sale.

Preacuvioși părinți,

Urmărim cu interes sporit și grijă neadormită problemele majore cu care se confruntă Sfântul Munte, printre care se numără și chestiunea fiscală, probleme care trebuie soluționate în cel mai scurt timp posibil, pentru a nu impiedica în vreun fel continuitatea misiunii spirituale aghiorite. În ce privește soluționarea acestor chestiuni, este de la sine înțeles ajutorul și sprijinul total al Bisericii-Mamă, care se îngrijește în mod deosebit de menținerea și apărarea regimului privilegiat al Sfântului Munte, regim consolidat prin Constituție. Desigur, avem cunoștință cu toții despre acest regim privilegiat al Sfântului Munte și despre avantajele care decurg din acesta. Aceste avantaje, care au fost oferite de evlavioșii împărați bizantini și patriarhi de Constantinopol, datează dinaintea formării statului modern grec, care, indiferent de situație și în măsura posibilităților, trebuie să asigure și să consolideze acest regim.

În toate aceste probleme, greutăți și chestiuni referitoare la păstrarea și sporirea bogăției spirituale, isihaste, arhitecturale și naturale a Sfântului Munte, suntem alături de voi și încercăm să găsim soluția optimă, care credem că nu poate fi alta decât cea constituțională. În orice caz, vă asigurăm cu toată sinceritatea că vrem să ajutăm la progresul Sfântului Munte și, în nici un caz, nu dorim să impunem ceva nou în viața acestuia, ci, dimpotrivă, vrem din toată inima să rămână fidel tradiției Sfinților Părinți, stăruind în rugăciune, în săvârșirea cultului divin și sfințind pe cei care se nevoiesc în el, plinătatea Bisericii și întreaga lume. Pentru aceasta însă, trebuie să domnească în el pacea, armonia, buna-înțelegere și unitatea duhului. Suntem datori să fim uniți unii cu alții și cu Domnul nostru Iisus Hristos, așa cum El Însuși ne-a poruncit: «ca toți să fie una», adică cei care cred în El. Nu e cu putință să avem pace și bucurie atunci când există dezbinare și vrajbă între noi.

Exprimarea unei opinii diferite în privința unei anumite chestiuni este câteodată inevitabilă, însă în nici un caz necăderea de acord asupra unei probleme nu trebuie să ne împartă în tabere adverse. Sunt sigur că, dacă vom avea smerenie, bună-înțelegere, dragoste și intenția sinceră de a fi plăcuți înaintea lui Dumnezeu și de a face voia Sa, vom cădea de acord în privința soluționării problemelor existente și ne vom putea bucura astfel de binecuvântarea, bucuria și odihna Sfântului Munte. «Căci asta înseamnă să avem har – să nu fim dezbinați, ci uniți într-un  cuget», așa cum spune Sfântul Ioan Hrisostom (Comentariu la epistola I către Corinteni, VIII, PG 61, 72).

Iubiți părinți și frați,

Încheiem prin a-l parafraza din nou pe Sfântul Ioan Hrisostom: în acest Munte Sfânt, «ne bucurăm de o veșnică sărbătoare, de un Paște continuu… căci nu vremea face sărbătoarea, ci conștiința curată… Iar cel care are conștiința curată și fapte bune, acela sărbătorește în veci» (Cuvânt la Cincizecime, I, PG 50, 454-455). Astăzi prăznuim o zi istorică, ziua Învierii Domnului. Astăzi am primit «lumină din lumină», am văzut lumina cea adevărată – pe Hristos cel ce a înviat din mormânt ca un Dumnezeu și care ne înviază și pe noi – «harul cel prealuminat, care nu poate fi văzut cu ochii trupești, ci cu inima credincioasă», și prin care ne-am învrednicit de marea Minune.

«Cu o gură și cu o inimă», părinții aghioriți de acum și cei care se odihnesc în Domnul din veac, se apropie de osuarele Sfintelor mănăstiri și chilii, precum odinioară acel monah aghiorit, care, mergând în ziua de Paște în osuarul mănăstirii sale și strigând «Hristos a înviat», îndată a primit din partea oaselor răspunsul «Adevărat a înviat». Așa și noi, rostind «Hristos a înviat», vom auzi frumosul și negrăitul ecou al întregii suflări aghiorite, răspunzându-ne «Adevărat a înviat». Într-adevăr, adevărat a înviat Domnul, Care ne invită pe toți la «cină străină gata pe pământ».

Mulțumim pentru toate Preasfintei Fecioare, Stăpâna acestei grădini, și ne rugăm – cu rugăciuni și cu cântări alese – să o apere și păstreze «așa cum a fost și cum va fi în veac». Să-i cântăm împreună cu imnograful: «Pe tine ceea ce ești sfeșnic prealuminos și Maică a Luminii, slava lumii mai presus decât toate făpturile, întru cântări te fericim, te mărim și ne închinăm ție, ca uneia care ești vrednică cu adevărat». Amin.