Cuviosul Eftimie cel Nou (823-898)

Cuviosul Eftimie s-a născut la Ancyra în anul 823, din părinți evlavioși, iar la botez a primit numele de Nikíta. La vârsta de șapte ani a fost separat de tatăl său, iar la șaptesprezece ani s-a căsătorit cu Eufrosína și au avut o fiică, Anastasía. Dorind foarte tare să ducă o viață ascetică, şi-a lăsat averea rudelor și a plecat în secret la o mănăstire de pe Muntele Olimp, în Bythinia, unde devine ucenic al sfinților asceți de acolo, îmbrăcând schima monahicească şi luând numele de Eftímie.

După cinsprezece ani de practică a vieţii monahale, Cuviosul Eftimie a venit în Sfântul Munte Athos pentru a-şi înteţi asceza. Primii trei ani a trăit închis într-o peșteră – undeva lângă Nea Skiti – având ca hrană ghinde, afine și castane. Ascultător mereu sfaturilor părinților înzestrați, a dobândit reputația de mare ascet. Pentru o scurtă perioadă de vreme a trăit ca stâlpnic, în afara Tesalonicului. Pe mulți i-a sprijinit cu vorba lui caldă și a vindecat prin harul său, dar multele tulburări l-au silit să se  întoarcă la liniștea din Athos. Dar nici aici, călugării care aveau nevoie de sfatul său nu l-au lăsat să petreacă numai în isihie.

Astfel, a fost nevoit să se îndepărteze din nou, ducându-se în insula Sfântului Eustațiu, în dreptul localităţii Vrastá de astăzi, în Halkidikí. Acolo a ctitorit o mănăstire, având mulți ucenici. În cele din urmă, a în jurul anului 870, a mai ctitorit încă o mănăstire de monahi, numită a Peristeriților, în apropierea Tesalonicului, iar mai târziu, una de maici, unde s-au retras și mama, sora, soția lui și două nepoate.

Cunoscându-şi dinainte sfârșitul, s-a retras în mica insulă Ierá, de la intrarea în golful Pagasitikó și acolo și-a dat sufletul, preaminunatul cuvios, în anul 898. În scurt timp, în anul 899, sfintele lui moaște  au fost mutate în Mitropolia din Tesalonic, ca o binecuvântare neprețuită. Ele au fost redescoperite în anul 1986 în Mănăstirea Peristerón, unde se află și astăzi spre închinare. Viața Sfântului Eftimie a fost scrisă cu multă dragoste de către ucenicul lui, Vasile, episcopul Tesalonicului, care este cel care i-a scris și slujba. Slujba Paraclisului a fost compusă de către H.M. Búsias. După cum vedem din viața elogioasă scrisă de Cuviosul Vasile, Cuviosul Eftimie este caracterizat ca un mare ascet, a cărui faimă, încă de la început, a ajuns foarte departe.

Biserica Sfântului Apostol Andrei din localitatea Peristera, fostul katholikon al Mănăstirii Peristeron, ctitorie a Cuviosului Eftimie cel Nou

Atunci când a ajuns în Tesalonic, cetate plină de iubitori de creștini, monahi și mucenici, tot poporul l-a primit ca pe Ilie Tesviteanul, sărutându-l. În timpul șederii lui, pe mulți i-a condus la virtuți, pe alții i-a îndemnat spre monahism, iar pe unii i-a scăpat de boli sufletești și trupești. Ucenicii lui se deosebeau printr-o viață plină de virtuți și trăiau ca şi cum ar fi fost netrupeşti, păstrând acelaşi duh al ascezei. Printre ei se numără și „fericitul” Teostíriktos, Onúfrie „renumitul ascet”, Ignatie, Gheorghe, Efrem, Pavel, Vasilios și nepoții lui, Metodie și Eufimia, care au fost monahi în mănăstirile înființate de Sfânt, dar şi Cuviosul Vasilios, scriitorul vieții lui, și frații după trup, Cuvioșii Simeon și Teodor.

Mormântul Cuviosului Eftimie cel Nou

Pomenirea lui se săvârșește pe 15 octombrie.

Sursă: Monahul Moise Aghioritul, „Sfinții Sfântului Munte”, Editura Migdonía, Tesalonic 2007