Contribuţia lui Ioan Filóponos (490-570) la astronomie şi fizică

Filozofia bizantină, a cărei trăsătură principală era orientarea ei teologică, a continuat tradiţia vechii filozofii greceşti, păstrând o mulţime de informaţii despre aceasta şi foarte multe texte filozofice vechi, pe care în plus le-a interpretat şi le-a studiat.

Totuşi, teologia creştină bizantină nu poate fi considerată de facto ştiinţă, din moment ce premisa ştiinţei era metoda logică şi definiţiile dialectice. Într-adevăr, în Bizanţ, procesul logic a fost pus la îndoială şi ignorat de către metoda teologică. Doar în epoca post-bizantină s-a întreprins introducerea dialecticii în problematica teologică, dar acest lucru a avut loc mai curând drept consecinţă a influenţei scolasticii occidentale.

Totuşi, în ceea ce priveşte geometria, fizica şi astronomia, în Bizanţ nu lipseau nici ideile originale, nici contribuţiile la metodele matematicii şi astronomiei, nici desigur aplicaţiile practice ale cunoştinţelor ştiinţifice în viaţa cotidiană a bizantinilor.

Să nu uităm că Şcoala din Alexandria a fost puternică până în secolul al VI-lea, fiind continuatoarea unui mod de dezvoltare elenist cel puţin până la căderea ei sub arabi. Şcolii din Alexandria, printre alţii, îi aparţinea şi filozoful neoplatonic Ammonios, care a activat în jurul anului 500 d. Hr. Ucenici faimoşi de-ai lui au fost matematicianul Eftokios Askalonitis (secolul V-VI) şi monahul monofizit, faimos fizician, Ioan Filóponos (secolul al VI-lea), asupra căruia ne vom concentra pe parcursul lucrării noastre.

Ca filozof, este considerat unul dintre apărătorii principali ai dogmelor creştine din întreaga lume şi un adversar al crezurilor aristotelice. Într-adevăr, conform lui Manolis Kartsonakis, Filóponos a ridicat obiecţii serioase principalelor puncte ale principiilor aristotelice despre natură, acolo unde educaţia lui creştină, acordată cu orientarea neoplatonică a Școlii alexandrine pe care a absolvit-o, intra în conflict cu modelul aristotelic.

Ioan Filóponos s-a preocupat de o serie de teme, precum gramatica, logica, matematica, fizica, psihologia, astronomia, teologia și politica, dar a scris și lucrări medicale. A fost un spirit enciclopedic al epocii sale.

Deși faima sa s-a datorat în special comentariilor sale la lucrările lui Aristotel, el a căutat să elibereze filozofia naturală din mantaua strâmtă a aristotelismului.

Astăzi, știm că Filóponos a fost primul fizician care a propus efectuarea unui experiment ce viza să măsoare timpul de cădere a obiectelor de diferite greutăți. Desigur, în acea epocă, nu existau cronometre exacte sau ceasornice cu suficientă precizie pentru a se obține rezultate cantitative, însă a prevăzut că diferențele timpilor de cădere erau foarte mici.

Ideile lui Ioan Filóponos referitoare la mișcarea corpurilor și teoriile lui despre impuls și inerție (inertia) l-au arătat a fi un fizician de nivel înalt. El considera că toate corpurile se mișcă datorită impulsului pe care îl au. Cu alte cuvinte, Ioan Filóponos a formulat prima lege a lui Newton cu o mie de ani înainte de nașterea marelui fizician. Într-adevăr, ipoteza lui Ioan Filóponos face ca ipoteza aristotelică veche, conform căreia sferele cerești sunt mișcate de mișcătorii nemișcați raționali, să devină inutilă. Filóponos a fost primul care a susținut că, de fapt, corpurile cerești nu se mișcă din cauza impulsului dat de ființele raționale sau de îngeri, ci datorită puterii de mișcare pe care a pus-o Dumnezeu în ele.

Ioan Filóponos, creștin consecvent, a scris și o lucrare Despre înviere. Totuși, el a fost influențat mult de filozofia clasică, iar acest fapt a avut drept consecință căderea lui în triteism; acesta a fost motivul pentru care, la o sută de ani după moartea sa, a fost condamnat de cel de al șaselea Sinod ecumenic (681). A fost considerat triteist pentru că a învățat că Treimea avea trei naturi și trei ipostasuri. Din acest motiv, avea să fie cunoscut posterităţii și cu supranumele de Ioan Triteistul.

Condamnarea lui de către Sinodul al VI-lea ecumenic a avut ca rezultat considerarea, în general, a tuturor părerilor sale filozofice ca fiind periculoase pentru religia creștină, ajungând să fie date uitării. A fost nevoie să treacă o mie de ani, până când aceste idei să reapară pe scena științei.

Totuși, subliniem faptul că Ioan Filóponos a fost un adevărat fizician, în sensul actual al cuvântului. Foarte învățat, cu o minte cercetătoare, el a introdus concepte importante în fizică, precum inerție, impuls, corelația dintre forța și viteză, rezistența mediului material, forța vitale ș. a., care arată că opera sa necesită un studiu asiduu și o nouă valorificare. Rezumând, putem să ne referim la ceea ce scrie Istoria Umanității publicată de UNESCO, despre Ioan Filóponos: opera lui Ioan Filóponos, un cugetător original, este vrednică de atenţie, pentru că a prezis conceptul de inerție și a respins argumentele împotriva existenței vidului (vol. 3, p. 522).

Sursa: Prezentul articol conține fragmente din cuvântarea domnului Teodosios la simpozionul „Filozofia și Cosmologia”, care a avut loc sub egida Asociației Grecești de Studii Filozofice, a Asociației Internaționale Științifice de Filozofie Greacă Veche și a Uniunii Fizicienilor Eleni. Întreaga prelegere este cuprinsă în lucrările simpozionului ştiințific „Filozofia și Cosmologia”, 7-8 martie 2012, Clădirea centrală a Universității din Atena.