Strana de la Dochiariu: Dogmatica Vecerniei de sâmbătă seara

7 September 2013

dochiariu in

Pe cea ce este slava a toată lumea, care din oameni a răsărit și pe Stăpânul L-a născut, uşa cea cerească, lauda celor fără de trup şi podoaba credincioșilor, pe Maria Fecioara să o lăudăm. Că aceasta s-a arătat cer și Biserică a Dumnezeirii; aceasta, peretele cel din mijloc al vrajbei surpându-l, pace a adus și împărăția a deschis. Deci, pe aceasta având-o întărire a credinței apărător avem pe Domnul, Cel ce S-a născut dintr-însa. Îndrăznească poporul lui Dumnezeu; că Acesta va birui pe vrăjmași, ca un atotputernic.

Compoziție a lui Ioánnis Chasanídis. Cântă strana Mănăstirii Dochiariu.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB