Experienţe ale harului lui Dumnezeu – 3. False experienţe ale harului

11 August 2013

4.gerontas-georgios-kapsanis2Astfel de experienţe au toţi cei care cred că prin ei înşişi, prin propriile lor puteri, împărtăşind diferite eresuri, făcând parte din diferite grupări sau adunări religioase din afara Bisericii, pot să ia harul Sfântului Duh. Întrunindu-se, unii ca aceştia au ca şi conducător un nou „profet”, şi cred că primesc harul Duhului Sfânt.

În 1966 s-a întâmplat să mă găsesc în America la o adunare a penticostalilor. „Biserica” lor era ca o clasă de şcoală. Mai întâi a început o orgă electronică să cânte o muzică asemănătoare celei ţigăneşti, care, pe măsură ce trecea timpul, devenea tot mai agitată, tot mai iritantă, astfel încât să producă exaltare. După ce s-a terminat muzica a început predicatorul. Şi acesta a început încet, şi pe măsură ce vorbea striga tot mai tare. La sfârşit a produs şi el o atmosferă de iritare. Iar atunci toţi cei de faţă au fost cuprinşi de o isterie colectivă începând să strige, să se scoale în picioare, să ridice mâinile şi să scoată strigăte nearticulate. Am simţit atunci că acolo nu sufla Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, Care e Duh al păcii şi nu al tulburării şi al exaltării. Duhul lui Dumnezeu nu vine prin mijloace psihologice, parapsihologice (meditaţie, concentrare pe ceakre, meditaţie pe culori etc.) sau prin vreo tehnică respiratorie oarecare (gen yoga). M-am întristat, desigur, pentru acei copii care erau acolo împreună cu părinţii lor, şi pentru psihoza colectivă care-i cuprinsese pe toţi. Astfel de situaţii în care anumite stări emotive sunt considerate ca „lucrări” ale harului şi ca o dovadă a prezenţei Duhului Sfânt pot fi numite, fără nici o ezitare, înşelăciuni diavoleşti.

Un tânăr oarecare, actualmente un bun călugăr în Sfântul Munte, a experimentat înainte de întoarcerea sa la Dumnezeu meditaţia hindusă de tip yoga (în Grecia există în prezent peste 500 de ramuri ale religiilor orientale). Acest tânăr mi-a explicat ce fel de experienţe urmăresc cei care practică acest gen de meditaţie. Atunci când doreau să vadă o lumină îşi frecau ochii cu putere astfel încât ajungeau să vadă anumite luminiţe. Când doreau să audă zgomote neobişnuite îşi apăsau urechile astfel încât să producă sunete. Nu dorim să mai amintim de aşa numitele elevaţii spirituale produse prin practici perverse sexuale, tehnici care sunt considerate accesibile doar elitei yoghine şi celor iniţiaţi. Iată cum desfrâul şi perversiunea sunt încununarea misticii orientale.

4.DSC_0269

Astfel de experienţe psihologice produse prin diferite maşinaţiuni şi tehnici sunt considerate de către eretici ca roade ale Duhului Sfânt. Dar experienţele care apar în adunările ereticilor nu sunt doar psihologice, ci uneori ele sunt chiar demonice. Diavolul exploatează strădaniile şi căutarea unor astfel de experienţe de către diferiţi oameni şi le dă anumite semne care nu sunt de la Dumnezeu, ci ale lui, diabolice. Aceşti oameni însă nu pricep că se află în ghearele diavolului. Ei cred că semnele respective sunt cereşti şi de la Duhul Sfânt. Pe deasupra, diavolul le mai dă şi anumite profeţii, aşa cum o face în cazul mediumurilor (astfel de mediumuri sunt folosite în şedinţele de spiritism de către anumiţi fachiri-vraci, pentru a pune diagnostic şi tratament etc., situaţii în care, de fapt, mediumul este un vehicul prin care diavolul vorbeşte, înşelându-i pe creduli). Domnul însă ne-a avertizat dinainte că „se vor ridica hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni” (Mt. 24, 24). Nu numai că vor face minuni, ci chiar minuni mari şi semne înfricoşătoare.

Tot aşa şi antihristul, când va veni, nu va face lucruri rele. Va face binefaceri, vindecări miraculoase de bolnavi şi alte lucruri minunate pentru a subjuga conştiinţa oamenilor şi pentru a-i duce în rătăcire, dacă este cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi, astfel încât să-l considere pe el drept mântuitor şi să-l urmeze.

Din aceste motive trebuie să avem grijă. Nu oricine face semne sau profeţeşte este de la Dumnezeu. După cum iarăşi ne-a spus Domnul: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Mt. 7,22-23). Am cunoscut tineri care făcuseră parte din diferite grupări sectare de tip penticostal şi care, după întoarcerea lor la Biserica Ortodoxă, au mărturisit că diferitele experienţe pe care le-au avut atunci când făceau parte din aceste secte erau demonice. Un fost penticostal mărturisea, de exemplu, că la adunările lor, când profeţea un aşa zis profet, el simţea o tulburare demonică şi când încerca să zică rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, începea să lucreze harisma „glosolaliei” care-l împiedica să mai rostească rugăciunea. Ne putem da seama – aşa cum a facut-o şi fostul penticostal – că aceste „harisme” sunt expresia încuibării diavolului în fraţii penticostali. Dumnezeu să-i miluiască, ca să scape din rătăcirea aceasta.

Deoarece diavolul se preschimbă în înger de lumină, trebuie să fim prudenţi în privinţa diferitelor experienţe pe care le putem avea. Sfântul Apostol Ioan ne sfătuieşte: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh” (l In. 4, 1). Aşadar, nu toate duhurile sunt de la Dumnezeu. Cei care au harisma deosebirii duhurilor, despre care ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel (l Cor. 12, 10), pot să deosebească duhurile – dacă sunt de la Dumnezeu sau sunt ale diavolului. O astfel de harisma au duhovnicii Bisericii noastre celei Ortodoxe. De aceea, când avem o astfel de problemă, trebuie să ne mărturisim duhovnicului nostru şi el va deosebi grâul de neghină în cazul fiecăreia dintre experienţele noastre spirituale.

Chiar şi monahii pot să rătăcească uneori în viaţa duhovnicească. Există destule cazuri în Sfântul Munte când unii monahi s-au rătăcit din cauza unor astfel de experienţe. De exemplu, unui călugăr i s-a înfăţişat diavolul sub chipul unui înger zicându-i: „Vino sus, pe vârful Athosului, ca să-ţi arăt nişte minuni”. L-a condus acolo şi puţin a lipsit ca să nu-l arunce de pe stânci în prăpastie, lucru care s-ar fi întâmplat dacă monahul nu şi-ar fi făcut, în virtutea obişnuinţei, semnul Sfintei Cruci. Iată, deci, un exemplu concret referitor la pericolele la care ne expune credulitatea faţă de diferitele vedenii pe care le putem avea. Monahii, în general, ştiu că trebuie să mărturisească şi să relateze orice vedenie pe care ar putea-o avea stareţului lor, iar acesta le va spune dacă vedenia este de la Dumnezeu sau de la demoni. Trebuie ştiut faptul că acolo unde există mândrie întotdeauna apare înşelarea.

Continuare:

Experienţe ale harului lui Dumnezeu – 4. Despre penticostali

Sursa: Arhimandritul Gheorghios, Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos, Scrieri athonite pe teme contemporane, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2003.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB