Cuviosul Nou-Mucenic Nectarie Aghiannanitul – 11 iulie

11 July 2013

Agios-Neos-Osiomartys-Nektarios-Agiannanitis-02-700x1024

Sfântul Mucenic Nectarie s-a născut în Vryoúlla din Asia Mică, primind la botez numele Nicolae. La vârsta de șaptesprezece ani, împreună cu alți șase tineri creștini, s-a lăsat înșelat și a trecut la islam. Când s-a înfățișat înaintea mamei sale îmbrăcat ca un musulman, aceasta l-a îndepărtat prin cuvintele: ”Eu creștin te-am născut, nu turc”. A plecat îndurerat, înțelegând imediat ce mare rău își făcuse. Ajungând în Smirna, s-a spovedit la un monah aghiorit, care l-a sfătuit să meargă în Sfântul Munte.

Ajuns în Athos, s-a retras la Schitul Sfintei Ana, în Coliba Sfântului Ioan Teologul, sub ascultarea lui Gheronda Ștefan. A fost încercat prin ”multe ispite, suferințe, prigoniri și batjocoriri din pricina invidiei urâtorului de bine. Cu gândul că toate acestea i se întâmplau pentru mulțimea păcatelor sale, le-a îndurat cu răbdare până la capăt, mulțumind și dând slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate”. După ce a luat schima monahală sub numele de Nectarie, s-a dedicat cu totul nevoinței. ”Ochii lui s-au făcut ca două izvoare curgătoare” și ”toți se minunau de credința acelui tânăr”. În fiecare zi cerea ajutorul Maicii Domnului să-și sfârșească viața mucenicește.

Însoțit de egumenul său, cu binecuvântarea acestuia și a sfințiților părinți, a plecat spre martiriu. A ajuns în patria sa, Vrioulla, unde cu răbdare și bucurie a primit multe și cumplite chinuri pentru Hristos. Promisiunile cinstirilor și a slavei lumești l-au lăsat cu totul indiferent. Ochii lui erau ațintiți mereu spre cer. În temniță, prin post și rugăciune continuă, s-a învrednicit de darul înainte-vederii.

Agios-Neos-Osiomartys-Nektarios-Agiannanitis-03-572x1024

La vârsta de 21 de ani a primit moartea mucenicească prin tăierea capului. Cinstitul său cap a fost luat de egumenul său și dus la Schitul Aghia Anna. O parte din moaștele mucenicului, care săvârșeau multe minuni, au fost date evlavioasei sale mame.

Icoana sfântului, cu scene din martiriul lui, se află în biserica Sfântului Gheorghe din cartierul Nea Ionia, din Atena. Slujba și Viaţa sa se păstrează într-un manuscris din mănăstirea aghiorită Sfântul Pantelimon, de unde se culeg datele pentru sinaxarele mai noi.

Pomenirea sa se face pe 11 iulie, în ziua martiriului său petrecut în anul 1820.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, ”Sfinții Muntelui Athos”, Cuviosul Mucenic Nectarie (†1820), Editura Migdonia, Tesalonic 2007

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB