O nouă minune a Sfântului Rafail

27 June 2013

Era 11 martie când tatăl meu, Athanásios, fiind singur acasă, a suferit un accident vascular cerebral grav. Timp de mai multe ore a fost neajutorat, neputând să reacționeze, nici să ceară ajutor, până când noi, copiii lui, îngrijorați că nu răspundea la telefon, i-am alertat pe vecini, care au mers și l-au ajutat în cele din urmă, ducându- l la spital.

Până să ajungem noi în Ioánnina, unde era internat, medicii ne-au informat că este vorba de un accident vascular foarte grav. Nu ne dădeau nici o speranță că starea lui s-ar putea îmbunătăți sau, mai mult, că viața i-ar putea fi salvată. Dimpotrivă, ne spuneau că și la cele mai bune spitale din America de l-am duce, tot nu l-ar ajuta cu nimic. În primele trei zile starea lui de sănătate a rămas neschimbată. În a patra zi însă, s-a înrăutățit, încât ne era teamă că o să-l pierdem.

agioi-rafail-nikolaos-eirini

Atunci eu, Margarítsa, fiica lui, joi la ora 19:00 seara m-am așezat la rugăciune, cu mare durere în suflet, cerându-i Sfântului Rafail să-i salveze viața. Peste puțin timp, pe noptiera spitalului de lângă tatăl meu, am văzut o lumină strălucitoare și, ca să mă conving, m-am uitat mai bine și am înțeles că Sfântul Rafail mi-a dat un semn al prezenței sale în acel loc. În dimineața zilei următoare, medicii, făcând vizita medicală tatălui meu, l-au examinat și, spre surprinderea lor, au văzut că reacționa la stimuli. Desigur, era paralizat pe partea stângă și vocea aproape și-o pierduse. Până în după-amiaza aceleași zile, tatăl meu a început să vorbească foarte clar. La un moment dat, în încercarea mea de a-i da curaj, i-am spus că ”Dumnezeu a hotărât să fii cu noi și să te vindeci.” ”Știu”, mi-a răspuns: ”A venit un părinte în cameră și mi-a spus: Thanásis, vei merge acasă”. În acel moment, am scos o cărticică pe care o luasem de la mănăstirea Sfântului Rafail din Áno Soúli, regiunea Marathónos, atunci când am mers să mă închin la Sfinții Rafail, Nicolae și Irina. I-am arătat tatălui meu icoana Sfântului Rafail de pe coperta cărții și acela mi-a spus: ”Acesta este cel care m-a vizitat”.

Trebuie menționat faptul că d-nul Thanásis nu era foarte credincios și nici nu-l cunoștea pe Sfântul respectiv. De atunci, însă, Îi aduce neîncetat slavă lui Dumnezeu și Sfântului Rafail. La scurt timp a ieșit din spital, iar starea sănătății lui este în continuă îmbunătățire.

Margarítsa K.,
Gérakas, Attikí

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB