Cele zece porunci

Evreii au rămas două zile în acel loc. În a treia zi îi trezeşte ceva ca un tunet sau ca un sunet puternic de trâmbiţă. Întreg muntele este învăluit de un nor dens. Se zguduie ca şi cum ar fi cutremur. Foarte înfricoşaţi, ies din corturile lor, dar nu ştiu ce să facă, încotro să meargă.

Moise îi adună la poalele muntelui, iar din tunet şi din sunetul asurzitor de trâmbiţă aud glasul lui Dumnezeu vorbindu‑le. Dumnezeu vorbeşte poporului Său, Israel:

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te‑a scos din Egipt, locul robiei.

Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!

Să nu‑ţi faci chip cioplit şi nici vreo asemănare din cele ce se găsesc în cer, pe pământ, în mare şi sub pământ!

Cu nici un chip să nu iei în deşert numele Domnului Dumnezeu!

Să‑ţi aminteşti de ziua sâmbetei!

Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta!

Să nu ucizi!

Să nu desfrânezi!

Să nu furi!

Să nu minţi!

Să nu pofteşti nimic din ceea ce aparţine aproapelui tău!

Iar dacă vei păzi toate aceste porunci ale Mele, nu vei avea nimic de care să te temi. Voi fi pururea aproape de tine, vrăjmaş al vrăjmaşilor tăi şi potrivnic al potrivnicilor tăi”.

După aceea îl cheamă pe Moise pe munte ca să scrie aceste porunci pe table de piatră, ca să fie bine păstrate, să le citească, să nu le uite.

Moise intră în norul care îi învăluia şi începe să urce muntele. Rămâne sus pe vârf patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

În această vreme evreii încep iarăşi să cârtească. Sunt nerăbdători să ajungă în Pământul Făgăduinţei pe care li l‑a făgăduit Dumnezeu. Şi Moise nu se mai arată!

Se ridică împotriva lui Aaron, fratele lui, şi îi cer să le facă un dumnezeu pe care să‑l cinstească şi care să-i călăuzească mai departe. Nu este cu putinţă să rămână acolo înţepeniţi, aşteptându‑l pe Moise!

Ca să scape de cârtelile lor, Aaron cere femeilor să‑şi scoată cerceii şi orice altă podoabă pe care o poartă şi să le dea ca să facă din ele chipul dumnezeului pe care ei îl cer. Au uitat una dintre primele porunci pe care li le‑a dat Domnul lor, aceea de a nu‑şi face chipuri cioplite şi nici vreun alt fel de asemănare.

Aaron adună lucrurile de aur, le topeşte, varsă metalul topit într‑un calup şi face un viţel de aur. După aceea ridică un jertfelnic ca să‑i aducă idolului jertfele lor, ca şi cum ar fi dumnezeu adevărat.

Între timp apare Moise. Poartă în braţe tablele de piatră pe care sunt scrise cele zece porunci. Vede viţelul de aur şi pe israeliţi pregătiţi să‑i jertfească şi nu‑i vine să‑şi creadă ochilor. Atât de repede, aşadar, atât de repede au uitat poruncile lui Dumnezeu? Nu reuşeşte să‑şi potolească mânia. Şi în această stare de mânie aruncă tablele din mâini, iar acestea se fac mii de bucăţele.

A trebuit să mai stea pe munte încă alte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi ca să le scrie din nou.

Dar de această dată pune tablele într‑un chivot bine lucrat, numit Chivotul Legii. Şi pornesc spre Pământul Făgăduinţei purtând întotdeauna înaintea lor Chivotul Legii, aşa cum l‑a povăţuit Dumnezeu pe Moise.

Merg şi ziua şi noaptea. Şi numai când soarele se ridică şi căldura devine de nesuferit, atunci se opresc să doarmă puţin. Dar şi ziua şi noaptea Dumnezeu merge înaintea lor. În timpul zilei învăluie Chivotul Legământului ca un nor, iar în timpul nopţii ca un stâlp de foc.

Înainte de a intra în pământul Canaanului, Pământul Făgăduinţei, Moise îşi trimite oamenii ca să vadă cine locuieşte acolo şi dacă cetăţile lor sunt întărite. Vrea să ştie ce vor avea de înfruntat, ca să se pregătească.

Veştile pe care le aduc trimişii săi sunt şi bune şi rele. Vorbesc cu înflăcărare despre bogăţia acelui pământ, despre roadele lui. Dar locuitorii lui sunt înalţi ca nişte uriaşi şi au braţe puternice. Nu este chip să se măsoare cu ei. Cu siguranţă vor fi biruiţi.

Cuvintele lor pricinuiesc panică chiar şi printre cei mai pu­­ternici. Şi nici măcar nu îşi amintesc făgăduinţa lui Dumnezeu că va fi întotdeauna cu ei.

Atunci Moise a auzit iarăşi glasul lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu îi spune că nici el şi nici altul din neamul său nu va vedea Pământul Făgăduinţei, pentru că au uitat făgăduinţa Lui, s‑au împuţinat în credinţă şi nu au cutezat să pună stăpânire pe el. Această bucurie Domnul o va păstra pentru copiii lor.

Moise se suie pe un loc înalt şi priveşte întregul ţinut cu uimire de departe. Dar chiar şi numai pentru această mică bucurie L‑a slavoslovit pe Domnul Dumnezeul său.