Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 71. Viaţa mistică

31 May 2013

Să mai adăugăm puţine izbânzi, puţine dintre cele atât de multe. Cine nu cunoaşte desăvârşita smerită cugetare a lui Sava, pacea nemăsurată, blândeţea, bunăvoinţa şi bucuria ce o împărtăşea tuturor? Petrecerea împreună cu el era plăcută, cuvântul său destoinic să odihnească sufletele ce erau războite în tot chipul şi să le povăţuiască cu multă grijă spre cele cuvenite.

sf sava in 1

Cine l-a mai cinstit atât de mult pe aproapele cum a făcut-o Sava? A ajuns până acolo încât să tacă cu desăvârşire sau să se făţărnicească că este prost şi neghiob atunci când se afla înaintea celor care se distingeau printr-o vrednicie, prefăcându-se că este gângav, el, care era cel mai înţelept în cuvinte, în mişcări şi în orice altă manifestare exterioară. Dar faţă de cei mai mulţi, faţă de cei ce erau mai prejos cu petrecerea, cu vârsta sau cu starea, se dăruia în chip minunat, unora ca un frate, altora ca un fiu, el, cel care era părinte de obşte al lor. Îi numea părinţii şi domnii lui, se arunca la picioarele tuturor cu multă şi vădită bucurie şi cu respect, care i se zugrăveau pe faţă.

Toate acestea au sădit o bănuială neghioabă în cei mai mulţi, care îl socoteau a fi, chipurile, bolnav sufleteşte şi incult, pe cel ce era puternic şi întru toate înţelept. În realitate însă tocmai aceia care erau bolnavi şi inculţi îl învinuiau de acestea.

Există mulţi, chiar şi astăzi care, în încercarea lor de a prinde vânt şi fum în loc de lumina adevărului, cugetă la fel despre Cuviosul. Însă acela atât de bine îi înţelegea sau, mai degrabă, îi cunoştea, încât le atingea chiar şi cele mai ascunse taine ale inimilor lor cu harisma străvederii pe care o avea. Le vedea gândurile, le cunoştea patima sufletului şi se purta cu fiecare potrivit cu starea sa sufletească, cu unii ca un prunc nevinovat, cu alţii cu desăvârşire tăcut şi într-un fel oarecare absent.

Cunoştea cui trebuia să descopere înţelepciunea tainică a Duhului, vistieria Harului ce era ascunsă înlăuntrul său. Dar şi acestora nu o descoperea în acelaşi fel, ci după măsura fiecăruia, adică aşa cum Dumnezeu, întru înţelepciunea Sa[1], a împărţit fiecăruia Harul. Unii dintre aceştia s-au gândit să urmeze câteva din izbânzile lui şi să se împodobească cu ceea ce Sava spunea sau săvârşea în mod simplu şi fără osteneală. În felul acesta le-ar fi fost de-ajuns ca să dobândească o oarecare slavă şi o umbră a virtuţii care sălăşluia în acel suflet mare. Sau, mai degrabă, aceasta ar fi fost un ultim ecou[2], precum se spune, al marii lui personalităţi duhovniceşti.

Toţi ceilalţi însă erau într-o atât de mare necunoştinţă în ceea ce priveşte tainele cele ascunse, dar adevărate ale Sfântului, încât credeau că nu are înlăuntrul său nici o lucrare duhovnicească şi că preaînţeleptul nu duce o petrecere înaltă. Nici hainele, nici starea lui, nici forma scăunelului său şi nimic altceva nu lăsa să se vadă înălţimea vieţii lui duhovniceşti. Cu toate acestea, în faptele lui exterioare, chiar şi în cele mai simple, se purta mai presus de fire, mai mult decât orice alt nevoitor. Şi astfel, cei mai mulţi nu se dumireau şi credeau că este doar cu puţin mai presus decât ceilalţi. Alţii credeau că este un monah ca toţi monahii, deoarece îi deruta bunăvoinţa sa faţă de toţi, iubirea lui de fraţi şi covârşitoarea lui smerenie.

Dar fapta de căpetenie a petrecerii lui monahale, cu desăvârşire mai presus de om, pe care Sava a împlinit-o, este că, deşi a săvârşit în tot chipul faptele cele mai înalte şi mai presus de fire, a reuşit totuşi să le tăinuiască de ochii celorlalţi, cu excepţia câtorva dintre ei, deoarece acestea semănau cu virtuţile fireşti, pe care el le săvârşea întotdeauna cu uşurinţă. Prin urmare nimeni nu l-a văzut vreodată făcând lucruri nemaiîntâlnite sau ciudate. Şi nu numai atât, dar şi această tăinuire a lucrării sale înalte trecea cu desăvârşire neobservată. Şi astfel, nu numai că putea cu înlesnire şi cu dibăcie să-şi ascundă vistieria sa, dar nici măcar nu lăsa să se bănuiască ce comoară de preţ se ascunde înlăuntrul său. A ajuns la o mare înălţime a smeritei cugetări şi s-a nevoit în această petrecere monahală şi iubitoare de înţelepciune într-un chip mai presus de fire.

carteSursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 250-253


[1] II Corinteni 10, 13.

[2] Vezi: „ecoul sunetului” (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 43, Cuvânt la înmormântarea Marelui Vasilie, 77, PG 36, 600 A).

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB